România-Norvegia, împreună pentru copiii Bodnariu
Nu am semnat petitia
Va rog sa anulati semnatura. Nu am semnat
nicio petitie
I'm not against children's protection and I'm against of any kind of abuse, but they have to know the difference between the abuse and discipline. If they have no proof of abuse, than they have to return the children to their family.
Va urmaresc in fiecare seara .
Pentru ca familia formată din mama si tata este celula de baza a societății, iar familia se perpetuează prin copii, care vrem sa fie crescuți de noi si nu de alții după bunul plac al unui funcționar.
Cetățenii nu sunt proprietatea statului, darmite cetățenii altei țări, așa cum e cazul copiilor Bodnariu în Norvegia. Trăim în plin paradox, un stat european în secolul 21 "externalizează" o parte a atribuțiilor sale unei asociații private; invocând abuzuri, aceasta dispune abuziv de copii oamenilor tocmai într-o societate unde copii constituie "o marfă" căutată, oamenii fiind prea ocupați (sau prea matrafoxați) să-i obțină pe căi naturale, prin efort fizic și în derută morală adică. Și atunci doi cu doi fac patru, privatul știe piața și procură marfa așa cum îi permit legile și indolența patriei sale.. dar nu cred că-i așa, ar fi prea monstruos.... dar n-am vreme să meditez - poate destinatarii petiției...
O lege nu este întotdeauna buna
Copii sunt luați si dati spre adoptie. Din start ei nu vor mai fi reintegrati in familia naturala. Acel oficiu pentru bunastarea copiilor de fapt sunt stat in stat. Nu dau socoteala nimanui. Au fost cazuri in care s-au fabricat dovezi pentru luarea copiilor din familie.
Chinul copiilor si al parintilor cand cei mici sunt smulși de langa mama lor este de neimaginat. Cat de mult sunt torturati acesti copii pentru ca au fost luati din mediul lor?
O lege nu întotdeauna este buna.
| This discussion has been closed. |