După REFERENDUMUL din 2019, e NECONSTITUȚIONALĂ modificarea CODULUI PENAL prin OUG 28/2020

CĂTRE INSTITUŢIA  AVOCATUL  POPORULUI avp@avp.ro

   DOAMNEI AVOCAT AL POPORULUI, RENATE WEBER  

Subiect: sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea OUG 28/2020

    Subsemnații, semnatari ai petiției on-line intitulată «După REFERENDUMUL din 2019, e NECONSTITUȚIONALĂ modificarea CODULUI PENAL prin OUG 28/2020»,  pe care am publicat-o în data de 09.08.2020 la acest link  https://www.petitieonline.com/dupa_referendumul_din_2019_e_neconstitutionala_modificarea_codului_penal_prin_oug_28-2020, ne  exercităm dreptul de petiţionare prevăzut în disp. art.51 din Constituţia României şi vă solicităm ca, în temeiul dispozițiilor art.146 lit.d) din Consituţia României şi ale art.15 alin.(1) lit.i) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituției Avocatul Poporului, să vă exercitaţi atribuţiile legale şi să sesizaţi Curtea Constituţională a României (CCR) pentru a constata că Ordonanța de urgență (OUG) nr.28 din 18 martie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, ESTE NECONSTITUȚIONALĂ ÎN ANSAMBLUL SĂU.  

Având în vedere faptul că prin O.U.G nr.28/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr.228 din 20.03.2020, a fost adoptată o soluție normativă ce vizează reglementarea unor noi infracțiuni și pedepse, precum și sporirea pedepselor pentru unele faptele deja incriminate, adresăm doamnei Avocat al Poporului, Renate Weber, solicitarea de a aprecia asupra necesității exercitării prerogativei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G nr. 28/2020.          

În primul rând, solicităm Avocatului Poporului să constate că O.U.G nr.28/2020 se circumscrie sferei de reglementare cu privire la care este interzisă adoptarea unei ordonanțe de urgență ca urmare a organizării și desfășurării referendumului național din data de 26 mai 2019. Așadar, Guvernul României și-a arogat o competență de legiferare cu încălcarea voinței majoritare exprimată ca urmare a referendumului din anul 2019, confirmată de Curtea Constituțională.

Pentru a stabili contextul în care a fost adoptată OUG nr.28/2020, precizăm că exista posibilitatea ca legiuitorul delegat să invoce o situație extraordinară în scopul adoptării unei ordonanțe de urgență, deoarece a fost instituită STAREA DE URGENȚĂ prin Decretul nr.195 din 16.03.2020 (https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei) şi încuviințată prin Hotărâre a Parlamentului în 19.03.2020, însă, având în vedere domeniul de reglementare,  se constată că ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.28/2020 NU REPREZINTĂ INSTRUMENTUL CONSTITUȚIONAL POTRIVIT, atât prin raportare la referendumul consultativ din 26.05.2019, cât și prin raportare la prevederile art.115 alin.(6) din Constituția României

    Cu toate acestea, chiar dacă Guvernul României ar fi putut invoca o situație extraordinară și chiar dacă MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE LEGISLATIVE CE AU FOST OPERATE prin OUG nr.28/2020, AR PUTEA FI CONSIDERATE CORECTE ÎN CONȚINUT, este important ca instanța constituțională să constate că PROMOVAREA LOR PE CALEA ORDONANȚEI DE URGENȚĂ ESTE NECONSTITUȚIONALĂ, pe baza MOTIVELOR DE NECONSTITUȚIONALITATE extrinsecă și intrinsecă pe care le vom argumenta în continuare. 

 Ordonanța de urgență (OUG) nr.28/2020, pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, a fost adoptată în data de 18 martie 2020 și a fost publicată în Monitorul Oficial nr.228 din 20 martie 2020: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/224258   

Pe site-ul Guvernului României, a fost publicată „NOTA DE FUNDAMENTARE la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.28/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal”: https://www.gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-oug-nr-28-18-03-2020&page=1

🔺 Așa cum ne-au obișnuit în ultimele luni calendaristice, de la începutul stării de urgență (16 martie 2020), GUVERNANȚII ȘI PARLAMENTARII ȘI-AU DEMONSTRAT INCOMPETENȚA ȘI IRESPONSABILITATEA.

🔺 Noi, cetățenii români onești, AM AJUNS ÎN SITUAȚIA DE A NE BAZA PE AVOCATUL POPORULUI ȘI PE CURTEA CONSTITUȚIONALĂ PENTRU A FI CORECTATE ABERAȚIILE LEGISLATIVE pe care le adoptă Guvernul României și Parlamentul României, încălcând nu doar normele constituționale, ci și norme morale cum sunt buna-credință și bunul-simț, prin care aduc prejudicii atât drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români, cât și bugetului de stat, fiind realizate CHELTUIELI PUBLICE INUTILE, atât în cadrul dezbaterilor parlamentare și guvernamentale ce conduc la adoptarea unor acte normative neconstituționale, cât și în cadrul instanțelor judecătorești care sunt aglomerate cu dosare ce sunt desființate în baza deciziilor Curții Constituționale, conform cărora sunt desființate PREVEDERILE LEGALE ADOPTATE ANAPODA, FĂRĂ RESPONSABILITATE ȘI FĂRĂ PROFESIONALISM.

