Abuzurile din Romania trec oceanul
MARLANUL |
/ #25595 Pinochio si ai lui tadaorii neamului!!!2014-01-14 09:28SL se îndreaptă triumfătoare spre partidul-stat şi acapararea totală a puterii. Din punctul ei de vedere, proastă ar fi fost să n-o facă, drumul este complet liber. Un duş rece pentru propovăduitorii ruperii USL, care, iată, renaşte din propria-i mizerie, aceea care făcea deliciul publicului la sfârşitul anului trecut. Cei doi „mincinoşi“, cum se gratulau Ponta şi Antonescu, au pupat cu foc Piaţa Endependenţi, conştienţi fiind că distrugerea mamutului le-ar pune fiecăruia în pericol funcţiile şi viitorul. Avantajul este reciproc, decizia pragmatică. Antonescu şi-a securizat, pe moment, candidatura la prezidenţiale, Ponta evită sabotarea de către PNL a unor legi vitale pentru PSD şi posibilitatea coagulării unei opoziţii prin contribuţia liderului liberal. Lecţia pe care Antonescu i-a servit-o lui Ponta s-a dovedit utilă, premierul a realizat din blocarea la mantinelă a Codului Penal şi a Legii amnistiei că propriii baronii îl vor mânca de viu dacă nu rezolvă chestiunea justiţiei, ceea ce nu se prea putea totuşi fără susţinerea PNL. Schimbarea de mesaj a liderului liberal, în sensul delimitării de presiunile puse pe justiţie şi susţinerea statului de drept, arătau din nou clar intenţia de a pescui electorat de dreapta. Riscul era astfel pe două paliere: 1) din opoziţia făcută de la putere, PNL şi Antonescu ieşeau avantajaţi; 2) ruperea USL ar fi făcut jocurile dreptei şi ale lui Băsescu, existând posibilitatea izolării social-democraţilor printr-o coagulare a tuturor forţelor anti-PSD, cum s-a mai întâmplat. Situaţia nu mai putea continua în felul acesta, trebuia tranşată într-un sens sau altul, iar USL a făcut-o în interesul major al propriilor partide şi lideri. Astfel, alegerile din 2014, cel puţin, sunt ca şi jucate. USL se îndreaptă triumfătoare spre partidul-stat şi acapararea totală a puterii. Din punctul ei de vedere, proastă ar fi fost să n-o facă, drumul este complet liber. De remarcat că decizia menţinerii USL arată că lecţia Alianţei D.A. a fost învăţată. Din destrămarea alianţei PD-PNL, la doar un an şi jumătate de la venirea la putere (CDR a rezistat totuşi cu chiu cu vai un ciclu întreg), nu a ieşit nimic bun, până la urmă ea a fost sorgintea apariţiei USL şi a antibăsismului. Am mai spus-o, de ce ar fi ales o coaliţie de peste 70% să dea cu piciorul unei cuceriri obţinute cu atâta greutate? Pentru că PSD voia, de înţeles, să aibă totul, adică şi preşedintele. Ei bine, se va rezolva şi asta. După cum este previzibil, Antonescu va deveni, după modificarea Constituţiei, o paiaţă pusă în geamul Cotroceniului. Trocul e convenabil pentru ambele părţi. Antonescu îşi vede visul cu ochii, numele lui a fost, în sfârşit, trecut în protocol, ca să se elimine orice neclaritate, iar cu maşinăria USL în spate nimic nu-i poate sta în cale, baronii liberali rămân la măcelarie, iar PSD va conduce de facto ţara. Deciziile anunţate de liderii USL pavează drumul în direcţia asta. Referendumul pentru revizuirea Constituţiei, două zile, după metoda Năstase din 2003, se va ţine simultan cu europarlamentarele, ceea ce va avea efect mobilizator pentru electoratul USL, căruiaAntena 3 îi va explica pe îndelete că doar aşa se poate şterge orice urmă a „regimului Băsescu“. Sloganul poate fi „Votaţi Constituţia, votaţi plecarea lui Băsescu“, iar cu o bună manipulare poate fi transformat într-un alt referendum de demitere. Prezenţa la europarlamentare va creşte şi ea, tot în beneficiul USL. Singurele defecţiuni