Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #48665 Disponibilizati, indemnul lui Voda Piperea este: nu stati ... la nevoie, iesiti in strada!2016-09-21 07:39Nu stati. Trimiteti e-mail-uri, dati telefoane, intrati si comentati pe paginile de socializare ale parlamentarilor. La nevoie, iesiti in strada. Altfel, riscati sa pierdem ...!
Autor:
Alexandra Cruceru Gheorghe Piperea le cere românilor să reacționeze și să pună presiune pe parlamentari, pentru ca aceștia să nu mai tărăgăneze și să voteze mai repede două legi care sunt în favoarea consumatorilor. De asemenea, îndeamnă pop ulația să iasă în stradă, la nevoie. ”Din păcate se trage de timp în Parlament cu privire la ambele legi pe care consumatorii de credite (și nu numai) le așteaptă - și cea a independenței ANPC, și cea a conversiei la cursul istoric. Nu prea mai e timp de amânări. În curând, se intră în campanie, iar Parlamentul nu va mai prea lucra. Dezbaterile pe cele doua legi - poate la Sfântul Așteaptă. Cei ce vor fi câștigat din această tragere de timp vor delincvenții care abuzează de puterea lor economică (pentru că pot și pentru că le permiteți). Nu stați. Trimiteți e-mail-uri, dați telefoane, intrați și comentați pe paginile de socializare ale parlamentarilor. La nevoie, ieșiți în stradă. Altfel, riscați să pierdem chiar și legea DIP. PS Tocmai am aflat dintr-un mesaj în privat că unii angajați ai BNR dau în plată”, a scris Piperea, luni, pe Facebook. Gheorghe Piperea
LuniDin pacate se trage de timp in Parlament cu privire la ambele legi pe care consumatorii de credite (si nu numai) le asteapta - si cea a independentei ANPC, si cea a conversiei la cursul istoric. Nu prea mai e timp de amanari. In curand, se intra in campanie, iar Parlamentul nu va mai prea lucra. Dezbaterile pe cele doua legi - poate la Sfantul Asteapta. Cei ce vor fi castigat din aceasta tragere de timp vor delincventii care abuzeaza de puterea lor economica (pentru ca pot si pentru ca le permiteti). PS Tocmai am aflat dintr-un mesaj in privat ca unii angajati ai BNR dau in plata. |
|
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
6231 Creat: 2025-02-06
Sprijin din partea statului pentru beneficiarii programului „Prima Casă (+/1/2/3/4)”.
697 Creat: 2025-06-23
GRATIERE 2025
22272 Creat: 2025-02-03
Declararea Târnăveniului și comunelor afectate ca zonă calamitată
277 Creat: 2025-06-23
Scoaterea vitiligo din baremul medical pentru candidații la Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
146 Creat: 2025-06-24
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
3749 Creat: 2025-06-14
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
16252 Creat: 2025-05-26
PETIȚIE pentru amenajarea de locuri de parcare în zona Spitalului Pantelimon
47 Creat: 2025-06-24
Vrem adevărul despre admiterea la clasa a V-a – CN Vrănceanu Bacău
29 Creat: 2025-06-24
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
5432 Creat: 2025-06-03
Furnizarea apei către locuitori comunei Ungureni Botoșani și respectarea contractului de către Nova Apaserv Botoșani
79 Creat: 2025-06-23
Nivel de studii minime pentru parlamentari și membrii guvernului ! Cei care dau legi pentru noi, sunt necalificați!! Haideți să spunem STOP incompetenței!!
39 Creat: 2025-06-20
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
2122 Creat: 2025-02-25
Sesizare disconfort olfactiv Baicoi
29 Creat: 2025-06-23
LIBERTATEA de EXPRIMARE
1531 Creat: 2025-06-04
Propunere oficială pentru introducerea studierii scriitoarelor românce în programa liceală
518 Creat: 2025-06-19
Dreptate pentru Andrei tânărul omorât la Berești fără pic de mila și remușcări 😭😭😭
483 Creat: 2025-06-13
Stop inundațiilor din Stupini – Cerem acțiune din partea SGA Brașov!
313 Creat: 2025-06-08
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
14049 Creat: 2025-06-03
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
654 Creat: 2025-03-28