  Având în vedere domeniul de reglementare și faptul că vor fi întocmite dosare penale în temeiul prevederilor cuprinse în această ordonanță de urgență neconstituțională, inculpații din acele dosare penale având posibilitatea de a solicita instanțelor judecătorești să sesizeze Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate, vă rog să constatați că se va ajunge la formularea a numeroase excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, cu consecința aglomerării acestora și formarea multor dosare la Curtea Constituțională, context în care ESTE ABSOLUT NECESAR CA AVOCATUL POPORULUI SĂ SESIZEZE CURTEA CONSTITUȚIONALĂ ÎN SCOPUL DE A EVITA ÎNCĂRCAREA INSTANȚELOR JUDECĂTOREȘTI CU PROCESE CREATE PE BAZA UNOR PREVEDERI NECONSTITUȚIONALE, în condițiile în care ACUM AR PUTEA FI FORMAT DOAR UN SINGUR DOSAR, RESPECTIV DOSARUL CREAT ÎN BAZA EXCEPȚIEI DE NECONSTITUȚIONALITATE FORMULATĂ DE CĂTRE AVOCATUL POPORULUI, dându-li-se posibilitatea judecătorilor constituționali să se pronunțe în legătură cu constituționalitatea OUG nr.28/2020.

RISCUL NESESIZĂRII Curții Constituționale de către Avocatul Poporului, va putea determina inclusiv cheltuieli inutile din bani publici ca urmare a aglomerării parchetelor și instanțelor judecătorești cu dosare în care, după ce Curtea Constituțională va fi sesizată direct de către justițiabili, toate actele întocmite în dosarele penale respective vor putea fi desființate ca o consecință a admiterii sesizărilor de neconstituționalitate, fiind aplicabile prevederile art.15 alin.(2) din Constituția României cu privire la retroactivitatea legii penale mai favorabile.         

 Așadar, având în vedere domeniul de reglementare, este necesar a arăta că art.15 alin.(2) din Constituție consacră principiul neretroactivității legii, dar prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu EXCEPȚIA legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Referitor la nevoia urgentă privind sesizarea CCR în legătură cu neconstituționalitatea OUG nr.28/2020, în scopul de a evita încărcarea instanțelor judecătorești cu procese create pe baza unor prevederi neconstituționale adoptate prin ordonanță de urgență, ceea ce va conduce la formularea excepțiilor de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, este important a avea în vedere inclusiv faptul că CCR ARE ROL DE LEGISLATOR NEGATIV când constată neconstituționalitatea unor dispoziții din legi și ordonanțe ale Guvernului, deci, în cazul acelor DECIZII ale CCR ÎN MATERIE PENALĂ SI CONTRAVENȚIONALĂ, ce AU EFECT ABROGATOR, excepția din art.15 alin.(2) privind APLICAREA RETROACTIVĂ NUMAI A LEGII PENALE sau contravenționale MAI FAVORABILE are incidență și în cazul art.147 alin. ultim, teza ultimă din Constituție, adică GENEREAZĂ O APLICARE RETROACTIVĂ (în oglindă cu orice normă legală abrogatoare) a deciziei CCR care constată neconstituționalitatea unui text din legea penală sau contravențională, pentru că ELIMINAREA ACELUI TEXT LEGAL - din legea penală, legea contravențională sau de procedură penală în vigoare - VA CONDUCE LA O SITUAȚIE JURIDICĂ MAI FAVORABILĂ PENTRU PERSOANA CĂREIA I SE APLICĂ PÂNĂ LA ACEL MOMENT TEXTUL DE LEGE DECLARAT NECONSTITUȚIONAL – prin prisma faptului că un principiu constituțional are același mod de aplicare pentru oricare alte ipoteze asemănătoare și care conduc, finalmente, la aceleași consecințe juridice.   

Jurisprudența viitoare a Curții Constituționale, cu privire la aspectele reclamate, va fi extrem de importantă și va indica, în special, modalitățile în care Guvernul României, în calitate de legiuitor delegat, să NU își mai permită să legifereze după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, ceea ce consolidează democrația constituțională în România, iar dumneavoastră, în calitate de Avocat al Poporului, aveți nu doar dreptul, ci și obligația să acționați în sensul apărării statului de drept, a drepturilor și libertăților cetățenești fundamentale. Așadar, doamnă Avocat al Poporului, Renate Weber, solicitarea pe care v-o adresăm este ca, în considerarea motivelor expuse, în scopul respectării Constituţiei României, vă rugăm să constataţi că se impune sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea pronunțării unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate.   

 

MOTIVELE DE NECONSTITUȚIONALITATE a OUG nr.28/2020 

pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal

Cu titlu prealabil, vă rugăm să luați în considerare faptul că, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat asupra ordonanțelor de urgență și legilor, Curtea Constituţională poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituționalitate extrinsecă, cât și a celor de constituționalitate intrinsecă, impunându-se analiza cu prioritate a motivelor de neconstituționalitate extrinsecă. 

🔴 I. MOTIVE EXTRINSECI DE NECONSTITUȚIONALITATE

   ✅ I.1. Primul motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI OBLIGATIVITĂȚII DECIZIILOR CURȚII CONSTITUȚIONALE, reglementat de prevederile art.147 alin.(4) din Constituția României

În paragraful 42 din HOTĂRÂREA nr.2 din 27 iunie 2019, referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 26 mai 2019 și la confirmarea rezultatelor acestuia, Curtea Constituțională a arătat următoarele:            

”42. Prin Decretul Președintelui României nr.420/2019, poporul român a fost chemat să își exprime voinţa cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie; interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe. Pentru realizarea celor prevăzute la art.1 din decret, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin "DA" sau "NU" cu privire la următoarele întrebări: 1."Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?"; 2."Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?". Prin același decret, s-a stabilit data referendumului la 26 mai 2019, în ziua desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European.”

