Mai multe ore de educatie fizica in scoli


Musafir

/ #13

2011-09-11 19:51

Exercițiul fizic executat de la clasele 1-4 executate sub formă de jocuri și întreceri, executate in cadrul orelor de educație fizică, rezolvă mai multe probleme din care amintim următoarele:
1. la această vârstă fetele și băieții sunt aproximativ egali din punct de vedere al dezvoltării motricității;
2. în cadrul orelor de clasă la această vârstă copii sunt învătati să respecte regulule jocului și întrecerii, deoarece nu ies di cuvântul educatorului sau profesorului, atât fetele cât și băieții se vor dezvolta omogen;
3. problemele lipsei continuitate a mișcăriise vor simți la clasele 5-8, cînd fetele care dacă nu au făcut lecțiile de educație fizică in anii precedenți, ajunse la vârsta la care incep să se retragă pe margine fiind sstăpânite de sentimentul de jenă că dacă nu pot executa anumite acțiuni și activități motrice râd colegii de ele (mai ames băieții) și ajung în final să apeleze la scutirile medicale, in aceiași situție aflându-se și baieții care din cauza lipsei de exercițiu fizic devin obezi și total amotrici.
4. nu trebuie să credem că cele trei ore de educație fizică din ciclul primar, rezolvă această problemă. În cadrul acelor ore copii învață o serie de jocuri pe care reușesc in timpul liber să le practice, obligîndu-i pe aceștia să rezolve o mulțime de situații inedite în care îi pune situațiile de joc.
5. niciun fel de altă activitate nu obligă copilul să reacționeze in limite foarte mici de timp pentru a rezolva o anumită problema cum o fac jocurile. cu cât sunt angrenați in asemenea activități cât mai mulți copii cu atît mai bine;
6. urice psiholog știe că un copil care rezolvă foarte bine acest gen de probleme, poate asimila mai ușor cunoștințele predate la celelalte ore de clasă.
7. a oxigena creierul inseamnă a asimila mai ușor informațiile și pentru aceasta trebuie să avem un sistem cardio despirator bine dezvoltat și acest lucru se face prin exercișiul fizic.
8. efectul cel mai important al cuntinuității practicării exercițiului fizic se va simți prin solicitarea mai mică a bugetului sănătății.

Sunt numai câteva idei pe care le-am scris repede pentru o inițiativă bună pe care o aprob total.