care pot să apară ţin de timing - Comisia de la Veneţia se pronunţă pe proiect la finele lui martie, urmează Curtea Constituţională, adevarata piedica – şi de neîntrunirea cvorumului de 50% prezenţă, referendumul organizându-se pe legea veche. Dacă revizuirea Constituţiei nu trece, USL va traversa un alt moment de cumpănă: PSD va trebui să decidă dacă riscă să-l lase pe Antonescu preşedintele cu prerogativele lui Băsescu. Vom vedea. Ipoteza este însă puţin probabilă, altfel USL nu-şi asuma riscul. Doar nu degeaba dădea, acum câteva luni, Dragnea asigurări că în două zile scoate şi strămoşii morţilor la referendum. Planul pare bine pus la punct şi dă senzaţia că tot zbuciumul uselist, bălăcăreala şi înjurătura ultimativă au fost ori un balet electoral, ori un joc de şah cu pistolul pe masă. Oricum, Antonescu a căpătat garanţii suplimentare şi prin faptul că prezidenţialele se vor ţine la începutul lui noiembrie în loc de decembrie, ceea ce scurtează perioada de insecuritate. În plus, pentru a contracara un eventual referendum ce ar putea fi organizat de Traian Băsescu, s-a decis ca la Camera Deputaţilor să fie 300 de parlamentari, aşa cum a vrut poporul, cedare pe jumatate si cu schepsis, iar votul să fie pe liste de partid, şi nu uninominal. Vor argumenta câteva „cozi de topor“ că nu-i moral să amesteci tematica europeană cu cea internă, că există o recomandare a Comisiei de la Veneţia care spune că, de regulă, europarlamentarele nu trebuie organizate concomitent cu alte alegeri. Ei şi? USL este decis să strivească în drum totul. Mira-m-aş să mai rămână urmă de presă independentă în final. Daca planul USL iese, jocul s-a închis pentru opoziţie. Doar o minune va putea opri marşul triumfal al USL spre acapararea întregului stat. Minunea nu va avea loc. Opoziţia este fărâmiţată, autistă, măcinată de orgolii mizerabile, pusă pe canibalizat voturile şi pe răfuieli personale, este, într-un cuvânt, deplorabilă. Să nu mai vorbim despre fantoşele de candidaţi la prezidenţiale. Toate astea, dar şi revenirea în forţă a USL vor contribui din plin la demobilizarea electoratului. Dispreţul suveran afişat de Ponta, halucinanta mitomanie, lipsa oricăror reticenţe (vezi modul în care a întors Ponta fuga de întâlnirea cu Victoria Nuland, care ar fi venit pentru o chestiune „confidenţială“, de competenţa CSAT, iar îngrijorările ei cu privire la presiunile puse pe justiţie referindu-se de fapt la „Băsescu, care a spus că are cheile justiţiei“), plus manipularea mediatică imensă care ţine captivă populaţia nu lasă aproape nicio şansă. Aş vrea să mă înşel. Cât despre cei care îşi imaginează că tot răul e spre bine, că, în fond, decât Ponta, mai bine Antonescu, pentru că aşa va exista, totuşi, o contraponderere, cât de firavă, la partidul-stat PSD, îşi fac iluzii. Antonescu nu este decât faţa cealaltă a monedei useliste. // P.S. Fisura cea mai serioasa in planul USL este Curtea Constitutionala care trebuie sa verifice daca proiectul nu depaseste limitele revizuirii si sa dea un verdict cu 6 voturi la 3. Introducerea in noua Constitutie a rezultatului referendumului din 2009 pentru parlament unicameral cu 300 de membri poate fi considerata obligatorie, potrivit unei decizii a CCR din 2012. In acest sens, propunerea USL pentru o Camera cu 300 de deputati este insuficienta, fiind o smecherie, care il opreste insa pe Basescu sa organizeze un alt referendum, fiind interzisa organizarea in aceeasi a doua referendumuri pe aceeasi tema. Timpul este presant pentru USL, parlamentul trebuie sa adopte proiectul de revizuire nu mai devreme de 24 aprilie, europarlamentarele fiind in 24 mai, dar nici mai tirziu. Articol publicat de Revista 22 |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