Prin HOTĂRÂREA CCR nr.2 din 27 iunie 2019 referitoare la REZULTATUL REFERENDUMULUI din 26.05.2019, ce a fost publicată pe site-ul CCR la acest link http://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2019/10/Hotarare-2.pdf, Curtea Constituţională a hotărât:            

”(...) 4. Confirmă rezultatele referendumului național din data de 26 mai 2019. Constată că 85,91% dintre voturile valabil exprimate sunt pentru răspunsul "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?", iar 86,18% pentru răspunsul "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?" Prin urmare, majoritatea participanţilor la vot care au exprimat opțiuni valabile a ales la ambele întrebări răspunsul afirmativ."  

Chiar dacă referendumul național din 26.05.2019 a fost consultativ, menționăm că, în sensul explicațiilor pe care le vom prezenta cu privire la neconstitutionalitatea oricărei ordonanțe de urgență a Guvernului României (OUG) adoptată în domeniul Justiției (INFRACȚIUNILOR, PEDEPSELOR şi al organizării judiciare), sunt şi precizările Avocatului Poporului de la paginile 13-15 din Excepția de neconstituționalitate referitoare la OUG 23/2020, ce a fost publicată pe site-ul instituției la acest link http://www.avp.ro/exceptii2020/exceptia4_2020.pdf, unde Avocatul Poporului a indicat drept reper Decizia CCR nr.682/2012, ce are legatură cu referendumul consultativ din anul 2009 privimd numărul de 300 de parlamentari.     

    Relevante sunt considerentele din Decizia CCR nr.682/2012, de la paragraful XII, punctul 1 cu subpunctele 1.1.-1.12.     

În Decizia CCR nr.221 din 2 iunie 2020, în paragraful 25 din această decizie sunt menționate explicațiile Avocatul Poporului cu privire la neconstituționalitatea OUG nr.23/2020 prin raportare la rezultatul referendumului național din 26.05.2019:

25. (...), se evidenţiază legătura dintre adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2020, care prin art.IV pct.26 aduce modificări în domeniul justiției, și Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 27 iunie 2019 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 26 mai 2019 și la confirmarea rezultatelor acestuia. Se arată că referendumul național din data de 26 mai 2019, prin care voința populară a fost în sensul interzicerii adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul organizării judiciare, a fost unul consultativ şi că nu produce în mod direct efecte juridice, întrucât Constituția îl caracterizează ca fiind o formă de consultare a poporului asupra problemelor pe care Președintele le apreciază ca fiind de interes național. Textul constituțional de referință nu realizează vreo circumstanțiere în privința domeniului ori a consecințelor juridice ale consultării, ceea ce conduce la concluzia că efectele unui astfel de referendum sunt de natură politică, iar nu juridică. Cu toate acestea, CHIAR ŞI ÎN CAZUL UNUI REFERENDUM CONSULTATIV AUTORITĂȚILE PUBLICE DECIZIONALE NU POT IGNORA VOINȚA EXPRIMATĂ DE CORPUL ELECTORAL, motiv pentru care, GUVERNUL AR FI TREBUIT SĂ MANIFESTE O ATITUDINE DE ABȚINERE DE LA ADOPTAREA UNEI ORDONANȚE DE URGENȚĂ ÎN DOMENIUL ORGANIZĂRII JUDICIARE, DIN MOMENT CE în urma consultării loiale a cetățenilor cu drept de vot, MAJORITATEA PARTICIPANȚILOR CARE AU EXPRIMAT OPȚIUNI VALABILE (86,18%) ȘI-AU MANIFESTAT ACORDUL ÎN ACEST SENS.”                   

Prin Decizia nr.682/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.473 din 11 iulie 2012, Curtea Constituțională a constatat că obiecția de neconstituționalitate era întemeiată şi a admis-o, deoarece ”Legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), potrivit cărora "România este stat de drept [...]", ale art. 2 - Suveranitatea şi ale art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), întrucât consacră o soluţie legislativă contrară voinţei poporului exprimate la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009.”  

         Întrucât referendumul național din data de 26 mai 2019, prin care voința populară a fost în sensul interzicerii adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul INFRACŢIUNILOR și PEDEPSELOR, a fost un referendum consultativ, Curtea Constituțională a trasat câteva direcții în privința efectelor acestuia, ce sunt valabile și cu privire la OUG nr.28/2020.          

Astfel, în paragrafele 45-48 din cuprinsul Hotărârii nr.2/2019, Curtea Constituțională a statuat următoarele: «45. Curtea reţine că, potrivit Constituţiei, există următoarele tipuri de referendum naţional: două forme de referendum cu caracter decizional (pentru demiterea Preşedintelui în cazul suspendării acestuia de către Parlament şi, respectiv, pentru revizuirea Constituţiei) şi o formă de referendum consultativ (cu privire la probleme de interes naţional, la cererea Preşedintelui României).     46. Spre deosebire de cele două forme de referendum decizional, în privinţa cărora efectele sunt clar reglementate, legislaţia României nu prevede în mod expres efectele referendumului consultativ, însă acestea pot fi deduse din interpretarea cadrului constituţional şi legal de referinţă.    

