Eliminati-taxa-pe-apa-de-ploaie-din-Ploiesti!

 Tot mai multe primării din ţară au modificat contractele de concesionare a serviciului de apă şi canalizare cu diverşi operatori pentru a elimina taxa pe apa de ploaie. La Ploieşti, Apa Nova încasează anual zeci de miliarde de lei vechi doar pentru că...plouă!

O taxă aberantă încasată de Apa Nova Ploieşti
În bugetul pe 2015, adoptat recent de consiliierii locali, este prevăzuta la capitolul cheltuieli suma de 1.725.000 lei pe care Apa Nova Ploieşti o va încasa sub forma taxei pe apa de ploaie. Practic, operatorul de apă taxează anual Primăria Ploieşti cu echivalentul a 400.000 euro pentru precipitaţii căzute pe domeniul public, care ajung în reţeaua de canalizare a primăriei şi, ulterior, în staţia de epurare a primăriei. Tare, nu? 
Citeşte şi APA NOVA PRIMEŞTE O AVERE DE LA PRIMĂRIA PLOIEŞTI PENTRU APA DE PLOAIE
Ploieştenii, taxaţi dublu pentru apa de ploaie!
Şi asta nu e tot. Pe facturile emise de Apa Nova Ploieşti tuturor clienţilor care deţin contract de furnizare servicii apă şi canalizare figurează aceeaşi taxă pe apa de ploaie! Practic, ploieştenii plătesc la Apa Nova o taxă pe apa de ploaie atât direct, prin facturile lunare, cât şi indirect, pentru că aceeaşi taxă este achitată de primărie din bugetul local, adică din impozitele cetăţenilor!
Apa de ploaie a fost eliminată în multe oraşe din ţară
Anul trecut, zeci de primării au renunţat la taxa pe apă de ploaie. printre acestea se numără Primăria Craiova şi Primăria Râmnicu Vâlcea, care au scutit cetăţenii de plata acestui bir. Astfel, în luna octombrie, Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, colega de partid a primarului Ploieştiului, iulian Bădescu, a anunţat eliminarea taxei aberante. "Este inadmisibil ca cetăţenii Craiovei să plătească mai mult pe apa meteorică decât pentru apa pe care o consumă de la robinet. A plouat foarte mult în această perioadă. Le-am cerut celor de la Compania de Apă să facă toate calculele pentru a vedea dacă nu se dezechilibrează bugetul companiei. Având în vedere că această companie a trecut pe profit, ne permitem să scoatem acum taxa meteorică. Asociaţiile de proprietari şi persoanele fizice nu vor mai plăti niciun leu pentru apa meteorică”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, pentru presa locală. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Râmnicu Vâlcea, unde consilierii locali au votat eliminarea taxei pe apa meteorică pentru persoanele fizice, după ce mai multe asociaţii de proprietari au depus un memoriu în acest sens. Lista localităţilor care au procedat la fel este însă mult mai mare. De exemplu, printr-o hotărâre a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Oltenia, din care fac parte 15 localităţi şi CJ Dolj, anul trecut a fost modificat regulamentul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare prestate de Compania de Apă Oltenia, astfel încât taxa pe apă de ploaie a fost eliminată pentru persoanele fizice şi juridice! Vezi la finalul articolului documentul oficial.
Consilierii locali, plătiţi de Apa Nova Ploieşti
Aşadar, ce-i împiedică pe consilierii ploieşteni să procedeze precum colegii lor din Craiova, de exemplu? Un motiv serios ar fi indemnizaţiile pe care le primesc unii dintre ei chiar de la Apa Nova Ploieşti pentru că fac parte dintr-un comitet de coordonare, care aprobă inclusiv majorările de tarife solicitate de operator! De exemplu, consilierul PSD, Popa Constantin, membru  al acestui comitet, a primit în 2013 de la Apa Nova Ploieşti – 7.920 lei, iar Gheorghe Sârbu de la noul PNL primeşte lunar 526 de lei de la aceeaşi companie.
Lista completă a veniturilor consilierilor locali ploieşteni o puteţi lectura aici: CÂT CÂŞTIGĂ ALEŞII LOCALI ÎN CA-URI ŞI AGA, LA PLOIEŞTI. TRAI NENEACĂ!
Cu banii plătiţi la Apa Nova, Primăria Ploieşti putea construi grădiniţe sau asfalta zeci de străzi
Concluzia: dacă această taxă era eliminată de acum cinci ani, Primăria Ploieşti ar fi făcut o economie la buget de 2.000.000 euro, bani cu care se puteau construi patru grădiniţe, asfalta toate străzile dintr-un cartier important precum Malu Roşu sau putea amenaja zeci de parcări pe maidanele pline de noroi din spatele blocurilor.


observatorulph.ro    Contactați autorul petiției