Petiție împotriva cazării refugiaților în căminele studențești



Uniunea Națională a Studenților din România apreciază eforturile pe care statul român le face pentru susținerea refugiaților și sprijină această inițiativă, însă nu putem să nu gândim logic și să afirmăm că UN LOC ÎN CĂMIN ACORDAT UNUI REFUGIAT înseamnă UN LOC ÎN MINUS PENTRU STUDENȚI, un loc ce, de multe ori, din păcate, este decisiv în continuarea sau / și terminarea studiilor superioare. Susținem primirea refugiaților în România, dar nu în căminele studențești. Credem că se pot găsi alte soluții, care să nu afecteze cazările ce se apropie vertiginos.

 

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) consideră decizia privind cazarea refugiaţilor în căminele studenţeşti inoportună şi în detrimentul studenţilor şi solicită regândirea acesteia, în condiţiile în care un sfert dintre studenţii care cer un loc în cămine nu îl pot primi.

 


Dacă ești de acord cu noi și ești unul dintre aceia care nu se rezumă doar la a comenta de pe margine, semnează și TU această petiție!