47. Procedând la această interpretare, Curtea Constituţională a statuat asupra efectelor referendumului consultativ prin Decizia nr.682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012, în care a reţinut că: „1.4. (…) referendumul, indiferent de caracterul său - decizional sau consultativ - cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale. (...) 1.6. Întrucât pot exista situaţii în care problematica asupra căreia poporul este chemat să îşi exprime voinţa să afecteze interesele reprezentanţilor aleşi (cum este cazul reducerii numărului de parlamentari sau al reducerii indemnizaţiilor parlamentarilor), Comisia de la Veneţia, în documentul intitulat Linii directoare pentru organizarea referendumului, adoptat la cea de-a 68-a sesiune plenară (13-14 octombrie 2007), a reţinut că efectele referendumului trebuie să fie expres prevăzute în Constituţie sau prin lege, fie că referendumul este consultativ, fie că este decizional. Totodată, este preferabil ca un referendum asupra chestiunilor de principiu sau a altor propuneri formulate generic să aibă caracter consultativ. Dacă însă are caracter decizional, trebuie să existe norme care să prevadă în mod expres procedura ulterioară. (...) 1.7. Faptul că, în cazul referendumului consultativ, nu este stabilită o astfel de procedură ulterioară nu se traduce într-o lipsă a efectelor acestui referendum. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate (...), să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului. (...) 1.10. Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare - această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral. 1.11. Această interpretare se întemeiază şi pe principiul loialităţii constituţionale, desprins şi interpretat prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 - Statul român, art. 2 - Suveranitatea şi art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), principiu care, în această materie, impune ca autorităţile cu competenţe decizionale în domeniile vizate de problematica supusă referendumului (în cazul de faţă Parlamentul) să ia în considerare, să analizeze şi să identifice modalităţi de punere în practică a voinţei exprimate de popor. (...).“ Aceste considerente au fost reluate de Curtea Constituţională în Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, precitată.     

48. Jurisprudenţa citată realizează o distincţie de esenţă între efectele referendumului decizional şi ale celui consultativ. Astfel, referendumul decizional produce efecte juridice, respectiv demiterea Preşedintelui art. 95 alin. (3) din Constituţie] şi aprobarea legii de revizuire a Constituţiei [art. 151 alin. (3) din Constituţie]. Referendumul consultativ nu produce în mod direct efecte juridice, întrucât Constituţia îl caracterizează ca fiind o formă de „consultare“ a poporului asupra problemelor pe care Preşedintele le apreciază ca fiind de interes naţional. Textul constituţional de referinţă nu realizează vreo circumstanţiere în privinţa domeniului ori a consecinţelor juridice ale consultării, ceea ce conduce la concluzia că efectele unui astfel de referendum sunt de natură politică, iar nu juridică. (...) Desigur că, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa citată, voinţa majoritară exprimată la referendumul consultativ nu poate fi ignorată. Rezultatele unui astfel de referendum relevă guvernanţilor, autorităţilor publice, iniţiatorului voinţa populară în problema/ problemele cu privire la care poporul a fost consultat, arătând direcţia care se doreşte a fi urmată în această privinţă. Un astfel de referendum poate determina inclusiv adoptarea unor acte cu caracter legislativ, în măsura în care aceasta este modalitatea prin care autorităţile decid să pună în operă rezultatul consultării populare, sau poate determina o conduită de abţinere de a reglementa în sens contrar voinţei exprimate de votanţi.» 

  Așadar, este evidentă încălcarea principiului obligativității deciziilor Curții Constituționale reglementat de prevederile art.147 alin.(4) din Constituție, potrivit cărora ”Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Dezvoltând textul constituțional, Curtea Constituțională a statuat pe cale jurisprudențială (Decizia CCR nr.873/2010) că ”atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept şi, în consecinţă, aşa cum a statuat şi în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009), atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii.”

De altfel, potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr.1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta.

În consecință, așa cum a statuat instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (Decizia 414/2010 și Decizia 415/2010), atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de către Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul deciziilor sale

          Așadar, Guvernul României, condus de către prim-ministrul Ludovic Orban, a adoptat o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor infracțiuni și pedepse din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, sfidând voința a milioane de români care, cu ocazia referendumului din 26 mai 2019, au votat interzicerea adoptării de către Guvern a ordonantelor de urgență în domeniul infracţiunilor și pedepselor.         

OUG 28/2020 cuprinde atât norme ce privesc pedepse mai mari, cât si norme ce instituie noi infracțiuni, aspecte ce au fost supuse votului popular la referendumul consultativ din 26.05.2019., iar în întrebările adresate cetățenilor la referendumul din 25.05.2019, NU EXISTĂ VREO PRECIZARE în sensul că pentru ”sporirea unor pedepse” sau pentru ”incriminarea unor noi fapte” votanții ar fi acceptat reglementarea prin ordonanțe de urgență.

Guvernul României, pe care, în calitate de PRIM-MINISTRU, îl conduce PREȘEDINTELE PNL (Partidului Național Liberal), a avut această conduită chiar dacă REFERENDUMUL DIN 26.05.2019 a fost inițiat de către Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, și care a fost susținut tocmai de către PNL, partid aflat în prezent la guvernarea țării și care, în anul 2020, REFUZĂ SĂ RESPECTE EXACT CEEA CE AU PROMOVAT CU ÎNVERȘUNARE în anul 2019.   

În conformitate cu deciziile și hotărârile Curții Constituționale a României, autoritățile publice decizionale NU POT IGNORA voința corpului electoral exprimată în cadrul unui referendum consultativ, motiv pentru care, Guvernul României AVEA OBLIGAȚIA SĂ MANIFESTE O ATITUDINE DE ABȚINERE de la adoptarea unei ordonanțe de urgență în domeniul infracțiunilor și pedepselor, din moment ce, în urma consultării loiale a cetățenilor cu drept de vot, majoritatea votanților care au exprimat opțiuni valabile (86,18%) și-au manifestat acordul în acest sens, ce a fost confirmat prin hotărâre a Curții Constituționale. 

Prin urmare, ideea ce trebuie luată în considerare este aceea că ESTE NECESAR CA JUDECĂTORILOR CURȚII CONSTITUȚIONALE SĂ LI SE DEA POSIBILITATEA SĂ ANALIZEZE ȘI SĂ DECIDĂ DACĂ GUVERNUL ROMÂNIEI MAI POATE SĂ ADOPTE ORDONANȚE DE URGENȚĂ ÎN DOMENIUL JUSTIȚIEI (INFRACȚIUNILOR, PEDEPSELOR şi al organizării judiciare), după referendumul consultativ din 26.05.2019.          

