Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #34652 Re: Re:

2015-02-26 08:00

#34650: - Re:  

 -ASA NE TREBUIE DACA NE LASAM MANIPULATI.

-MACAR ACUM IN CEASUL AL DOISPREZECELEA. sa intelegem cine sunt papusarii

Noam Chomsky a realizat o listă cu cele "Zece strategii de Manipulare" prin mediile de informare în masă.

1. A distrage în permanenţă atenţia publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanţă adevărată. A ţine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici un timp pentru gândire.

2. A cauza probleme şi apoi, a oferi soluţii. Această metodă se mai numeşte şi "problemă - reacţie - soluţie". La început, se creează problemă, sau „situaţia", prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenţionată a violenţei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentrul libertăţii.

3. Strategia „în degradeu". Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în "degradeu", pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi, în special în ultimii zece ani, cum ar fi şomaj masiv, imigraţie - invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent. Acestea ar fi schimbările care ar fi provocat o revoluţie dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia acţiunii cu date diferite. O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca "dureroasă, dar necesară'', obţinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a nădăjdui "totul va merge mai bine mâine" şi că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul stabilit. Exemplu recent: trecerea la euro şi pierderea suveranităţii monetare şi economice, acceptate de ţările europene între 1992 - 1995 şi aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici. "Cea mai mare parte a discursurilor destinate marelui public folosesc argumente şi un ton copilăresc, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare? Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca al unui copil de 12 ani".

6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire. Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţională şi, deci, simţul critic al oamenilor. În plus, folosirea emoţionalului deschide accesul la subconştient, pentru înocularea anumitor anumite idei, dorinţe, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi prostie. A face în aşa fel ca poporul să nu înteleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi robirea lui. Calitatea educaţiei dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neştiinţă, care separă clasele de jos de cele de sus să fie şi să ramâna de neînteles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate. A încuraja publicul să creadă că e "bine" de a fi prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane şi emisiuni de tele-realitate, în care bârfa, prostul gust şi incultura sunt cuvinte de ordine.

9. A înlocui revolta cu învinovăţirea. A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria lui nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente, sau a capacităţilor şi a eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează şi se învinovăţeste, ceea ce îi crează o stare depresivă, având că efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu există revoluţie...