Cerem arestarea celor 7 baieti violatori din Vaslui!!
Anonim |
/ #147432015-07-21 08:53Nu este o surpriză când Justiția din România acționează injust! Am văzut acest lucru mult prea des și nu mă miră, însă lucrurile nu ar trebui să rămână în acest fel. Oamenii nu ar trebui să se teamă de instituții ci mai degrabă instituțiile ar trebui să se teamă de oameni. Primul caz care îmi răsuna în minte este cel al fratelui fostului președinte, în care, după părerea mea, nu s-a făcut dreptate deloc. Nu sar în apărarea familiei Bercea, sper să primească și ei ce merită însă, în fața legii, toți oamenii ar trebui să fie egali. Se pare că am uitat deja de Mircea Băsescu. Voi face o afirmație cu care sper să răspund oamenilor care se întreabă de ce astfel de cazuri apar foarte des în România. Ea este: Toți suntem de vină până în prezent, pentru că nu ne-am implicat mai mult în nedreptățile, cu voie sau fără voie, făcute de oamenii care sunt la conducere. Când Justiția nu trage la răspundere pe astfel de oameni așa cum ar trebui, cetățenii ar trebui să o ajute. Și ar trebui să o ajute, după părerea mea, cu un șut în partea posterioară, dar șutul să fie așa de tare încăt să salte un pas înainte! |
|
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Diabetul nu are vârstă
125 Creat: 2025-09-05
Vrem APĂ nu NĂMOL la Adjud
103 Creat: 2025-09-06
Concediu menstrual
1358 Creat: 2023-11-15
Crearea unui parc comun pentru adresele ion Casian-Ungurean si Constantin Virnav. Tudor Strisca
370 Creat: 2025-08-27
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
22 Creat: 2025-09-07
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5500 Creat: 2025-06-14
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3196 Creat: 2021-05-07
Uniți Salvăm Meledicul
191 Creat: 2025-09-05
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
3021 Creat: 2025-07-09
Referendum pentru familia normala
83 Creat: 2025-06-17
Sustinem introducerea unei soluții de asigurare accesibile și echitabile pentru protejarea procesorului de sunet, vital pentru pacienții purtători de implant cohlear.
48 Creat: 2025-09-04
Un referendum și o dezbatere necesară: Reforma Constituțională -Manifestul ARM
9 Creat: 2025-06-04
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
15669 Creat: 2021-04-05
Petitie pentru retragerea imunitatii parlamentare a deputatului AUR Dan Tanasa si judecarea lui pentru infractiunea descrisa in art.369 CP, incitare la ura sau discriminare
1282 Creat: 2025-08-29
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
655 Creat: 2025-08-17
🚰 Stop opririlor abuzive de apă în comuna Adunați
12 Creat: 2025-09-05
VREM CONSTRUIREA UNUI POD/PASAJ SUBTERAN LA CALEA FERATA DIN BDUL. PETRICANI (VOLUNTARI)
43 Creat: 2025-09-04
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
11072 Creat: 2025-08-14
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
894 Creat: 2025-08-13
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1146 Creat: 2025-07-07