   În caz contrar, având în vedere explicațiile expuse mai sus, Guvernul României - despre care mă abțin să mai afirm ce personaje are în componență – va adopta o nouă ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ PENTRU A PUNE ÎN ACORD PREVEDERILE LEGII NR.136/2020 CU LEGEA NR.286/2009 PRIVIND CODUL PENAL, în ceea ce privește CARANTINA ȘI CELELALTE MĂSURI RESTRICTIVE reglementate în Legea nr.136/2020.

 Din această perspectivă, OUG nr.28/2020, pe care Guvernul României a adoptat-o în calitate de legiuitor delegat, trebuie supusă controlului de constituționalitate deoarece prezintă grave vicii de constituționalitate, din moment ce legiuitorul nu s-a supus obligației de a respecta deciziile Curții Constituționale

   ✅ I.2. Al doilea motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește AFECTAREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI FUNDAMENTALE PRIN ÎNCĂLCAREA PREVEDERILOR ART.115 ALIN.(6) DIN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI 

  În preambulul Ordonanței de urgență nr.28/2020, Guvernul României, ca legiuitor delegat, a arătat că apreciază că ”se impune o intervenție inclusiv în planul legislativ al dreptului penal, prin SPORIREA, pe de o parte, a PEDEPSELOR pentru faptele deja incriminate, dar și prin INCRIMINAREA UNOR NOI FAPTE, precum NERESPECTAREA DISPOZIȚIILOR DE SPITALIZARE SAU CARANTINARE, respectiv INCRIMINAREA DISTINCTĂ ȘI SANCȚIONAREA ASPRĂ A CELOR CARE, PRIN FAPTELE LOR, DETERMINĂ INFECTAREA ALTOR PERSOANE , afectând grav sănătatea sau determinând moartea uneia sau mai multor persoane (...)”.

În continuare, Guvernul a arătat că apreciază că ”o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă nu ar fi de natură să înlăture de îndată consecințele negative care continuă să se producă asupra interesului public general care vizează atât dreptul la viață în principal, cât și pe cel privind ocrotirea sănătății, respectiv REALIZAREA CU CELERITATE ȘI DE O MANIERĂ EFICIENTĂ A ACTULUI DE JUSTIȚIE”, considerând că poate reglementa modificări și completări în Codul penal, prin ordonanță de urgență, în temeiul art.115 alin.(4) din Constituția României, republicată.

Fără a pune la îndoială necesitatea intervenției ”în planul legislativ al dreptului penal, prin SPORIREA, pe de o parte, a PEDEPSELOR pentru faptele deja incriminate, dar și prin INCRIMINAREA UNOR NOI FAPTE precum nerespectarea dispozițiilor de spitalizare sau carantinare, respectiv incriminarea distinctă și sancționarea aspră a celor care, prin faptele lor, determină infectarea altor persoane, afectând grav sănătatea sau determinând moartea uneia sau mai multor persoane”, menționăm că, în contextul prezentat și având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, ORDONANȚA DE URGENȚĂ NU REPREZINTĂ INSTRUMENTUL CONSTITUȚIONAL POTRIVIT, prin raportare la prevederile art.115 alin.(6) din Constituția României.

Prin adoptarea OUG 28/2020, Guvernul României  a ocolit Parlamentul României, care are inclusiv posibilitatea de a adopta legi in procedură de urgență, pe baza unui proiect de lege depus de către Guvernul României. De altfel, Guvernul nu arată de ce modificare pedepselor penale și incriminarea unor noi fapte nu puteau fi adoptate prin procedura legislativă urgentă, având în vedere că, din cuprinsul art.93 alin.(2) din Constituție, potrivit căruia „Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora”, rezultă rolul esențial al Parlamentului în perioada stării de urgență. Această măsură constituie o garanție împotriva oricăror posibile excese sau abuzuri care s-ar face din partea executivului și, totodată, o continuitate în plan legislativ a Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a țării, deoarece există posibilitatea ca în astfel de momente să fie nevoie de luarea unor măsuri excepționale de restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, iar aceste reglementări nu se poate face decât prin lege, conform art.53 din Constituție.  

Deci, fără a nega, în totalitate, necesitatea adoptării prevederilor cuprinse în OUG nr.28/2020, ce au condus la modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precizăm cu insistență că GUVERNUL, ÎN CALITATE DE LEGIUITOR DELEGAT, AVEA OBLIGAȚIA SĂ RESPECTE PREVEDERILE CONSTITUȚIONALE ȘI SĂ NU ÎNCALCE DISPOZITIILE ART. 115 ALIN.(6) DIN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, referitoare la imposibilitatea afectării prin ordonanță de urgență a unui drept cetățenesc fundamental. 

Totuși, pentru a-și justifica ”intervenția legislativă energică” pe calea ordonanței de urgență, Guvernul României a apreciat O SITUAȚIE INEXISTENTĂ DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL ȘI JURIDIC, ca fiind o ”SITUAŢIE EXTRAORDINARĂ”, această afirmație fiind în concordanță cu răspunsul pe care Ministerul Sănătății l-a trimis unui petent în data de 23 iunie (!!!) 2020 (Anexa 2), în care se preciza căMinisterul Sănătății nu a emis nici un act normativ prin care să declare epidemia de SARS-CoV-2 pe teritoriul României”, arătând, în continuare, că ”declararea unei epidemii se realizează atunci când numărul de cazuri de îmbolnăvire înregistrate la un moment dat crește peste nivelul așteptat (endemic)”. 

