Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
BREAKING NEWS ALER |
/ #43644 Gheorghe Păsat nu mai este preşedintele CJ Vâlcea2015-09-22 10:34Gheorghe Păsat nu mai este preşedintele CJ VâlceaGheorghe Păsat a rămas fără funcţia de preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea, l-a trecut din nou în rândul muritorilor de rând, o condiţie care-l va duce la nevroză.Ieri dimineaţă, instanţa de contencios administrativ a dat câştig de cauză prefectului Dumitru Cornoiu şi a decis că numirea liberalului în funcţia de interimar al CJ s-a făcut în afara normelor legislative. Pe scu_rt, numirea sa a fost abuzivă şi nelegală. Liberalii au sărit ,,calul” de vreo cinci ori, dacă am ţinut bine numărătoarea şedinţelor convocate de consilierii liberali. Prefectul Dumitru Cornoiu a ieşit perfect din această confruntare deşi juriştii prefecturii au încercat să-l ,,facă” la acte. Revocarea lui Păsat de la conducerea CJ va avea drept consecinţă revenirea la situaţia din decembrie când liberalii l-au obligat pe vicepreşedintele Bogdan Pistol să-şi dea demisia din funcţie pentru a-i face loc lui Gheorghe Păsat. Astfel, toate actele emise de Păsat vor deveni nule de drept, chiar şi numirea supleanţilor Gheorghe Vieru şi Cristian Iliescu în calitatea de consilieri judeţeni ca urmare a demisionării titularilor scârbiţi de manevrele colegilor de partid. După această decizie CJ va intra din nou în blocaj, niciunul dintre cele două mari partide neavând majoritatea necesară numirii unui preşedinte, cele 18 voturi. PNL ar avea 15 voturi, cu cei doi cu tot, PSD – 12. Cei trei independenţi ar fi deblocat situaţia dacă liberalii nu l-ar fi lăsat pe consilierul Petre Grigore fără cele 40 milioane lei vechi, remuneraţie de la AGA CET Govora, şi dacă numirea celor doi consilieri supleanţi va fi validată de instanţă. http://www.timpuldevalcea.net/?p=15100
|
|
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
6949 Creat: 2025-08-14
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
449 Creat: 2025-08-19
Reamenajare loc joaca - TOMIS PLUS
79 Creat: 2025-08-21
Respect și drepturi pentru asistenții de stomatologie din România
73 Creat: 2025-08-20
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
264 Creat: 2025-08-17
SOLICITARI PRIM MINISTRULUI SI PRESEDINTELUI ROMANIEI PRIVIND SIGURANTA CETATENILOR DIN ROMANIA PENTRU DREPTUL LA PATRIMONIU, LA VIATA SI SANATATE
31 Creat: 2025-08-21
Locuri de parcare, NU demolare (Sector 2)
38 Creat: 2025-08-19
Reducerea taxelor CECCAR
1617 Creat: 2025-07-20
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2253 Creat: 2025-08-01
STOP DESFIINȚĂRII Oficiului Român pentru Drepturile de Autor !
53 Creat: 2025-08-19
Nu complexelor locative in Colonita!
342 Creat: 2025-08-14
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4982 Creat: 2025-06-14
Vrem siguranța in Rin Grand Residence
21 Creat: 2025-08-20
VREM UNITATE DE POMPIERI IN COMUNA BERCENI !
511 Creat: 2025-08-17
Lăsați-ne să-i dăm o șansă la viață!
289 Creat: 2025-08-18
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
799 Creat: 2025-08-13
GRATIERE 2025
100339 Creat: 2025-02-03
Petitie publică pentru blocarea vânzării companiilor profitabile de stat
68 Creat: 2025-08-18
Stop aplicării discriminatorii a burselor de merit! Cerem reguli clare și naționale pentru toți elevii!
32 Creat: 2025-08-17
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1481 Creat: 2025-07-30