Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREAN_TELE SALARII OLTCHIM: DNA să se mute la Râmnicu Vâlcea |
/ #42168 În ziua de 7 mai 2015, Plenul Cu_rţii Constituţionale2015-07-21 10:27COMUNICAT DE PRESĂ07.05.2015
În ziua de 7 mai 2015, Plenul Cu_rţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Cu_rţii Constituţionale, a luat în dezbatere următoarele excepții de neconstituționalitate: 1. Excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.222 din Codul de procedură penală – Durata arestului la domiciliu, care au următorul conţinut: „(1) În cu_rsul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile. (2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cu_rsul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. (3) În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procu_rorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. (4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procu_ror, prin propunere motivată, însoţită de dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. (5) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluţionare a propunerii procu_rorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu şi dispune citarea inculpatului. (6) Participarea procu_rorului este obligatorie. (7) Judecătorul de drepturi şi libertăţi admite sau respinge propunerea procu_rorului prin încheiere motivată. (8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestaţiei. (9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cu_rsul urmăririi penale, este de 180 de zile. (10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cu_rsul urmăririi penale.” 2. Excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, care au următorul conţinut: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.” 3.Excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2013 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. În urma deliberărilor, Cu_rtea Constituțională a decis: 1. Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.222 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Cu_rtea a constatat că, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul acestui articol termenul şi durata maximă a măsurii preventive a arestului la domiciliu luate în procedura de cameră preliminară şi în cu_rsul judecăţii în primă instanţă, sunt încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.23 – libertatea individuală, art.25 – libera circulaţie, art.26 - viaţa intimă, familială şi privată, art.39 - libertatea întrunirilor, art.41 - munca şi protecţia socială a muncii şi, respectiv în art. 53 - restrângerea exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale.2. Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că dispozițiile art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale. Cu_rtea a constatat că legea nu defineşte noţiunea de „impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, astfel că norma care incriminează infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 nu întruneşte condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, încălcând prevederile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(5) care consacră principiul legalităţii. 3. Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.82/2013 pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici este neconstituțională, în ansamblul său. Cu_rtea a constatat că prin modificările operate asupra Legii nr.188/1999 este afectat dreptul fundamental la muncă al funcţionarilor publici, prevăzut de art.41 din Constituţie, astfel încât se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.115 alin.(6) referitoare la interdicţia de a adopta ordonanţe de urgenţă prin care sunt afectate drepturi sau libertăţi fundamentale. Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor care au sesizat Cu_rtea Constituţională. Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Cu_rţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Cu_rţii Constituţionale https://www.ccr.ro/files/products/Decizia
|
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Solicitare de intervenție urgentă pentru repatrierea cetățenei Republicii Moldova Rodica Vizitiu și a celor trei copii ai săi din Gaza
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Păstrați Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret (Biblioteca Brașov)!
4038 Creat: 2025-05-13
Petiție pentru reintroducerea reducerii de 90 % la transportul feroviar pentru românii de pretutindeni
876 Creat: 2025-05-12
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
60821 Creat: 2025-04-22
Revenire asupra deciziei de anulare a inscrierilor în aplicația informatică a Programului Rabla pentru Tractoare
401 Creat: 2025-05-12
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
12900 Creat: 2021-04-05
Solicitare de intervenție urgentă pentru repatrierea cetățenei Republicii Moldova Rodica Vizitiu și a celor trei copii ai săi din Gaza
286 Creat: 2025-05-14
Redeschiderea zborurilor directe Elveția–Moldova (Basel/Zürich/Geneva ↔ Chișinău)
275 Creat: 2025-05-13
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
27115 Creat: 2025-04-16
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
11888 Creat: 2025-02-13
GRATIERE 2025
16254 Creat: 2025-02-03
Activitatea grădinițelor din orașul Ialoveni pe parcursul vacanței de vară
156 Creat: 2025-05-12
Vrem o rută aeriană directă Bilbao – Cluj-Napoca/Cluj-Napoca - Bilbao
110 Creat: 2025-05-12
Pastrarea Verde a Canalului Matei Basarab- PETIȚIE PRIVIND CURĂȚAREA CANALULUI CC4 ȘI PROTEJAREA VEGETAȚIEI DIN OTOPENI
256 Creat: 2020-09-16
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
74 Creat: 2025-05-11
Apel pentru salvarea închisorii Piteşti
1706 Creat: 2022-10-08
Vrem McDonald's In Turda!
943 Creat: 2025-05-04
Solicităm Primăriei Florești construirea unei platforme subterane de colectare a deșeurilor pe strada Șesul de sus nr 186
53 Creat: 2025-05-11
AUTISMUL E O CONDITIE NU MOTIV DE A DESCALIFICA O PERSOANĂ
48 Creat: 2025-05-15
Dorim Aquapark in Noua cu zona descoperita si piscina acoperita, cu zona de terase, terenuri de sport pentru adolescenti si parcare.
580 Creat: 2024-06-28
Renovare skate park tineretului buzau
40 Creat: 2025-05-11