Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Bonus uriaș pentru șefii de la Oltchim dacă reușește privatizarea |
/ #50040 Bonus uriaș pentru șefii de la Oltchim dacă reușește privatizarea2017-03-23 19:53Bonus uriaș pentru șefii de la Oltchim dacă reușește privatizarea Situație șocantă la Otchim: în timp ce angajații ar putea fi lăsați pe drumuri după finalizarea privatizării, nefiind acoperiți decât parțial de clauzele din contractele de vânzare, managerii combinatului ar putea împărți un bonus special de aproape jumătate de milion de euro. Situație șocantă la Otchim: în timp ce angajații ar putea fi lăsați pe drumuri după finalizarea privatizării, nefiind acoperiți decât parțial de clauzele din contractele de vânzare, managerii combinatului ar putea împărți un bonus special de aproape jumătate de milion de euro. Membrii echipei de management a combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență și pe cale de a fi vândut pe bucăți, ar putea împărți, după eventuala finalizare cu succes a privatizării, un bonus total egal cu 2,9% din profitul operațional înregistrat de companie anul trecut, pentru întreaga lor activitate și pe fondul rezultatelor bune ale combinatului din ultima perioadă. Inițiativa aparține consorțiului de administratori judiciari ai Oltchim, format din firmele BDO Business Restructuring și Rominsolv a avocatului Gheorghe Piperea, informează profit.ro. Un cumpărător al activelor Oltchim va putea prelua cel mult jumătate dintre angajaţii societăţii, iar pentru fiecare salariat care va fi preluat i se va calcula un bonus de 5.000 de euro, conform planului de reorganizare modificat al companiei, aprobat în şedinţa Adunării Creditorilor din 6 martie, transmis Bursei. Documentul specifică faptul că nu există obligaţia preluării salariaţilor împreună cu activele. Reangajarea salariaţilor nu reprezintă o condiţionare a investitorilor în vederea cumpărării pachetelor de active, dar există probabilitatea ca unii dintre aceştia să dorească să preia salariaţi. În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puțin 307 milioane euro, acesta fiind prețul cumulat de pornire al licitației. - See more at: https://www.realitatea.net/bonus-uria-pentru-efii-de-la-oltchim |
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
84416 Creat: 2025-02-03
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2016 Creat: 2025-08-01
Înființarea tribunalul poporului 7
508 Creat: 2025-08-06
Reducerea taxelor CECCAR
1235 Creat: 2025-07-20
Spunem NU comasării liceelor din Năsăud!
389 Creat: 2025-08-07
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1394 Creat: 2025-07-30
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13304 Creat: 2025-06-04
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
5119 Creat: 2024-12-18
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
1016 Creat: 2025-08-01
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4825 Creat: 2025-06-14
Vrem un preț corect la apă în Valea Jiului! Nu mai acceptăm facturi umflate și scumpiri nejustificate!
135 Creat: 2025-08-07
Interzicere circulatie tuk tuk pe raza orasului Navodari
127 Creat: 2025-08-11
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
111 Creat: 2025-08-07
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6361 Creat: 2024-11-02
Împotriva implementării sistemului de parcare cu plată pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui
130 Creat: 2025-07-26
Eliminarea taxei pe apa meteorică și scăderea prețului apei în Valea Jiului!
64 Creat: 2025-08-08
Greva generală în educație – ACUM și până la retragerea legii care distruge sistemul de învățământ!
341 Creat: 2025-08-03
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8354 Creat: 2023-03-14
Cerem de urgență delimitatoare de beton și bannere de avertizare pe drumul Zimandcuz–Zimandul Nou, după două accidente mortale în trei luni.
477 Creat: 2025-08-03
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2808 Creat: 2025-07-09