DEMITEREA PRIMARULUI ORASULUI NAVODARI  – CHELARU FLORIN – PRIN REFERENDUM

PETIŢIE PENTRU STRÂNGEREA DE SEMNĂTURI ÎN VEDEREA DEMITERII

PRIMARULUI ORASULUI NAVODARI  – CHELARU FLORIN – PRIN REFERENDUM

Pentru motivele pe care le vom prezenta în cele ce urmează, cetăţenii  din Navodari doresc demiterea primarului ORASULUI NAVODARI CHELARU FLORIN prin REFERENDUM.

În acest sens, se vor strânge semnăturile necesare îndeplinirii procedurii prevăzută de Articolul 162 - Încetarea mandatului primarului în urma referendumului, din OUG 57/2019 cu modificările şi completările ulterioare, privind Codul Administrativ:

(1) Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, conform procedurii prevăzute la art. 144 şi 145, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului.

(3) Cererea cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătură olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.

(4) Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului.

Motivele demiterii primarului CHELARU FLORIN sunt următoarele:

1. Nesocotirea de către aceasta a intereselor generale ale colectivităţii locale şi a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii.Acesta a semnat multiple autorizatii cu incalcarea legislatiei in vigoare,este incapabil sa demareze repararea strazilor care stau asa de ani de zile,nu respecta legile in vigoare privind protectia animalelor,este implicat in diverse afaceri : mansardele care au ars 14 sud,complex rezidential wave,etc.

2. Încălcarea flagrantă a dispoziţiilor si obligatiilor legale pe care le are in functia de primar al orasului Navodari.

Pentru demararea acestui demers ne sunt necesare aproximativ 10.000 de semnături.

Cetăţenii responsabili ai NAVODARIULUI se pot manifesta în mod legal pentru apărarea drepturilor şi intereselor proprii, grav afectate de primarul CHELARU FLORIN care a mintit in campania electorala cetatenii de buna-credinta.


Impotriva lui Chelaru    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Impotriva lui Chelaru să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...