Demisia premierului Victor Ponta cerută de mediul academic

Musafir

/ #2137 Pana la demisie, lovitura de stat de tip securist este in plina desfasurare !

2012-07-06 12:36


Prin ordonanța de urgență 41 adoptată joi seara, Guvernul Ponta a modificat radical Legea referendumului, mult dincolo de ceea ce anunțase prin declarații oficiale și prin comunicate de presă: printr-o derogare introdusă în lege, a făcut ca demiterea președintelui să fie nu doar ușurată, ci garantată.

Printr-un artificiu legislativ ilogic, dar foarte eficient, executivul nu a scăzut doar numărul de voturi necesar pentru demiterea președintelui, coborându-l de la majoritatea celor cu drept de vot la majoritatea celor prezenți la urne, dar a desființat și criteriul prezenței la vot pentru ca referendumul să fie declarat valabil.

Asta s-a făcut printr-o derogare care vizează strict demiterea șefului statului, căci la toate celelalte tipuri de referendum condiția de prezență la vot a rămas valabilă. Așa cum arată legea acum, demiterea președintelui e mai ușoară decât demiterea unui primar de comună. Dacă la referendum se prezintă doar trei cetățeni, dintre care doi votează pentru demitere, președintele este demis cu două voturi.

http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/suspendare_traian_basescu_ordonanta_de_guvern_0_731926902.html

Traian Basescu avea defectele lui, dar era singurul care-l putea opri pe Ponta.

O sa vedeti cat de curand ce vor scrie agentiile de presa de pe mapamond .