Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #19972 De la Cernev citire: "Din 2000 de angajați vor mai rămâne 600”.2014-04-23 18:01#19971: - Combinatul Oltchim mai are doar șase directori. Directorul general Marius Pârvu a fost schimbat din funcție.http://www.infopuls.ro/images/combinatul_oltchim_copy_copy.JPG... Potrivit noii organigrame, funcția de director general al Oltchim se desființează, iar Marius Pârvu se întoarce la Arpechim Pitești. Administratorul special Bogdan Stănescu va îndeplini și atribuțiile directorului general, iar combinatul va avea un director general adjunct în persoana lui Victor Avram, despre care sindicaliștii spun că este unul dintre finii lui Constantin Roibu, fostul manager al Oltchim.Printre cei care își mențin funcția de director în Oltchim se numără Mihai Tălpășan, Armand Spiru și Alin Zmeu. De asemenea, compartimentul Resurse Umane va fi condus de Diana Munteanu, persoană care nu a lucrat până acum în combinat. Schimbarea directorului general cu 30 de zile înainte de scoaterea la vânzare a Oltchimului îi nemulțumește pe unii dintre sindicaliști. „Ni s-a confirmat că nu vom avea director general și că prerogativele de director vor fi preluate de către administratorul special care a venit o dată la trei săptămâni în combinat. Aici se fac eforturi fantastice ca toate materialele să fie trimise la semnat, se scanează, se trimit la București, e o întreagă tevatură pentru că cel care trebuie să semneze nu este aici. Se blochează funcționarea combinatului. Victor Avram, director de mentenanță va avea și prerogative de director general adjunct. Această organigramă blochează repornirea altor secții prin unificarea celor care funcționeză”, a declarat Corneliu Cernev, liderul Sindicatului Victoria Oltchim. Sindicalistul este convins că se dorește falimentul combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea. „Noi considerăm că prin modificarea acestei organigrame nu se dorește altceva decât realizarea unor jocuri politice pentru blocarea acestui proces de privatizare. Reprezentanții Ministerului Economiei văd lucrurile într-un mod diferit și se declară optimiști în ceea ce privește privatizarea Oltchim. „Nu știu de ce sunt nemulțumite sindicatele că se schimbă un director. Domnul Pârvu rămâne în combinat, în aceeași echipă, dar va avea și alte atribuții. Domnul Stănescu va sta zi de zi aici, la Oltchim, iar domnul Avram va fi director general adjunct. Se dorește privatizarea Oltchim în sistem integrat. Există și un al treilea investitor interesat de Oltchim, este o companie tot din China”, a spus Maricel Popa, secretar de stat în Ministerul Economiei. Nemulțumiți de situație, sindicaliștii din Oltchim și Arpechim vor merge în aceste zile la Ministerul Economiei pentru a discuta cu ministrul Constantin Niță. Combinatul din Râmnicu Vâlcea va fi scos din nou la vânzare în data de 16 mai 2014.
|
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1335 Creat: 2025-06-28
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14862 Creat: 2021-04-05
GRATIERE 2025
24535 Creat: 2025-02-03
Susțin astrologia în România
59 Creat: 2025-07-05
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
53 Creat: 2025-07-05
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
26 Creat: 2025-07-05
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
84 Creat: 2025-07-02
Suspendarea temporară a lucrărilor pe șantierele care tulbură în mod repetat liniștea publică in Mun. Brasov
48 Creat: 2025-07-01
CEREM RELUAREA LUCRĂRILOR LA BARAJUL RĂSTOLIȚA
161 Creat: 2025-07-02
„Salvați Cultura – Nu distrugeți spectacolele cu taxe aberant de mari!”
141 Creat: 2025-07-01
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4160 Creat: 2025-06-14
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22012 Creat: 2025-05-26
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
15 Creat: 2025-07-05
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
15 Creat: 2025-07-04
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
29 Creat: 2025-07-04
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1351 Creat: 2025-06-27
CIPRIAN MEGA, NU EȘTI SINGUR! ADEVĂRUL VA TRIUMFA!
96 Creat: 2025-06-30
Petiție către factorii decizionali – În legătură cu situația Minei de Sare din Praid! Petíció a döntéshozókhoz – A Parajdi Sóbánya helyzetével kapcsolatban!
100 Creat: 2025-06-28
Sprijin din partea statului pentru beneficiarii programului „Prima Casă (+/1/2/3/4)”.
1242 Creat: 2025-06-23
Demisia Mihail Neamțu!
2608 Creat: 2025-06-25