Cerem public condamnarea legală a regimului comunist în România! Legea nr. 217/2015 condamnă doar fascistul, legionarul, rasistul și xenofobul!
Timp de 30 de ani de la revoluție, românii au așteptat nu numai condamnarea legală a comunismului, ci și arestarea celor implicați în genocidul dintre anii 1947-1989 din România. Răspunsul e limpede: Legea nr. 217/2015 condamnă doar fascistul, legionarul, rasistul și xenofobul.
Citind cu atenție Legea nr. 217/2015 veți putea observa că această lege este incompletă și antidemocratică. La articolul 2, alin. c, se scrie: "prin persoană vinovată de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război se înțelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanță judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și persoana din conducerea unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanțe penale internaționale;". Prin urmare, în România de astăzi, singurul criminal comunist a fost doar președintele Nicolae Ceaușescu.
- Când condamnăm torționarii și pe marele criminal Gheorghe Gheorghiu Dej, care se face vinovat de moartea a sute de mii de români anticomuniști?
- Nu credeți că după 30 de ani de la 1989, ar trebui să ne dați o explicație clară de ce nu condamnați regimul comunist?
- Cât mai așteptăm, domnilor EUROPARLAMENTARI? Voi români, pentru cea ați luptat mai bine de 70 de ani de la instalarea bolșevismului în România?
- EURO EDUCATION FEDERATION cere public condamnarea legală a regimului comunist în România!
Ioan Dumitru Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1317 Creat: 2025-06-28
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14848 Creat: 2021-04-05
GRATIERE 2025
24522 Creat: 2025-02-03
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
44 Creat: 2025-07-05
Susțin astrologia în România
41 Creat: 2025-07-05
„Salvați Cultura – Nu distrugeți spectacolele cu taxe aberant de mari!”
141 Creat: 2025-07-01
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
25 Creat: 2025-07-05
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
77 Creat: 2025-07-02
CEREM RELUAREA LUCRĂRILOR LA BARAJUL RĂSTOLIȚA
159 Creat: 2025-07-02
Suspendarea temporară a lucrărilor pe șantierele care tulbură în mod repetat liniștea publică in Mun. Brasov
48 Creat: 2025-07-01
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1347 Creat: 2025-06-27
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4155 Creat: 2025-06-14
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22008 Creat: 2025-05-26
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
12 Creat: 2025-07-04
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
27 Creat: 2025-07-04
Petiție către factorii decizionali – În legătură cu situația Minei de Sare din Praid! Petíció a döntéshozókhoz – A Parajdi Sóbánya helyzetével kapcsolatban!
99 Creat: 2025-06-28
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
11 Creat: 2025-07-05
CIPRIAN MEGA, NU EȘTI SINGUR! ADEVĂRUL VA TRIUMFA!
96 Creat: 2025-06-30
Sprijin din partea statului pentru beneficiarii programului „Prima Casă (+/1/2/3/4)”.
1241 Creat: 2025-06-23
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12699 Creat: 2025-06-04