Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #50881 Re:2018-11-28 07:07Ce moooie indirecta va dadu roibu frate. si moooiiiieeeee directa lui piperea .degeaba va kakati pe voi ati luat mooiiieee daaaaaa una babana rau, Uite aci, Fostul director al SC Oltchim SA, Constantin Robiu, a câştigat definitiv procesul cu Rominsolv SRPR şi BDO Business Restructuring SPRL, joi, 25 octombrie 2018. În fapt, este vorba de atacarea în instanţa a raportului de insolvenţă pe care avocatul Gheorghe Piperea l-a redactat, odată cu intrarea în reorganizare judiciară a combinatului din Vâlcea. În mai, Tribunalul Vâlcea a dat câştig de cauză lui Roibu. La Curtea de Apel,magistraţii au menţinut decizia de la fond. Rominsolv şi BDO Business îl acuzau pe fostul director în raportul de insolvenţă de spolierea companiei, decizii eronate de management şi investiţii ineficiente. Se solicitau pagube de 500 de milioane de euro. Victoria lui Robiu este colosală. Pe unde va mai scoate cămaşa administratorul judiciar, care şi-a făcut port drapel din teza potrivit căreia fostul director a nenorocit combinatul?! Implicaţiile acestei decizii sunt de necalculat. Solutia pe scurt: Respinge recursul ca nefondat. Admite cererile de acordare a cheltuielilor de judecată: 21882 lei pentru Mihăescu Daniel şi 26040,45 lei pentru Roibu C. care se vor suporta din averea debitoarei. Irevocabilă. Document: Hotarâre 2205/2018 25.10.2018 |
|
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Retragerea tuturor avizelor si anularea evenimentului "Bucharest pride 2025" din ziua de ajun a Rusaliilor
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Retragerea tuturor avizelor si anularea evenimentului "Bucharest pride 2025" din ziua de ajun a Rusaliilor
11115 Creat: 2025-05-19
Cerere de anulare și reluare a alegerilor din 18 mai 2025
13078 Creat: 2025-05-19
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
1548 Creat: 2025-05-26
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
20259 Creat: 2025-05-19
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
7610 Creat: 2025-05-20
GRATIERE 2025
16732 Creat: 2025-02-03
PETIȚIE PENTRU REVIZUIREA DECIZIEI DE DIZOLVARE A CAMPIONATULUI DE HANDBAL DE TINERET
254 Creat: 2025-05-30
ROMÂNII ÎȘI IAU ȚARA ÎNAPOI
156 Creat: 2025-05-27
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
8036 Creat: 2025-05-21
Salvați turismul din Praid – reconstruiți viitorul comunității din inima Transilvaniei!
108 Creat: 2025-05-30
Infiintarea unui Consulat in Nordul Germaniei, in landul Niedersachsen-Hannover
1874 Creat: 2021-06-27
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
61392 Creat: 2025-04-22
LEGALIZATI TUNING-UL AUTO IN ROMANIA
63696 Creat: 2024-06-16
INTERZICEREA CONCURSURILOR DE TRAS BUȘTENI CU CAI
502 Creat: 2025-05-26
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
13374 Creat: 2021-04-05
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
39255 Creat: 2025-05-11
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1436 Creat: 2020-11-28
Cerere de unban pentru Aorde – tratament corect și șansă la reabilitare pe FplayT
10 Creat: 2025-06-02
Cerem demilitarizarea educației din România: scrisoare publică către Ministerul Educației
63 Creat: 2025-05-31
Verificarea cetățeniilor române redobândite ale moldovenilor de peste Prut
1310 Creat: 2025-05-19