În ceea ce privește dispozițiile art.1 alin.(3), teza întâi din Constituție, care consacră principiul statului de drept, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (a se vedea Decizia nr.70 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.334 din 19 iulie 2000) că exigențele acestuia privesc scopurile majore ale activității statale, prefigurate în ceea ce îndeobște este numit ca fiind domnia legii, sintagmă ce implică subordonarea statului față de drept, asigurarea acelor mijloace care să permită dreptului să cenzureze opțiunile politice și, în acest cadru, să pondereze eventualele tendințe abuzive, discreționare, ale structurilor etatice. Statul de drept asigură supremația Constituției, corelarea legilor și tuturor actelor normative cu aceasta, existența regimului de separație a puterilor publice, care trebuie să acționeze în limitele legii și, anume, în limitele unei legi ce exprimă voința generală. 

În accepțiunea disp. art.73 alin.(3) lit.h) din Constituția României, reglementările privind „infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora” trebuie adoptate prin lege organică. 

Potrivit parag.24 din DECIZIA CCR nr.777 din  28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial  nr.1011 din 20.12.2017: „24. Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că LEGEA, CA ACT JURIDIC AL PARLAMENTULUI, REGLEMENTEAZĂ RELAȚII SOCIALE GENERALE, FIIND, prin esența și finalitatea ei constituțională, UN ACT CU APLICABILITATE GENERALĂ. Prin definiție, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinței legiuitorului, ale cărei conținut și formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia.”            

În jurisprudența sa recentă, invocând Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, Curtea Constituțională a statuat că: „Astfel, Curtea aminteşte că atât din prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie, cât şi din dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 9 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice reiese IMPERATIVUL CA O MĂSURĂ PRIVATIVĂ DE LIBERTATE SĂ FIE REGLEMENTATĂ PRIN LEGE. Desigur, aşa cum Curtea a precizat prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 249, art. 53 din Constituţie ARE ÎN VEDERE LEGEA STRICTO SENSU, CA ACT JURIDIC ADOPTAT DE PARLAMENT, FIIND EXCLUSE ORDONANŢELE DE URGENŢĂ, aşa cum de altfel prevăd şi art. 115 alin. (6) din Constituţie şi legislaţia infralegală.” (parag.59 Decizia nr.458/2020)  

În privința puterii legiuitoare, prevederile art.61 alin.(1) din Constituție stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”, aceasta fiind rațiunea obligării Parlamentului, prin Constituție, să funcționeze pe toata durata declarării stării de asediu sau a stării de urgență, având posibilitatea de a legifera în orice domeniu, inclusiv în cel al restrângerii exercițiului unor drepturi și al unor libertăți, cu respectarea art.53 din Constituție, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa. 

Curtea Constituțională a elaborat o vastă jurisprudență în materia adoptării ordonanțelor de urgență, respectiv în privința condițiilor pe care acestea trebuie să le îndeplinească pentru a fi în acord cu exigențele înscrise în art.115 alin.(4) și alin.(6) din Legea fundamentală.            

REGLEMENTĂRILE CE AFECTEAZĂ DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE CETĂȚENILOR ROMÂNI, stabilite prin ordonanțe de urgență, reprezintă ÎNCĂLCAREA CONDIȚIILOR OBLIGATORII PENTRU ADOPTAREA UNEI ORDONANȚE DE URGENȚĂ, prevăzute in art.115 alin.(6) din Constituția României. 

Referitor la condiția instituită prin art.115 alin.(6) din Constituție, privitoare la interzicerea afectării prin ordonanță de urgență a drepturilor, libertăților și îndatoririlor prevăzute de Constituție, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că atunci când obiectul de reglementare al unei ordonanțe de urgență îl reprezintă drepturi, libertăți sau îndatoriri fundamentale, intervenția legiuitorului delegat trebuie să fie în sensul neafectării acestor drepturi, al instituirii unui regim juridic care să permită exercitarea plenară a tuturor atributelor acestor drepturi. Prin Decizia nr.1.189 din 6 noiembrie 2008, Curtea Constituțională a stabilit înțelesul constituțional al verbului „a afecta”, statuând că sensul juridic al noțiunii, sub diferitele sale nuanțe, este: „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vătăma”, „a leza”, „a antrena consecințe negative”. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, din interpretarea art.115 alin.(6) din Constituție, în domeniul reglementării drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale nu pot fi adoptate ordonanțe de urgență, dacă prin reglementările pe care le conțin „afectează” sau au „consecințe negative” asupra acestora, așa cum este cazul situației de față. Or, premisa de la care trebuie să plecăm este aceea că statul de drept, chiar și în perioada stării de urgență, consacră o serie de garanții menite să asigure respectarea drepturilor și a libertăților cetățenilor, respectiv încadrarea autorităților publice în coordonatele dreptului. Exigențele statului de drept impun ca garanțiile juridice ale drepturilor prevăzute de Legea fundamentală în beneficiul cetățenilor să fie utilizate potrivit scopului pentru care au fost instituite.

În jurisprudența sa recentă, respectiv prin paragrafele 110-114 din DECIZIA nr.152/06.05.2020, Curtea Constituțională a statuat limitele de competență a Guvernului României impuse prin dispoziţiile art.115 alin.(4)-(6) din Constituţia Romîniei, astfel:

«110. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art.115 din Constituţie, Guvernul are o competenţă normativă derivată fie dintr-o lege de abilitare, fie din însăşi Constituţia, cu un caracter special şi limitat, specific unei competenţe de atribuire. Exercitarea acestei competenţe se include tot în sfera puterii executive şi constă în posibilitatea de a emite două categorii de acte normative: ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011).    