UNTOLD 2025: o ofensă adusă identității creștine - PETIȚIE OCDL Imaginile difuzate la Untold 2025, în care crucea – simbol central al creștinismului – a fost transformată într-un element de batjocură și blasfemie, fiind folosită cu dispreț și lipsă totală de respect față de majoritatea cetățenilor români, lezează demnitatea umană și libertatea de conștiință a creștinilor din întreaga țară. SEMNAȚI PETIȚIA OCDL și susțineți acțiunea noastră la CNCD. Prin fiecare semnătură transmitem că simboluri...
Reclamă petiție
Promovați aici
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Dragi cetățeni ai Republicii Moldova, profund revoltați de o nedreptate care persistă de peste un an și jumătate, solicităm intervenția urgentă a autorităților competente într-un caz care a șocat o țară întreagă și nu numai: un adolescent de doar 14 ani a fost ucis, iar persoana responsabilă – conform informațiilor cunoscute de opinia publică – se află în libertate și a fost reales în funcția de primar pe 1 iunie 2025. Considerăm profund imoral și periculos ca: O persoană implicată într-un...
Reclamă petiție
Promovați aici
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Fără încredere nu există democrație. Iar fără solidaritate nu există viitor. Noi, cetățenii României, ne adresăm astăzi direct celor care conduc această țară, celor care ne cer să acceptăm noi taxe, să strângem cureaua, să fim „solidari” cu efortul bugetar. Dar cum să vorbim despre solidaritate, când chiar partidele care iau aceste decizii beneficiază de privilegii fără măsură? În anul 2024, partidele politice din România au încasat din bugetul public peste un miliard de lei – echivalentul a pe...
Reclamă petiție
Promovați aici
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Asociatia Responsabili Aparam Democratia Uniti Noi, cetățenii României, adresăm această petiție în numele păcii, al neutralității și al respectului față de toți vecinii și partenerii internaționali. Dorim să afirmăm clar și răspicat că: România trebuie să rămână o țară a păcii, a echilibrului și a respectului reciproc. Potrivit Articolului 10 din Constituția României, țara noastră are obligația de a „întreține și dezvolta relații pașnice cu toate statele și, în mod deosebit, cu statele vecin...
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Subsemnații, cetățeni ai României profund îngrijorați, vă solicităm intervenția de urgență pentru salvarea celor trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan, după tragicul incident în care mama lor a fost împușcată. Acești pui nu au nicio vină pentru greșelile oamenilor care au hrănit ursoaica, provocând un lanț de evenimente ce a dus la regretabila moarte a unui om, la uciderea ursoaicei și la abandonarea celor trei ursuleți în sălbăticie, fără șanse reale de supraviețuire. Riscurile sunt e...
Reclamă petiție
Promovați aici
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Către: Guvernul României - Corpul de Control al Prim-ministrului Senatul României – Parlamentul României Camera Deputaților – Parlamentul României Secretariatul General al Guvernului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Ministerul Finanțelor Curtea de Conturi a României În atenția: Domnului Ilie-Gavril Bolojan, Prim-ministrul României Domnului Mircea Abrudean, Președintele Senatului României Domnului Sorin-Mihai Grindeanu, Președintele Camerei Deputaților Domnului Ștefan-Radu...
