TRANSPARENTA IN DECIZIILE FINANCIARE DIN COLEGIUL PSIHOLOGILOR

Tapalaga

/ #45 MINCIUNI NOI, METEHNE VECHI

2022-06-02 10:30


MINCIUNI NOI, METEHNE VECHI

 


Mă sună astăzi o veche și dragă cunoștință, cu care nu am mai vorbit de 5 ani, să mă întrebe franc: "Dl. Cracsner, mi s-a spus astăzi că sunteți candidatul Universitaria, iar Ciumăgeanu e iepure. Vă rog, spuneți-mi dacă este adevărat, sau nu."

 


Mărturisesc că sunt șocat! Iar dacă aș știi că urmăritorii mei cred așa ceva ... aș fi extrem de dezamăgit! Mă gândesc, însă, că ai mei votanți nu pleacă urechea la asemenea mizerii.

Nici nu știu dacă mincinoșii, care răspândesc asemenea porcării, cred ce spun, sau o fac pentru a-și crește șansele, șubrede de altfel, de a fi votați.

 


Știți că nu sunt eu acela care să vă spună pe cine să votați, dar, date fiind împrejurările, am să vă spun cu cine NU VOI VOTA EU.

 


De ce NU VOI VOTA NICIUN CANDIDAT UNIVERSITARIA la aceste alegeri?

În primul rând, pentru că nu împărtășim aceleași valori. În al doilea rând, pentru că știu că vor termina profesia asta.

 


Acum ceva ani în urmă, aceleași minți luminate, care vor să preia (din nou) frâiele psihologiei, au reușit să pună monopol pe Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar rezultatul a fost dezastruos: au făcut criteriile de intrare în învățământ după CV-ul lor la momentul respectiv, nu după realizările lor când erau la început de carieră. Disperarea lor de a închide ușile în urmă, pentru a nu "împărți" câștigurile ... este patologică! Tot asta vedem deja (unii dintre noi) și în psihologie. Dacă am luat treapta de principal acum 10-15-20 ani, trebuie să îi ajut și pe cei care acum vor să intre în profesie și să prospere, nu să strâng cercul la vârf, asigurându-mă că cei care vin din urmă au de trecut atât de multe obstacole, că nu vor ajunge niciodată la același nivel.

 


De aici și strategia de a ține psihologii "în bancă" ani și ani la rând! Le este inoculată ideea că nu sunt suficient de pregătiți, că mai au de învățat și trebuie să fie recunoscători că au de la cine învăța ... Mi-e silă!

 


Oameni ăștia au transformat psihologii în sursa lor de venit și nu trebuie să îi lase să se ridice! Cum să îți ții colegul 5 ani în supervizare? E sinistru așa ceva!

 


Piața pentru psihologi este atât de restrânsă, încât peștii mari, îi mănâncă pe cei mici. Psihologi cu experiență, dar fără busolă morală, s-au agățat ca lipitorile de cei aflați la început de drum, intrați în această profesie cu gânduri bune, dar care își pierd entuziasmul pe parcurs.

 


Pentru binele profesiei vă rog: nu votați niciun reprezentant Universitaria - citiți, întrebați, verificați cine au fost cei care au votat orbește tot ce li s-a ordonat, ANALIZAȚI CINE AU FOST CEI CARE I-AU SUSȚINUT ACUM 5 ANI și deschideți ochii! Sunt oameni care v-au mințit de nenumărate ori. Nu duceți în Comitetul director vânzători de teste! Vor găsi mijloace de a corupe "merele bune" din jurul lor ... Limitați (în mod ideal eliminați) accesul la vârf al persoanelor aflate în conflict de interese! Adică al tuturor acelora care au "un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin."

 


Nu în ultimul rând, dați șansa unor oameni mai puțin cunoscuți să încerce să schimbe ceva ...

 


Revin, în încheiere, la ideea aceea de echipă. Eu pot lucra cu oricine credeți voi că merită să ajungă în forurile de conducere, dar, vă rog, să vă asumați votul, de data asta!