Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #14600 Vâlcea: Fostul director al Oltchim, Constantin Roibu

2013-12-16 13:58

http://www1.agerpres.ro/economie/2013/12/16/valcea-fostul-director-al-oltchim-constantin-roibu-contesta-modul-cum-a-fost-fixat-pretul-de-licitatie-al-combinatului-15-15-10

Vâlcea: Fostul director al Oltchim, Constantin Roibu, contestă modul cum a fost fixat prețul de licitație al combinatului

Fostul director al Oltchim, Constantin Roibu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că nu este de acord cu modalitatea de scoatere la licitație a combinatului prin care au fost anunțate două prețuri.

http://www1.agerpres.ro/agerpres/imageResize?path=http%3A%2F%2Fwww.agerpres.ro%2...

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: AGERPRES ARHIVA/GEORGE ONEA

"Am citit niște declarații despre un raport de evaluare care spune că Oltchimul trebuie vândut la valoarea de 290 milioane euro, dar nu mai puțin de 160 milioane euro. Cum poți să faci asemenea afirmații? Știți, eu scot la vânzare mașina asta, vreau pe ea 30.000 euro, dar nu o vând cu mai puțin de 15.000 euro. E ceva care eu nu mai înțeleg și nu-mi dau seama unde se va ajunge. Suma minimă este valoarea de lichidare a Oltchimului. Adică, dacă Oltchimul se va lichida, asta este suma care se estimează că se va obține. Nu poți să te apuci să tai instalațiile fără să faci decontaminarea instalațiilor, după care ai nevoie de utilaje cu care să faci tăierea. Dacă se respectă legislația care este astăzi în România și UE, după ce ai făcut tăierea trebuie să faci curățirea solului. Tot pământul care este contaminat, trebuie să îl iei și să-l duci să-l incinerezi. Toate acestea te costă. Dacă tragi o linie și faci calculele, o să ajungi la concluzia că trebuie să mai vii cu bani de acasă", a precizat Roibu

Roibu a mai atenționat factorii decidenți din cadrul combinatului și al Ministerului Economiei să nu se repete momentul privatizării din 2012.

"Se va întâmpla la fel cum s-a întâmplat la privatizarea din 2012. Acum ce facem? Scoatem la vânzare sau să depună oferte — indiferent dacă s-a făcut sau nu caiet de sarcini — exact în perioadă de vacanță. Din 15 decembrie până în 15 ianuarie nu mai lucrează nimeni. Bănci, fonduri de investiții, toată lumea este în vacanță. Cine să pregătească oferta, când să cumpere caietul de sarcini, când să pregătești garanțiile? Legea insolvenței are niște etape și niște termene. Probabil că s-a ajuns în luna ianuarie pentru că sunt constrânși de termenele pe care le au", a declarat Roibu.

Referitor la declararea insolvenței de la Oltchim, Roibu spune că nu a fost niciodată de acord cu aceasta, considerând-o cea mai proastă decizie pentru combinat.

Constantin Roibu a fost director general al Oltchim din 1991 până în 2012.

Oltchim este cel mai mare agent economic din județul Vâlcea, aflându-se în insolvență din luna ianuarie 2013

Pe 2 decembrie, Adunarea Generală a Creditorilor a aprobat înființarea Oltchim SPV, companie care ar urmă să fie privatizată până în februarie 2014, prețul estimat situându-se la aproximativ 300 de milioane de euro.

Până în prezent caietul de sarcini a fost cumpărat de grupul omului de afaceri Ștefan Vuza și reprezentanții companiei rusești Oil Gas Trade, spun surse din interiorul combinatului. AGERPRES / (AS — autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frățilă)