Reclamă petiție
Promovați aici
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Rugăm Ministerul Sanatatii sa integreze medicinile tradiționale, incluzand fitoterapia, medicina ayurvedica, medicina chineza, acupunctura, aromaterapia, nutritia si dietetica, kinetoterapia,..., practicile de relaxare mentala, hipnoterapia, educația- coaching-ul de stil de viata sanatos , în modelul curent de îngrijiri medicale prin care aceste servicii, furnizate individual si in grup, in persoana si la distanta, să se deconteze de asigurarile de sanatate, de stat si private, pt toate categori...
Reclamă petiție
Promovați aici
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
🇷🇴 Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș! În județul Timiș, câinii abandonați sunt eutanasiați după doar 14 zile petrecute în adăposturi. Nu pentru că sunt bolnavi. Nu pentru că sunt periculoși. Ci pentru că nu li se oferă o șansă. Acești câini nu sunt o problemă. Sunt victime. Sunt suflete uitate în cuști, condamnate la moarte într-un sistem care a eșuat să protejeze viața. Eutanasia nu este o soluție. Este o formă de cruzime administrativă. Este o practi...
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Noi, semnatarii acestei petiții, solicităm autorităților din România să investigheze și să sancționeze fapta de cruzime comisă asupra unei pisici de către influencerița cunoscută sub numele de Marilu, în urma unui videoclip publicat online. Înregistrarea o arată pe Marilu lovind o pisică, gest ce nu poate fi justificat în niciun context. Acest comportament este profund revoltător și contravine Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, care prevede clar că maltratarea și lovirea animal...
Reclamă petiție
Promovați aici
LIBERTATEA de EXPRIMARE
LIBERTATEA de EXPRIMARE este un DREPT, NU O INFRACȚIUNE! NU LEGIFERAȚI CENZURA! RESPECTAȚI LIBERTATEA DE OPINIE și MEMORIA ISTORICĂ! Prin proiectul PL-x 168/2025 care vizează modificarea Ordonanței de Urgență nr. 31/2002, a Legii nr. 107/2006 și a Legii nr. 157/2018, parlamentul vrea să adopte o lege care pedepsește opinii, interzice simboluri istorice, și impune tăcerea asupra martirilor. Către: PARLAMENTUL ROMÂNIEI, Comisiile de...
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
RESPINGEM SEMNAREA TRATATULUI PANDEMIC CU ORGANIZATIA MONDIALA A SANATATII! AVEM SOLUTIA PENTRU VIITOARELE PANDEMII: RETRAGEREA ROMANIEI DIN OMS ! In utimii 3 ani am fost martorii unor serii de abuzuri privind sanatatea si viata cetatenilor precum si asupra unor drepturi si libertati. Cenzura stiintifica a ajuns la cote maxime si inadmisibile pentru societatea democratica. In calitate de cetateni ai Romaniei , unii fiind medici, beneficiind de dreptul la libera exprimare drept asigurat de Con...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Apel public pentru semnături: Salvarea Casei Dinu Lipatti! București, 19.03.2025 – Comunitatea muzicală din România comemorează astăzi 108 ani de la nașterea marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti, însă această aniversare este umbrită de o veste alarmantă: Casa Dinu Lipatti, situată pe Bd. Lascăr Catargiu, se află în executare silită și riscă să fie pierdută. Pentru a salva acest monument de importanță națională, Asociația Grafoart face un apel public pentru semnături, în vederea formulării...
Reclamă petiție
Promovați aici
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
CCR a anulat alegerile prezidențiale din 2024 fără NICIO DOVADĂ. Prejudiciul este de 270 milioane de euro. Cerem recuperarea prejudiciului de la fiecare din cei 9 membri ai CCR: 30.000.000 de euro / membru CCR. Cei 9 membri CCR sunt: Marian Enache (președinte), Livia Stanciu, Attila Varga, Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei și Bogdan Licu....
