Cerem revizuirea legii incluziunii copiilor cu CES, în special cu TSA! Codul Educației are probleme grave in aplicare!

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, pentru cei responsabili de problema incluziunii copiilor cu CES (Cerințe Educaționale Speciale) în instituțiile școlare de meserii, dar și instituțiilor premergătoare acestora. 

Din start subliniez: nu sunt jurist de profesie și Legea incluziunii nu o cunosc pe puncte. Știu doar atât: copilul meu stă acasă. Și mai știu că așa ca noi mai sunt mulți... 

Mereu mergem la votare, (nu am ratat nici un scrutin) și nu am pierdut (încă) speranța că cei pe care îi votăm vor face schimbări în bine, ca să începem să vorbim „iată, asta "da" schimbare, nu-mi e rușine și nici nu regret opțiunea "ștampilată" „votat" de pe buletinul de vot. Credem încă cu tărie că vom fi auziți, ori noi acum chiar vom striga: „vrem schimbare!”
De ce?! Pentru că băiatul meu cu autism sever, cu vârsta de 17 ani, nu are nici o opțiune de școlarizare. Mi se părea că are, știind de existența legii incluziunii, dar, se pare nu se referă această lege la toate categoriile de copii cu CES. Dacă copiii cu intelectul păstrat mai au șanse atunci, autistul cu grad sever va sta, cu siguranță, acasă!
Deși s-ar părea că există termeni ca „centru de resurse", „cadru de sprijin", sau alții care îi regăsim în legea incluziunii, în realitate, nu par să fie aplicați pentru toate categoriile. Explic: un copil cu autism sever, ajungând la 17 ani va sta acasă pentru tot restul vieții(!) De ce?! Nu au dreptul, oare, la educație? Părinții lor nu au dreptul să-și vadă copiii instituționalizați, nu au dreptul a se bucura și ei de atenția autorităților cum se bucură părinții cu copii sănătoși?
Nu mai zic că și până la 17 ani de această atenție nu ne-am bucurat... pentru că în instituțiile preșcolare, școlare primare și gimnaziale, doar bariere, doar refuzuri, cadre didactice nepregătite, instituții nepregătite, lipsa personalului necesar(psiholog, terapeut, cadru de sprijin) și într-un final comunitate nepregătită pentru a primi un copil cu TSA(Tulburări din Spectru Autismului)  în preajmă. Pentru ca nu e pusă la punct sau nu e aplicată cum ar fi trebuit să fie acea lege a incluziunii.
De ce?!
În lege scrie, că un cadru didactic, care va avea în grijă un copil cu CES, va trebui să facă Proiectare Individuală pentru acel copil și va fi remunerat pentru asta, dar și pentru faptul că a fost de acord să ajute acel copil. Care e remunerarea? Discutând cu mai mulți pedagogi, am înțeles că se achită în jur de 100 lei adaus la salariu(!) Serios? Asta e remunerarea? Și atunci ne întrebăm de ce apar refuzurile, de ce apare frustrarea. Și chiar dacă intră un copil cu TSA într-o astfel de clasă cu 26 de copii, cum credeți câtă atenție i-ar fi acordată exclusiv lui(?)
În plus, aplicabilitatea incluziunii în instituțiile noastre cu grupe/clase cu un număr de 26-37 copii e imposibilă, când un cadru de sprijin are în grijă 5 copii cu CES (așa e conform legii).
În această ordine de idei, văd necesară existența incluziunii prin segregare, sau mai exact instituirea unor centre care să dispună de specialiști, care s-ar ocupa nemijlocit cu copii cu TSA, având ca scop primordial încadrarea lor în societate, astfel, copilul ar beneficia de terapie integrativă direcționată spre niște domenii în care s-ar putea manifesta, conform capacităților fiecărui copil. Cu posibilitatea frecventării instituțiilor preșcolare, școlare, gimnaziale și superioare obișnuite, în limita posibilităților copilului, în urma unei evaluări specializate. Aici, în aceste centre, ar trebui să existe specialiști: psihologi, psihiatri, terapeuți, psihopedagogi, kinetoterapeuți, medici. Instituția să fie dotată cu tot necesarul pentru studiu, dar și cabinete specializate de terapie (masaj, kinetoterapie, ergoterapie, aqua terapie, artterapie...) pentru crizele care pot apărea și care sunt specifice copiilor cu TSA.
Așa cum problemele de incluziune sunt grave/majore, noi, părinții copiilor cu CES nu ne putem angaja în câmpul muncii, dacă nu avem o persoană care să ne ajute, devenim umbra copilului și rămânem așa pentru toată viața, viața noastră, dar ce se întâmplă cu ei când noi nu mai suntem?
Și societatea e nepregătită pentru a accepta persoanele cu TSA din același motiv - inaplicabilitatea legii incluziunii, pentru că dacă ar fi aplicată corect, ar fi creată acea legătura profesionistă dintre o persoană cu TSA și comunitate.
Dacă nici acum nu vă vom sensibiliza și nu se vor autoseziza persoane responsabile pentru rezolvarea acestei pprobleme, atunci ne declarăm persoane cu dreptul la educație încălcat conștient de către autorități!
Și atunci, ce s-ar întâmpla dacă toți acești părinți, cărora li s-au încălcat drepturile, ar depune dosarele la CEDO?! Ar avea R. Moldova capacitatea de achitare?! Pentru că nu cred să piardă procesele, părerea mea dar și a celor părinți care vor semna această scrisoare(!)     

De ce nu am prelua practicile altor state, practici eficiente, care cu adevărat lucrează?! Nu trebuie sa reinventăm roata, e nevoie doar un pic de interes în plus și mai multă implicare a autorităților.

Așa cum vreau ca această scrisoare să fie un început de schimbare și știu că părinții copiilor cu CES, în particular TSA, (dar și persoane care le-a sensibilizat cazul) o vor citi și vor fi de acord, rog următoarele:

1. Distribuire maximă!
2. Etichetarea persoanelor care ar putea interveni nemijlocit în rezolvarea cauzei (miniștri, Prim-Ministră, persoane influiente, părinți cu copii cu CES...)
3. Semnături, dar și comentarii cu problemele apărute în cazuri concrete, cu exemple concrete, regiuni concrete, pentru a descrie cât mai clar problemele existente.

Noi nu cerem milă, cerem drepturi egale!