Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #49440 DIN ZICERILE SI DEZICERILE CIUMPALACULUI DE LA OLTCHIM:2017-02-24 09:52Oltchim la răscruce de drumuri. Salariații, la felÎmi aduc aminte ceea ce citeam despre grupările parareligioase care pregăteau omenirea pentru ziua de apoi. Știau exact data și ora când întreaga popu lație a globului va fi distrusă, iar câștigul lor consta în faptul că doar membrii sectei lor vor fi salvați. În frecvente situații sectanții au devenit apatici, retrași din societate și familie, fiind apăsați de taina pe care o dețineau. Au crezut atât de mult în apocalipsă încât o parte dintre ei și-au vândut toate bunurile și au donat banii bisericii și preoților. Oricum nu ar avea ce face cu ei. „Din moment ce acum este 8 octombrie, este evident că ne-am înşelat în privinţa sfârşitului lumii care trebuia să aibă loc pe 7”, a explicat Chris McCann, liderul Frăţiei Creştine eBible conform Sputnik, citat de antena 3.ro. Același sentiment amar îl încearcă și cei câțiva ziariști, majoritatea vâlceni, care anunță de ani întregi apocalipsa Oltchim. Dezamăgirea este aproape dureroasă când o vezi exprimată cu atâta gingășie in titlul articolului. Așa cum previzionam, ne apropiem de momentul vânzării Oltchim și presa tabloidă din Rm.Vâlcea iși reia rolul manipu lator destructiv de a-și asuma rolul de trâmbiță a unor interese contrare bunului simț, hărniciei și dorinței de a construi. Știm, însă, că salariații Oltchim sunt oameni harnici, inteligenți. Au investit încredere în buna credință și profesionalismul echipei de conducere și au obținut beneficii măsurabile atât pentru ei cât și pentru comunitatea locală și națională. De exemplu, au primit integral toate cele trei salarii restante iar pentru fiecare salariat disponibilizat, Oltchim a plătit până acum mai mult de 20.000 de lei. Aceasta echipă de aproximativ 2.000 de oameni a adus în țară aproape 300 de milioane de euro net, întrucât valorificăm peste 70% din producție la export cu o balanță externă (export – import) pozitivă: în anul 2014 este de +81 milioane Euro, în 2015 de +101 milioane Euro, iar în 2016 de +96 milioane Euro. Bani aduși în țară cu care au fost plătiți diverși furnizori, inclusiv CET Govora, unde Oltchim reprezintă mai bine de o treime din cifra lor de afaceri. Să nu uităm că S.C. OLTCHIM SA a contribuit substanțial la Bugetul consolidat al Statului, astfel: Rezultatele preliminare ale anului 2016 (necomentate încă de prietenii noștri, avocații analiști economici specializați în reorganizări judiciare) le găsiți aici. Bun. Am putea aprecia că pentru munca depusă până în prezent, “gașca de la conducerea Oltchim” am obținut rezultate, am adus independență comercială și financiară unui colos preluat în colaps, am readus siguranța locurilor de muncă, demnitatea salariaților și frumusețea planurilor de viitor. Practic, am readus la viață un oraș. Numai că, inevitabil odată cu trecerea timpului, instalațiile vor continua să se uzeze și media de vârstă a salariaților va crește. În lipsa investițiilor masive în utilaje, în mediu și oameni, cu toată energia pozitivă de acum, Oltchim va muri lent, în mod natural. Moare, de fapt, câte puțin în fiecare zi când un salariat se pensionează și un tânăr nu-i ia locul. În reorganizare judiciară nu se pot face investiții. În reorganizare se face reorganizare, iar reorganizarea este facută. Acum căutăm un investitor potent care să aducă tehnologia Oltchim-ului la standardele de azi, să facă investițiile de mediu și să genereze energia necesară întineririi colectivului și stimulării creativității lui. Firesc, apare întrebarea ce se va întampla cu combinatul și cu oamenii lui după vânzare? Nimeni nu știe cu certitudine, însă un prim indiciu cum că activitatea industrială va continua este acordul comisiei europene de a ne permite bonusarea cumpărătorului când angajează cel mult 50% dintre actualii salariați. Mai departe, ține de fiecare persoană în parte cum își organizează viața. Salariații care vor dori să muncească la viitorul Oltchim, vor avea loc de muncă și își vor negocia individual sau colectiv condițiile angajării. Leaderii de sindicat trebuie să iși asume negocieri cu noul cumpărător, atunci când va fi el cunoscut, nu să aleagă calea ușoară a blamării administratorului judiciar că nu translează actualul CCM, când știu foarte bine că nu este posibil acest lucru. Vor trebui să-și remodeleze gândirea și opțiunile conform cerințelor de performanță ale mediului privat. Salariații care nu vor mai dori să muncească la viitorul Oltchim, vor primi așa numitul “pachet social” prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă. Ei vor beneficia de salarii compensatorii, chiar dacă iși găsesc rapid un alt loc de muncă. Trebuie știut că dacă salariații care nu doresc să muncească sunt majoritari și locul lor de muncă este specializat, vom asista la un faliment care, cel mai probabil, va deveni celebru prin cauzele lui: sătui de muncă, salariații au abandonat angajatorul. Mai trebuie știut că în faliment, conform legislației românești, Contractul Colectiv de Muncă încetează cu consecința dispariției “pachetului social”. Așadar, solicităm sindicatelor să împărtășească salariaților deplină cunoaștere și echilibru. Stresul cel mai pregnant îl resimt cei care visează să rămână la viitorul Oltchim, dar să împuște și salariile compensatorii. Dacă se poate fără nici un risc. Am dreptate? Florian Mateita http://www.rominsolv.ro/oltchim-la-rascruce-de-drumuri-salariatii-la-fel/ |
|
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
1016 Creat: 2024-04-30
Dreptate pentru Miau-Miau
649 Creat: 2024-05-09
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5768 Creat: 2024-03-04
STOP ABUZURILOR STATULUI ASUPRA CENTRELOR REZIDENȚIALE DE BĂTRÂNI!
278 Creat: 2024-05-11
Vrem demiterea judecătoarei din dosarul „2 Mai” și drepturi egale pentru cetățean și magistrat
120 Creat: 2024-05-09
Acționez pentru viitor! - Creșterea vitezei autovehiculelor pentru traversarea orașului Copșa Mică în vederea reducerii poluării și a poluării fonice
117 Creat: 2024-05-07
“ Legământ pentru Pământ”-Adoptarea Autobuzelor Electrice în orașul Copșa Mică
127 Creat: 2024-05-06
Dreptate pentru Ioana Săndulescu
660 Creat: 2024-05-04
Salvarea bazei sportive NOUA Brasov
136 Creat: 2024-05-05
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10641 Creat: 2023-10-05
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
5090 Creat: 2021-04-11
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1694 Creat: 2024-03-03
S.O.S BACALAUREAT TEHNIC 2024
50 Creat: 2024-05-08
Medicii Ginecologi doresc crearea unui Atestat de Ultrasonografie Mamară
46 Creat: 2024-04-26
Aqua Dog
44 Creat: 2024-05-11
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4423 Creat: 2023-12-09
Luati cu doua maini! Ce primim in schimbul taxelor noastre?
1021 Creat: 2024-04-23
- RO: STOP construirii parcului fotovoltaic FLOTANT pe luciul apei lacului de acumulare Zetea. HU: STOP az úszó napelempark épitésére a zetelaki gát vízfelületére.
599 Creat: 2024-03-13
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
3044 Creat: 2022-12-06
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4583 Creat: 2023-03-14