111. Regimul particular al ordonanţei de urgenţă este prevăzut în art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie şi se referă la cazurile în care poate fi emisă: situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acesteia; intrarea în vigoare: numai după depunerea spre dezbatere în procedură de urgenţă la prima Cameră sesizată şi convocarea obligatorie a Parlamentului, dacă nu se află în sesiune; domeniul de reglementare: acesta poate fi şi de natura legilor organice, caz în care legea de aprobare se adoptă cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituţie; ordonanţa de urgenţă nu poate fi însă adoptată în domeniul legilor constituţionale, nu poate afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu poate viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică. Întrucât prevederile constituţionale stabilesc cadrul şi limitele exercitării delegării legislative, condiţionând legitimitatea şi deci constituţionalitatea ordonanţelor Guvernului de îndeplinirea unor cerinţe exprese, calificate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale drept criterii de constituţionalitate, cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea exigenţelor constituţionale se poate pronunţa doar instanţa constituţională.    

112. Examinând dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 martie 2020, paragrafele 58 şi 59, CURTEA A CONSTATAT CĂ NORMA CONSTITUŢIONALĂ INSTITUIE VERITABILE LIMITĂRI ALE COMPETENŢEI ATRIBUITE GUVERNULUI. Curtea a făcut trimitere la jurisprudenţa sa, prin care a stabilit că „se poate deduce că INTERDICŢIA ADOPTĂRII DE ORDONANŢE DE URGENŢĂ ESTE TOTALĂ ŞI NECONDIŢIONATĂ atunci când menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale» şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». ÎN CELELALTE DOMENII PREVĂZUTE DE TEXT, ORDONANŢELE DE URGENŢĂ NU POT FI ADOPTATE DACĂ «AFECTEAZĂ», DACĂ AU CONSECINŢE NEGATIVE, DAR, ÎN SCHIMB, POT FI ADOPTATE DACĂ, PRIN REGLEMENTĂRILE PE CARE LE CONŢIN, AU CONSECINŢE POZITIVE ÎN DOMENIILE ÎN CARE INTERVIN“. În continuare, Curtea a arătat că „VERBUL «A AFECTA» ESTE SUSCEPTIBIL DE INTERPRETĂRI DIFERITE, aşa cum rezultă din unele dicţionare. DIN PUNCTUL DE VEDERE AL CURŢII, ACEASTA URMEAZĂ SĂ REŢINĂ NUMAI SENSUL JURIDIC AL NOŢIUNII, SUB DIFERITE NUANŢE, CUM AR FI: «A SUPRIMA», «A ADUCE ATINGERE», «A PREJUDICIA», «A VĂTĂMA», «A LEZA», «A ANTRENA CONSECINŢE NEGATIVE»“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008).

113. CURTEA A STABILIT CĂ „GUVERNUL nu are nicio competenţă de legiferare în domeniul legilor constituţionale («ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale») şi cel al legilor care vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică («ordonanţele de urgenţă nu pot viza măsuri de trecere silită»), acestea fiind în competenţa de legiferare exclusivă a Parlamentului, sub toate aspectele pe care le reglementează în conţinutul lor normativ, şi ARE O COMPETENŢĂ DE LEGIFERARE LIMITATĂ ÎN DOMENIILE CARE VIZEAZĂ REGIMUL INSTITUŢIILOR FUNDAMENTALE ALE STATULUI, DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE PREVĂZUTE DE CONSTITUŢIE şi drepturile electorale («ORDONANŢELE DE URGENŢĂ NU POT AFECTA»), CU PRIVIRE LA CARE APLICAREA INTERDICŢIEI CONSTITUŢIONALE EXPRESE ESTE CONDIŢIONATĂ DE ADOPTAREA UNOR REGLEMENTĂRI CARE SUPRIMĂ, ADUC ATINGERE, PREJUDICIAZĂ, VATĂMĂ, LEZEAZĂ, ÎN GENERAL, ANTRENEAZĂ CONSECINŢE NEGATIVE ASUPRA DREPTURILOR, LIBERTĂŢILOR ŞI ÎNDATORIRILOR CONSTITUŢIONALE. ÎN ACEASTĂ DIN URMĂ IPOTEZĂ, DACĂ REGLEMENTĂRILE NU PRODUC CONSECINŢELE JURIDICE MENŢIONATE, GUVERNUL PARTAJEAZĂ COMPETENŢA DE LEGIFERARE CU PARLAMENTUL, fiind ţinut însă de obligaţia de a motiva în conţinutul actului normativ existenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi urgenţa reglementării“.

114. Curtea a mai statuat că INTERDICŢIILE CONSTITUŢIONALE prevăzute la art. 115 alin. (6), DE A NU ADOPTA ORDONANŢE DE URGENŢĂ CARE „POT AFECTA“ REGIMUL INSTITUŢIILOR FUNDAMENTALE ALE STATULUI, DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE PREVĂZUTE DE CONSTITUŢIE, drepturile electorale, AU AVUT ÎN VEDERE „RESTRÂNGEREA COMPETENŢEI GUVERNULUI DE A LEGIFERA ÎN ACESTE DOMENII ESENŢIALE ÎN LOCUL PARLAMENTULUI, IAR NU LIPSIREA TOTALĂ DE COMPETENŢA DE A LEGIFERA ÎN MATERIE“. Prin urmare, „întrucât nu există o interdicţie absolută cu privire la competenţa Guvernului de a legifera în materia reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020“, CURTEA A CONSTATAT CĂ „NU POATE REŢINE ÎNCĂLCAREA, DE PLANO, A DISPOZIŢIILOR art. 61 alin. (1) şi ale art. 73 alin. (3) lit. a), coroborate cu art. 115 alin. (6) DIN CONSTITUŢIE, CI ESTE NECESAR CA, PENTRU A STABILI DACĂ ACTUL NORMATIV AFECTEAZĂ O INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ A STATULUI ŞI DREPTURI FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR, ÎN CADRUL CONTROLULUI DE CONSTITUŢIONALITATE EXTRINSECĂ PE CARE ÎL EFECTUEAZĂ SĂ ANTAMEZE ANALIZA CRITICILOR DE  NECONSTITUŢIONALITATE INTRINSECĂ FORMULATE ÎN CAUZĂ, raportate la art. 1 alin. (5), art. 36, art. 37, art. 61 alin. (1) şi art. 62 alin. (3) din Constituţie“.» 

