NU VREM "CASĂ REGALĂ" înfiinţată şi FINANŢATĂ din bani publici !
Musafir |
/ #2292016-08-21 19:52Conform Constituției României, România este republică; de asemenea, actul de abdicare de la 30 Decembrie 1947 este semnat valabil și exclude orice pretenții la tron atât ale ex-regelui, cât și ale urmașilor săi; așadar nu ar trebui _nici măcar să existe_ o instituție numită casă regală, darămite să i se recunoască oficial vreun rol și - bomboana pe colivă - să mai fie și finanțată din bani publici! Nici în Republica Austria și nici în Republica Italia nu există legi similare prin care s-ar înființa instituții de interes public numite case regale și nici legi prin care fostele case regale de Habsburg și respectiv de Savoya ar primi finanțare din bani publici! Prin urmare, cei care vor în România o asemenea lege sunt bandiți, speculanți, sabotori ai voinței poporului muncitor de la orașe și sate de a avea o formă de guvernământ republicană, exprimată democratic prin referendumul pentru Constituție, marionete ale axei imperialiste Washington-Londra, cozi de topor ale imperialismului anglo-amerloc, criminali legionaro-fasciști, trădători ai țării și dușmani ai poporului! |
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
4483 Creat: 2024-03-04
Spunem ,,NU” fuziunii Colegiului ,,Gheorghe Asachi” din Lipcani!
1105 Creat: 2024-04-21
Luati cu doua maini! Ce primim in schimbul taxelor noastre?
412 Creat: 2024-04-23
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
1098 Creat: 2024-04-16
PENSIONAREA LA ORICE VARSTA DUPA INDEPLINIREA STAGIULUI COMPLET DE COTIZARE
4702 Creat: 2021-12-14
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1423 Creat: 2024-03-03
Considerarea asistentului personal, angajat al primăriei sau al DGASPC, ca egal al asistentului personal profesionist și eliminarea sintagmei "profesionist".
278 Creat: 2024-04-19
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
4844 Creat: 2021-04-11
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2342 Creat: 2024-01-29
Solicitare către Comisia de Munca si Protecție Socială Camera Deputatilor
1289 Creat: 2024-04-12
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10556 Creat: 2023-10-05
Petiție pentru Siguranța Locuitorilor de pe Strada Vulcanului, din Comuna Cristian, Judetul Brasov
116 Creat: 2024-04-19
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
4502 Creat: 2023-03-14
NU VREM INTRAREA ROMANIEI IN RAZBOI CU RUSIA
2100 Creat: 2022-10-26
Opriți eutanasierea cateilor din Lagărul Citadin Zalău si respectați programul de vizite si adoptii
76 Creat: 2024-04-19
VREM UN PARC INDUSTRIAL ÎN COMUNA MĂRĂCINENI JUDEŢUL ARGEŞ
79 Creat: 2024-04-17
Solicităm implicarea imediată a Secției nr.4 Cluj-Napoca pentru a opri actele antisociale comise de grupul cunoscut de adolescenți romi din cartierul Plopilor.
64 Creat: 2024-04-23
Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști
285 Creat: 2024-04-14
Justitie aspra pentru criminalii care au luat 2 suflete nevinovate
57 Creat: 2024-04-21
VREM SA NE SUSTINEM ECHIPA FAVORITA, CORVINUL HUNEDOARA!
53 Creat: 2024-04-24