Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #50382 Marele Mihail Talpasanu demis?2017-06-27 08:16Chimistii Uniti a distribuit postarea lui.
Poate că vor mai fi demiteri și în perioada ce urmează. Cert e că pe M Tălpăşanu nici sindicatul pe care și l-a creat, cu un nume su.gestiv "speranța", nu l- putut salva. Piperea " decapitează trădătorii de care s-a folosit" pentru a ajunge la comisioanele mult râvnite. Trădarea a fost o constantă în istoria omenirii. A fost folosită pentru a câştiga puterea, pentru a doborî adversari puternici, lideri pop.ulari şi carismatici sau pentru ocuparea de teritorii. Trădarea şi trădătorii şi-au găsit locul la orice nivel şi în fiecare epocă istorică, de la pop.ulaţii aflate în pragul primitivismului şi până la societăţi ultra-dezvoltate. Trădarea este arma odioasă care a învins armate strălucite, a schimbat soarta războaielor şi chiar a unor naţiuni întregi. Trădătorii au fost din toate clasele sociale, deşi cei mai mulţi răsăreau din rândul celor dornici de putere şi înavuţire. Nici istoria românilor nu a fost ferită de flagelul trădărilor. Din contră, trădarea este o prezenţă obişnuită în cronica neamului românesc. |
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
20177 Creat: 2025-05-26
Demisia Mihail Neamțu!
1578 Creat: 2025-06-25
GRATIERE 2025
22626 Creat: 2025-02-03
Sprijin din partea statului pentru beneficiarii programului „Prima Casă (+/1/2/3/4)”.
965 Creat: 2025-06-23
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12387 Creat: 2025-06-04
ROMÂNIA NU-ȘI SACRIFICĂ COPIII!
106 Creat: 2025-06-25
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
6388 Creat: 2025-02-06
Declararea Târnăveniului și comunelor afectate ca zonă calamitată
445 Creat: 2025-06-23
Feleacu fără apă, cerem soluții, nu scuze!
159 Creat: 2025-06-25
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
3832 Creat: 2025-06-14
PETIȚIE PUBLICĂ – Albaiulienii nu sunt turiști! Nu triplați abonamentele pentru cetățeni!
327 Creat: 2025-06-18
Demisia Avocatului Poporului si alegerea lui de catre Popor!
91 Creat: 2024-12-16
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
5461 Creat: 2025-06-03
NICUSOR DAN, DEMISIA din functia de presedinte, URGENT!
679 Creat: 2025-06-04
Nivel de studii minime pentru parlamentari și membrii guvernului ! Cei care dau legi pentru noi, sunt necalificați!! Haideți să spunem STOP incompetenței!!
60 Creat: 2025-06-20
Scoaterea vitiligo din baremul medical pentru candidații la Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
188 Creat: 2025-06-24
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
14067 Creat: 2025-06-03
Oradea spune: NU paradă Pride
5430 Creat: 2025-06-10
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
2140 Creat: 2025-02-25
Spunem NU redeschiderii gropii de gunoi de la TITU!
9 Creat: 2025-06-26