Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei

PENTRU JUSTIȚIE SOCIALĂ ȘI DEMNITATE PROFESIONALĂ

Două teme majore am desprins din diversele discuții desfășurate în ultimele zile în spațiul public, și anume: salarizare psihologilor din domeniul sănătății publice și consistența competențelor profesionale ale psihologilor. Încerc, pe scurt, să-mi exprim punctele de vedere referitor la cele două subiecte. Referitor la salarizarea psihologilor clinicieni am prezentat deja poziția mea, prin diverse modalități - comentarii, puncte de vedere, adeziuni la demersurile lăudabile ale unor colegi, dar și unele critici. În esență, am susținut necesitatea unor demersuri unitare în dialogul și negocierile cu autoritățile statului. Și acum, chiar dacă în formă critică la adresa vechii și actualei conduceri a CPR, consider că demersurile acestea trebuiau întreprinse la momentul oportun, dar am fost absorbiți fie de febra alegerilor, fie de vacanța de după acestea. Chiar dacă anul trecut s-au realizat și trimis comunicate și memorii (despre care cei din parlament nu au cunoștință), chiar dacă s-au încercat negocieri acestea s-au dovedit a fi ineficiente, în cel mai bun caz, sau lamentabile, în cel mai rău caz. Acum, a fost nevoie de o atitudine fermă și o mobilizare exemplară a psihologilor clinicieni (Nastasă Dumitru Radu, Carmen Ionescu, Irina Mitrea,Luminița Purice etc. - cu scuzele de rigoare că spațiul nu îmi permite să-i reamintesc pe toți cei implicați) din diverse spitale din țară, pentru resuscitarea conștiinței profesionale a celor aleși să ne reprezinte. Dar ce să vezi, apare recent un comunicat, prin care întâiul reprezentant al psihologilor ne explică, pentru a prefigura bătălia pe care o va duce la Comisia de muncă și familie a Camerei deputaților din 6 martie 2018, câtă zbatere are domnia sa pentru binele acestei specialități. În primul rând, ne reamintește câte demersuri a făcut personal pentru binele și propășirea profesiei, vorba aceea „… și dă-i și luptă, și dă-i și luptă neicușorule!”. În al doilea rând, ne asigură că un grup, coordonat de însuși domnia sa (n.n. - în persoană?!), va reprezenta bine interesele psihologilor. Din fericire, am încredere că unii dintre colegii respectivi, chiar ne vor reprezenta responsabil. Le doresc mult succes colegilor noștri care vor participa la negocieri, iar domniei sale numai bine! Un ultim aspect legat de acest nou comunicat este acela că, prin intermediul lui, autorul ne invită „… să rămânem concentrați pe atingerea obiectivului nostru - negocierea salarizării psihologilor clinicieni din sistemul de sănătate publică și pe consolidarea unui demers unitar”. Cu siguranță că ne activăm atenția concentrată, dar îi recomand semnatarului să-și stimuleze atenția distributivă, deoarece sunt și alte categorii de psihologi (educație, justiție, apărare, ordine publică și siguranță națională etc.) salarizați din fonduri publice pentru care aleșii CPR nu fac nimic. Este oare nevoie de o ieșire publică la fel de impetuoasă ca a domnului Radu Nastasă ca aceștia să se facă auziți? Doar așa veți considera că și ei au o problemă? V-am recomandat și vă recomand în continuare, să constituiți comisii de lucru și dialog permanente cu fiecare dintre comisiile parlamentare (Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, Comisia pentru transporturi şi infrastructură, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională etc.), dar și cu ministerele de resort (Ministerul Educației Naționale, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Ministerul Tineretului și Sportului etc.). Referitor la competența profesională a psihologilor, se vehiculează, reîncălzite, tot felul de idei precum titlul/treapta de expert, concursuri naționale, rezidențiat etc. Vă reamintesc tuturor că, în România, profesia de psiholog este reglementată de Legea nr. 213/2004, Legea nr. 200/2004, privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea de Guvern nr. 788/2005. Aceste acte normative fundamentează toate deciziile, dispozițiile și hotărârile forurilor CPR. Așadar, toate aceste acte vor trebui modificate pentru a face loc intereselor unora dintre cei care ne conduc profesia Revenind, aceste acte, precum și altele subsecvente acestora, stipulează foarte clar definirea, organizarea, principiile, responsabilitățile, competențele și independența profesională a psihologilor. În acest context, întreb, chiar nu putem să argumentăm, pe fundamentele legale existente importanța profesiei noastre, pe de o parte, ca formare inițială, complementară și continuă și, pe de altă parte, ca importanță socială a muncii și serviciilor prestate către beneficiari? Chiar este nevoie să bulversăm și mai mult profesia aceasta, care și-a pierdut deja busola normalității și și-a patologizat viața organizațională, și nu numai. Să nu uităm că foarte puține țări din Europa au profesia de psiholog reglementată prin lege organică. Cred că schimbările majore vehiculate (expert, rezidențiat, examen național, formări suplimentare etc.) trebuie să fie decizii unanime și sinergice ale tuturor forurilor de conducere de la nivel național (Convenția națională, Consiliul Colegiului, Comitet director) și de la nivel teritorial (convenția filialei, comitetul filialei). Nu această trebuie să fie prioritatea numărul unu, însă! Acum, este necesar să explicăm foarte clar și să susținem ferm că salarizarea psihologilor trebuie să țină cont de următoarele argumente:

a) formare inițială obligatorie prin studii universitare de licență de trei ani - nivel 6 european;

b) formare complementară prin studii universitare de master de doi ani - nivel 7 european (conform Legii educației naționale, absolvenții cu studii universitare de 4 sau 5 ani au considerat masterul inclus);

c) formare în supervizare de unu la trei ani, în funcție de specialitate;

d) formare continuă cu minim 10 credite profesionale anuale, pentru fiecare specialitate;

e) evaluare la schimbarea de treaptă (practicant autonom, specialist și principal) la minim 5 ani fiecare;

f) menținerea treptei de specializare la cinci ani, prin evaluarea activității de formare continuă. 

Nu este de ajuns? Nu sunt acestea argumente care să reziste oricărei exigențe ale oricărei comisii parlamentare sau ministeriale? Mai trebuie percepute taxe pentru intarea în profesie a psihologului-expert (de ce nu psiholog în supervizare - expert ca la institutul lui Ștefan!) sau psiholog-rezident (la școala unui alt personaj isteț!)? În final, trebuie să clarificăm rolul formării complementare prin cursuri de formare („similare masterului” - această aberație funcțională i se datorează lui Aniței, Ștefan și altora cu interese legate de profitul propriilor asociații de formare, și o veți întâlni numai în România!). Am fost, și rămân, împotriva trecerii de la practicant în supervizare la practicant autonom prin curs de formare de doi ani, deoarece acesta nu este asimilat studiilor universitare, nu are echivalență și recunoaștere internațională, și ne descalifică în raport cu orice formare europeană - dar și aici au triumfat interesele unora din conducere.

Cu prețuire, Edmond Cracsner

P.S. Prieteniile se termină de la bani.