 

🔴 II. MOTIVELE DE NECONSTITUȚIONALITATE INTRINSECĂ PRIVESC NESOCOTIREA PRINCIPIULUI LEGALITĂȚII PREVĂZUT ÎN ART.1 ALIN.(5) DIN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, prin lipsa clarității, lipsa preciziei și lipsa previzibilității normelor legale 

 

 Principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile și în același timp precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyler împotriva Italiei, paragraful 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70). Din această perspectivă, principiul legalității implică o obligație pozitivă a legiuitorului de a reglementa prin texte clare și precise. Cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și la limbajul folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează.  

Cu privire la criticile aduse prevederilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.28/2020, invocăm jurisprudenţa Curții Constituționale (Decizia nr.183 din 22 aprilie 2004), potrivit căreia „respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este CLARĂ (vizând caracterul neechivoc al obiectului reglementării), PRECISĂ (cu referire la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit) şi PREVIZIBILĂ (privind scopul și consecințele pe care le antrenează), întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii”. De aceea, „una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează CALITATEA ACTELOR NORMATIVE”.

Aşadar, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, respectiv să fie clar, precis şi previzibil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.584 din 17 august 2010, Decizia nr.743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.579 din 16 august 2011, Decizia nr.1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr.447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.674 din 1 noiembrie 2013, Decizia nr.1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.123 din 19 februarie 2014). 

În materia dreptului penal, textul incriminator trebuie să descrie conduita care este apreciată de către legiuitor drept infracțiune, fiind o aplicație a principiului legalității. Infracțiunea trebuie să apară astfel compusă dintr-o faptă concretă, o normă de incriminare care o descrie și la care se raportează și, în final, printr-o concordanță deplină între trăsăturile faptei concrete și cele descrise în norma de incriminare. 

Prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragrafele 39-42, Curtea Constituțională a statuat cu privire la obligaţia legiuitorului de a edicta norme clare, precise şi previzibile. 

Tot prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, precitată (paragraful 42), Curtea Constituţională a făcut referire la cerinţele de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, reflectate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României (paragraful 66), a reţinut că sintagma „prevăzută de lege“ impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern şi vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. De asemenea s-a statuat că nu se poate considera drept „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.

Prin Decizia nr.363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.495 din 6 iulie 2015 (paragrafele 24 şi 25), Curtea Constituțională a statuat că, în ipoteza infracţiunilor, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta trebuie să poată fi identificat cu uşurinţă, prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii.

Curtea Constituţională a statuat că nu se poate considera drept „lege” decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.

Tot astfel, prin Decizia nr.405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.517 din 8 iulie 2016, paragraful 45, Curtea a reţinut că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile (pentru identitate de rațiune, și contravențiile), această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe, şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29; Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145; Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51; Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34; Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108; Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr.2), paragrafele 93, 94 şi 99; Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91].

Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109].

Cu privire la imprecizia textului de lege, CCR a statuat în paragraful 135 din DECIZIA nr.152/6 mai 2020, astfel:   „135. Pentru aceleași argumente, Curtea reţine că imprecizia textului de lege supus controlului de constituţionalitate afectează, în consecinţă, şi garanţiile constituţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.21 alin.(3) din Constituție, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare, drept fundamental prevăzut de art.24 din Constituție. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a reţinut, în esenţă, că nerespectarea garanţiilor fundamentale, care protejează presupuşii autori ai unor fapte ilicite în faţa posibilelor abuzuri ale autorităţilor desemnate să-i urmărească şi să-i sancţioneze, reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68).

 

În consecinţă, prevederile ce trebuie supuse controlului constituționalității nu respectă exigenţele constituţionale care privesc calitatea legii, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii; ambiguitatea redacţională a normelor juridice supuse controlului de constituţionalitate invocate este evidentă, ceea ce determină serioase îndoieli cu privire la efectele pe care acestea le produc (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr.619 din 11 octombrie 2016).  

 ---------------

În consecință, vă rugăm să constataţi că motivele de neconstituționalitate prezentate se impun a fi luate în considerare și, în considerarea argumentelor expuse, în scopul respectării Constituţiei României, vă solicităm să analizaţi aspectele sesizate şi să constataţi că se impune sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea pronunțării unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate.  

Cu stimă!

#MonaPetruț , 09.08.2020   

EXPLICAȚII PENTRU SEMNAREA PETIȚIEI: 

  • SEMNĂTURA TREBUIE VALIDATĂ DIN E-MAILUL PE CARE L-AŢI MENŢIONAT CÂND AŢI SEMNAT AICI. 
  • Mesajul automat ce vă este trimis, după ce aţi semnat, trebuie să-l căutaţi în e-mailul cu care v-aţi înregistrat semnătura, apoi SĂ DAŢI CLICK PE LINK-ul din acel mesaj. 
  • CONFIRMAŢI SEMNAREA PETIŢIEI DIN MESAJUL PRIMIT PE E-MAILUL CU CARE V-AŢI ÎNREGISTRAT!!

 Petiţia, împreună cu semnăturile, o voi trimite către Avocatul Poporului, apoi, după sesizarea CCR și înaintea termenului de judecată ce va fi stabilit în dosarul CCR, voi trimite un MEMORIU în calitate de AMICUS CURIAE, la care voi anexa lista cu semnăturile on-line.


NICOLETA-MONICA PETRUŢ    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe NICOLETA-MONICA PETRUŢ să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...

Facebook