Reclamă petiție
Promovați aici
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Avem nevoie de: - Reglementare armonizată cu legislația europeană a artificiilor; - Educație și prevenție, nu interzicere totală a artificiilor; - Respectarea dreptului de protecție a proprietății, culturilor agricole, piscicole, asociația coșarilor, evenimentele culturale de scenă, suporterii/fanii echipelor sportive, a deplasărilor sigure în perimetrul montan prin folosirea artificiilor P1 și T1; - Interdicția folosirii artificiilor afectează industria evenimentelor private – nunți, botezuri,...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Această petiție este un apel civic urgent, sub forma unei scrisori deschise, adresat autorităților statului român. Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”) se află în greva foamei și a setei în detenție, în semn de protest nonviolent față de ceea ce consideră o profundă nedreptate. Vă rugăm să semnați pentru a cere intervenția imediată a statului în apărarea drepturilor, a demnității umane și a vieții acestui om. ▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎ SCRISOARE DESCHISĂ Către: Președ...
Reclamă petiție
Promovați aici
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Către: Guvernul României, Ministerul Finanțelor, Parlamentul României – Comisia pentru buget, finanțe și bănci Subsemnații, cetățeni preocupați de impactul noilor modificări fiscale asupra pieței imobiliare și accesului populației la locuințe, solicităm respectuos prelungirea termenului-limită pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare care beneficiază de cota redusă de TVA de 9%, de la 1 august 2026 la 30 decembrie 2026. 🔍 Context Conform modificărilor legislative recente, începând c...
Reclamă petiție
Promovați aici
Adăugați petiția "Abuzurile din Romania trec oceanul" la această listăSalvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
CE SUSTINEM: Vrem o dezvoltare sustenabila si responsabila a infrastructurii. Susținem construirea Autostrazii A13 Brasov–Bacau fara afectarea siturilor naturale si a comunitatilor locale. CE NU ACCEPTAM: Suntem impotriva construirii tunelului propus sub Dealul Lempes, o zona protejata din reteaua Natura 2000 (ROSCI0227), aflata in imediata apropiere a comunei Sanpetru. Aceasta varianta: - afecteaza biodiversitatea (inclusiv specii protejate precum ruscuta de primavara); - compromite accesul...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
6914 Creat: 2025-08-14
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
424 Creat: 2025-08-19
Reamenajare loc joaca - TOMIS PLUS
78 Creat: 2025-08-21
Respect și drepturi pentru asistenții de stomatologie din România
67 Creat: 2025-08-20
Reducerea taxelor CECCAR
1617 Creat: 2025-07-20
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
255 Creat: 2025-08-17
SOLICITARI PRIM MINISTRULUI SI PRESEDINTELUI ROMANIEI PRIVIND SIGURANTA CETATENILOR DIN ROMANIA PENTRU DREPTUL LA PATRIMONIU, LA VIATA SI SANATATE
26 Creat: 2025-08-21
STOP DESFIINȚĂRII Oficiului Român pentru Drepturile de Autor !
53 Creat: 2025-08-19
Locuri de parcare, NU demolare (Sector 2)
32 Creat: 2025-08-19
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2250 Creat: 2025-08-01
Nu complexelor locative in Colonita!
341 Creat: 2025-08-14
Vrem siguranța in Rin Grand Residence
18 Creat: 2025-08-20
VREM UNITATE DE POMPIERI IN COMUNA BERCENI !
511 Creat: 2025-08-17
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4976 Creat: 2025-06-14
GRATIERE 2025
100338 Creat: 2025-02-03
Lăsați-ne să-i dăm o șansă la viață!
279 Creat: 2025-08-18
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
797 Creat: 2025-08-13
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1480 Creat: 2025-07-30
Petitie publică pentru blocarea vânzării companiilor profitabile de stat
65 Creat: 2025-08-18
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
191 Creat: 2025-08-18
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie