Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
OLTCHIM si ARPECHIM! |
/ #36867 Anunţul făcut de cea mai mare companie din România: Reducem investiţiile!2015-04-29 10:48Adunarea Generală a Acţionarilor a OMV Petrom S.A. a aprobat Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al OMV Petrom S.A. pentru anul 2015. Astfel, investiţiile estimate de OMV Petrom se ridică la circa 5,3 miliarde lei, cu 20% sub nivelul investiţiilor bugetate pentru anul 2014. Cea mai mare parte a investiţiilor, 90%, este destinată activităţilor de Upstream și vor viza continuarea proiectelor de explorare onshore şi offshore. Activităţii de Downstream Oil îi revine 9% din buget, iar 1% vor reprezenta investiţiile în Downstream Gas. “Suntem consecvenţi obiectivului nostru de a acorda dividende, dar în acelaşi timp trebuie să ne adaptăm noului context de piaţă, în care vedem înjumătăţirea preţului ţiţeiului faţă de anul trecut. Propunerea de dividende urmăreşte remunerarea acţionarilor, dar în acelaşi timp şi asigurarea resurselor necesare continuării programului de investiţii al companiei”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom. |
|
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Stop majorare taxă cotizație CFZRO
864 Creat: 2024-03-26
Acordare burse locurile I, II și III la concursurile extrașcolare
155 Creat: 2024-03-28
DREPTATE PENTRU VLAD! Patriotismul nu este ilegal! Cerem anularea sancțiunii elevului din Baia Mare, pedepsit pentru mesajul "Basarabia e România"
464 Creat: 2024-03-26
SUSTINETI INCLUDEREA FUNCȚIEI DE ASISTENT PERSONAL ÎN NOUA GRILA DE SALARIZARE PREVAZUTA IN OUG 19 / 2024,PENTRU OBTINEREA GRADATIILOR,INCEPAND CU 1 MARTIE 2024?
2158 Creat: 2024-03-10
CANALELE din OTOPENI IGIENIZATE fără „DISTRUGEREA VEGETAȚIEI”
47 Creat: 2024-03-28
Nu declaratiilor detaliate pentru ONG-uri pentru 2023
180 Creat: 2024-03-26
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
350 Creat: 2024-03-04
Fara autobuze in Cotroceni
631 Creat: 2024-03-22
Susținerea funcționării în actuala formulă cu personalitate juridică a Centrului de Resurse și Asistență Educațională Speranța din Timisoara,și dupa 1.09.2024.
1532 Creat: 2024-03-15
Infrastructura Ion Rațiu Selimbar
181 Creat: 2024-03-26
Semneaza petiția împotriva construirii celei mai mari baze militate NATO pe teritoriul României
59 Creat: 2024-03-25
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10279 Creat: 2023-10-05
Iași în mișcare: facilități sportive pentru orașul nostru!
126 Creat: 2024-03-25
,,Locuințele sociale să se vândă chiriaşilor, cu rate fixe"
635 Creat: 2021-01-31
Toți cei care sunt împotriva închiderii Canal 5, împotriva cenzurii și încălcării libertății de exprimare, susțineți-ne! Semnați petiția adresată conducerii țării!
162 Creat: 2024-03-22
Semafor la grădiniță pe strada Gării
6 Creat: 2024-03-28
BRAȘOVUL VREA SPITALE!
1198 Creat: 2024-02-28
Cerem izolarea cîinilor vagabonzi din comuna Ciorescu!!!
15 Creat: 2024-03-26
Susținem mutarea antenei DIGI din complex LA STRADA, Avantgarden - Bartolomeu
168 Creat: 2024-03-12
REDUCEȚI prețul apei! - Petiție pentru reducerea prețului apă-canal la ATM Mediaș!
810 Creat: 2024-03-11