Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #22731 SOCAR nu uită de Oltchim2014-06-24 15:49http://www.focus-energetic.ro/socar-nu-uita-de-oltchim-18098.html Compania petrolieră azeră de stat SOCAR este încă interesată de preluarea combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea şi analizează această oportunitate, a declarat Hamza Karimov, şeful SOCAR România, în cadrul Forumului Energetic Regional FOREN 2014. ”Ne uităm cu interes la Oltchim, care este un proiect important pentru statul român. SOCAR în continuare analizează această oportunitate, dar nu există o opinie concretă în acest sens”, a spus reprezentantul companiei azere. Potrivit acestuia, partea română şi filiala din Româna au trimis deja toate datele tehnice referitoare la Oltchim către compania-mamă, care va analiza oportunitatea şi va lua o decizie finală. ”Noi avem un alt combinat petrochimic în Turcia, Petchim, şi am planificat investiţii de 6-7 miliarde de euro într-o rafinărie în Turcia, tot pe partea de petrochimie. Avantajul Oltchim este că poate produce mai ieftin”, a precizat Karimov. Termenul pentru depunerea ofertelor de către investitorii interesaţi să cumpere Oltchim a fost 6 iunie 2014, dar niciun investitor interesat nu s-a înscris în cursă. Guvernul nu va închide niciodată Oltchim, iar, dacă niciun investitor nu va depune oferte până pe 6 iunie, procesul de privatizare va fi prelungit, a declarat, la începutul lunii iunie, Constantin Niţă, ministrul Economiei. ”Am un mesaj foarte clar: Guvernul nu va închide niciodată Oltchim. Este o companie viabilă, care are piaţă şi care trebuie restructurată, lucru care este posibil”, a spus Niţă. Acesta menţiona atunci că Executivul are un plan B în cazul în care niciun investitor nu se înscrie în cursa pentru achiziţia combinatului. ”În acest caz, vom amâna privatizarea pentru o perioadă mai lungă, pentru a face câteva restructurări. Vom căuta finanţare pentru a pune în funcţiune o linie sau două de producţie, care să permită combinatului să nu mai înregistreze pierderi”, a adăugat Niţă. El a mai spus că sunt investitori care şi-au manifestat dorinţa de a cumpăra Oltchim la pachet cu rafinăria Arpechim. Deţinută de Petrom, rafinăria este închisă din 2009, însă este principalul furnizor de materii prime a Oltchim. Oltchim este cel mai mare agent economic din Vâlcea şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013.Activele viabile ale combinatului au fost evaluate la 305 milioane de euro. |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
CEREM SCHIMBAREA DIN FUNCTIA DE PURTATOR DE CUVANT AL PATRIARHIEI A DLUI ( TOV.) VASILE BANESCU, din urmatoarele considerente: 1. A dovedit deseori ca are lacune mari in materie de teologie,necunoscand nici Sfanta Scriptura, nici Sf Traditie, nici Predania, nici scrierile sfintilor. Dl Banescu si-a exprimat parerile proprii, in probleme teologice si nu numai, de importanta vitala, dar intr-o directie si maniera total eronate. In timpul pandemiei, cand autoritatile au incercat sa impuna reguli...
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cu o semnătură și câteva secunde, poți susține și tu demersul deputaților Adrian Cozma și Robert Sighiartău, membri ai grupului PNL pentru ridicarea limitelor la plățile în numerar. Deputații PNL sunt inițiatorii unei propuneri legislative care va corecta legea adoptată prin angajarea răspunderii guvernului Ciolacu, care a modificat limitele la plățile în numerar. Considerăm că este necesar să revenim la normalitate, întrucât limitarea la 1.000 de lei a plăților în numerar nu va ajuta în lupta...
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
Cerem ca Ambasada României din Israel să fie mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Dacă și tu ești deacord cu noi, semnează și tu acest demers. Noi vom aduce în atenția publicului român și politicienilor dorința noastră. Capitala Statului Israel a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalim în 1950, iar în 1980 Parlamentul israelian a adoptat o lege prin care Ierusalimul a fost proclamat "capitala unită şi veşnică" a ţării. O rezoluţie a ONU a calificat această lege drept "nulă şi neavenită". Tra...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5426 Creat: 2024-03-04
Dreptate pentru Ioana Săndulescu
452 Creat: 2024-05-04
Luati cu doua maini! Ce primim in schimbul taxelor noastre?
978 Creat: 2024-04-23
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
175 Creat: 2024-04-30
Fără mașini în Grădina Botanică Iași !
5026 Creat: 2021-04-11
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1627 Creat: 2024-03-03
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
1238 Creat: 2024-04-16
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4375 Creat: 2023-12-09
Scarlet să fie cu Bagheera
62 Creat: 2024-04-30
Voci Unite, Acțiuni Hotărâte: Petiție pentru Soluționarea Rapidă a Crizei Locuitorilor Evacuați din Slănic Prahova și pentru Rezolvarea de Urgență a Problemelor Apărute în Străzile 23 August și Floril
54 Creat: 2024-05-01
Salvarea bazei sportive NOUA Brasov
46 Creat: 2024-05-05
STOP AGLOMERAȚIE ZONA PLATOU-TARG SĂPTĂMÂNAL, BRADU
51 Creat: 2024-04-28
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
3010 Creat: 2022-12-06
Scutirea de la plata impozitului pe venit si CASS pentru reprezentantii legali ai persoanelor cu handicap, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap
1505 Creat: 2022-10-04
Restricționarea traficului de mărfuri pe drumul național 42 între Berettyóújfalu și Ártánd
153 Creat: 2024-04-11
Vrem parcuri în lunca Moldovei !
109 Creat: 2024-04-26
STOP MIROSULUI INSUPORTABIL DIN COMUNA BRADU
32 Creat: 2024-04-30
Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști
322 Creat: 2024-04-14
Combaterea Conturilor False de Facebook
24 Creat: 2024-04-29
Jos mâinile de pe copiii noștrii!!
146 Creat: 2024-04-01
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie