Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
BREAKING NEWS ALERT OLTCHIM |
/ #43903 Tranzacțiile cu acțiuni, în creștere cu aproape 30% în această săptămână, la BVB; titlurile Oltchim,2015-10-05 08:14Tranzacțiile cu acțiuni, în creștere cu aproape 30% în această săptămână, la BVB; titlurile Oltchim, apreciere de peste 51% (analiză)Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni realizate în această săptămână la Bursa de Valori Bucu_rești a crescut cu aproape 30% comparativ cu săptămâna precedentă, până 148,06 milioane de lei, iar titlurile Oltchim, care au reintrat în 30 septembrie la tranzacționare, au cunoscut o apreciere de peste 50%, potrivit analizei Puls Capital. Valoarea tranzacționată totală s-a ridicat la 196,63 de milioane de lei. Tranzacțiile cu obligațiuni s-au cifrat la 40,39 milioane de lei, cele cu produse structurate la 8,11 milioane de lei, iar cu unități de fond la 0,07 milioane de lei. Potrivit analizei realizate de Intercapital Invest, cele mai importante schimburi au realizate pe titlurile SIF Banat-Crișana (SIF 1) — 42,62 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) — 30,75 milioane de lei și Banca Transilvania (TLV) — 24,04 milioane de lei. Indicii bursieri au consemnat evoluții negative cuprinse între minus 0,95% pe indicele BET — NG al companiilor din sectorul de energie și utilități și minus 0,54% pe indicele BET — FI al SIF-urilor. În săptămâna 28 septembrie — 4 octombrie, 22 titluri au avut evoluții pozitive, 14 au înregistrat evoluții stabile și 36 au consemnat evoluții negative. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat pe acțiunile Oltchim (OLT), care au urcat cu 51,47%, Prefab (PREH) — plus 20,77% și SIF Hoteluri (CAOR) — plus 18,59%. 'O veste bună pentru investitori a fost revenirea titlurilor Oltchim la tranzacționare, după ce instanța a confirmat planul de reorganizare acceptat de creditori și a respins recu_rsurile declarate de Electrica Furnizare și ANAF împotriva planului. Oltchim a trecut pe profit în primul semestru, ca urmare a veniturilor din anularea datoriilor conform Legii insolvenței, în valoare de 2.387,15 milioane de lei. Cifra de afaceri după primele șase luni a fost cu 34,5% mai mare față de perioada similară a anului trecut. Acțiunile Oltchim au crescut cu peste 50% după ce au revenit miercu_ri (30 septembrie — n.r.) pe bursă, investitorii speculând o posibilă privatizare a companiei pe viitor', arată analiza citată. Cea mai mare scădere a fost consemnată pe titlurile Artego (ARTE), care s-au depreciat cu 10,77%, urmată de scăderile Casa de Bucovina (BCM) — minus 9,69% și Electroputere (EPT) — minus 7,69%. |
|
Petiții promovate de alți utilizatori
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
47606 Creat: 2025-02-03
STOP ÎNCHIDEREA BIBLIOTECILOR DIN MEDIUL RURAL ‼️
4569 Creat: 2025-07-21
Reducerea taxelor CECCAR
416 Creat: 2025-07-20
Schimbarea zilei de deschidere a noului an școlar 2025-2026
166 Creat: 2025-07-24
ÎN MEMORIA URSULUI SPERANŢA ȘI A PUILOR SĂI OPRITI MASACRAREA DE URSI
574 Creat: 2025-07-21
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8011 Creat: 2023-03-14
SALVATI UNITATEA DE ASISTENTA MEDICO-SOCIALA BOLDESTI-SCAENI
329 Creat: 2025-07-23
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2618 Creat: 2025-07-09
🔹 Cerem dizolvarea comitetului bisericii și reluarea votului pentru alegerea pastorului
142 Creat: 2025-07-23
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
2852 Creat: 2025-07-09
Manifestul părinților pentru o educație mai bună
333 Creat: 2025-07-21
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4496 Creat: 2025-06-14
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
3029 Creat: 2025-07-04
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
2029 Creat: 2025-07-11
Vrem trotinetele electrice Lime în Ploiești!
10 Creat: 2025-07-25
Montarea de panouri fonoabsorbante si fonoizolante inaltime 3metri pe A0 - zona comuna Berceni
63 Creat: 2025-07-22
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
990 Creat: 2025-07-07
Vrem trecerea de pietoni înapoi Eforie Nord
7 Creat: 2025-07-25
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
512 Creat: 2025-04-17
STOP FINANTARII din bani publici a PARTIDELOR POLITICE!
135 Creat: 2019-09-05