Cele mai populare petiții în ultimele 7 (de) zile

Tot timpul | 24 ore | 7 zile | 30 zile | Ultima lună | 12 luni | Acest an (2020) | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011

CEREM SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI IOHANNIS

Pentru încălcarea CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI, articolele 80-101.

Creat: 2017-02-03

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 5585 5060
7 zile 2 1

Accesul permis cainilor in mijloacele de transport in comun

     Catre SC URBIS SA BAIA MARE               Potrivit Regulamentului pentru gestionarea câinilor cu stăpân şi fără stăpân din Municipiul Baia Mare, mai exact, Modificarea HCL 510/2015, art. 60 pct.3 lit a ,b,se pricizeaza faptul ca, în mijloacele de transport în comun, câinii de talie mica și medie vor fi ținuți în lesă și vor purta botniță, cei de talie mica în brațe sau în cușcă ori geantă de transport. Astfel, accesul cainelui in mijlocul de transport este permis!Cu exceptia cainilor de tal

Creat: 2017-01-19

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 1006 926
7 zile 2 2

DESPAGUBIRE PENTRU CARNETELE CEC

Cu cat suntem mai multi , cu atat ne putem uni sa ne cerem drepturile. Prin urmare va invit sa semnati acesta petitie prin care solicit despagubirea cu dobanda aferenta celor care au : -LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA SI CASTIGURI IN AUTOTURISME , -LIBRET DE ECONOMII CU DOBANDA , -LIBRET DACIA.

Creat: 2016-10-13

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 816 796
7 zile 2 2

Legalizeaza Marijuana in Romania!

Ca peste tot în lume, şi în România s-a pus problema la un moment dat ca marijuana să fie legalizată. Unii au pus dezbaterea pe tapet în scop electoral, alţii în scop recreaţional, medical, pe motiv de lipsă de creativitate, cert este că până acum „iarba“ a rămas sub incidenţa legii. Iată zece motive, de la care se poate pleca pentru o nouă discuţie publică serioasă.   1. „IARBA“, DE 114 ORI MAI SIGURĂ DECÂT ALCOOLUL La ora actuală cannabisul este cel mai sigur drog disponibil, după ce concluzii

Creat: 2016-10-12

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 487 455
7 zile 2 2

Asigurarea acordarii certificatului de handicap gr I sau II tuturor oncopacientilor

Aceasta petitie se adreseaza Ministerului Sanatatii cu o propunere de modificare si completare a criteriilor de acordare a certificatelor de handicap in gradul I si/sau II pentru toti pacientii oncologici, in baza Legii 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, respectiv, reglementari ale drepturilor si obligatiilor persoanelor cu handicap. Propunerea vine ca urmare a multor intrebari primite de la pacientii ocologici, referitoare la modalitatea de acordare al

Creat: 2016-10-09

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 698 676
7 zile 2 2

Respectarea DREPTURILOR copiilor cu ALERGII alimentare

Respectarea in Romania a DREPTURILOR copiilor cu alergii si intolerante alimentare/respiratorii/medicamentoase   Aceasta petitie se adreseaza in mod public Ministrului Sanatatii, Ministrului Invatamantului, Inspectoratelor Scolare Teritoriale, Directia de sanatate publica, SANEPID si TUTUROR cadrelor didactice si Directorilor de unitati de invatamant prescolar care sunt in slujba cetatenilor si le pot crea premisele asigurarii drepturilor lor in societatii civile, fie in unitatile publice /priva

Creat: 2016-10-08

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 2510 2403
7 zile 2 2

FRAUDA Link Academy si Business Academy

Aceasta petitie are ca scop initierea unei proceduri de judecata impotriva Companiei Link group Education Services cu dubla identitate Link Academy si Business Academy. Toti cei care au avut de suferit sau au fost inselati, cei care vor sa rezilieze sau sa anuleze contractul, cei care vor rambursarea banilor achitati sau care sunt amenintati financiar prin diferite metode de catre compania mentionata, sunt rugati sa semneze aceasta petitie pentru initierea unei proceduri de recuperare a banilor

Creat: 2016-09-14

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 134 119
7 zile 2 2

Serviciul militar obligatoriu nu se considera vechime in munca

       In conditiile in care in aceasta tara cu cat sunt tot mai multe privilegii pentru alesi, cu atat sunt mai putine drepturi pentru cetateanul condus de acestia. Un lucru jenant: tuturor celor care au efectuat serviciul militar obligatoriu nu li se considera vechime in munca perioada efectuata 24 de ore din 24 de ore in slujba tarii ci perioada asimilata care se acorda dupa implinirea varstei de pensionare!!! De ce domnilor alesi? De ce, cand solicitati se pare acum voluntariat in armata? De

Creat: 2016-09-09

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 20 16
7 zile 2 2

La puscarie Lucian Luci Varadi si Criss Nvm Alexandra Lahey

Vrem sa fie pedepsiti toti 3 .

Creat: 2016-08-29

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 4791 3884
7 zile 2 1

Avem nevoie de moase!


Petiție pentru implementarea îngrijirii materno-infantile bazate pe moașă

    Domnule prim ministru Dacian Cioloș, Domnule ministru Vlad Voiculescu, Putem îmbunătăți împreună starea de sănătate a mamelor și nou-născuților din România. Suntem țara europeană cu cea mai mare mortalitate infantilă și maternă. În rural, cifrele sunt cu 60% mai mari decât în orașe. În România trăiesc cele mai multe mame adolescente, se fac cele mai multe cezariene și se alăptează cel mai puțin. 87% din îngrijirea gr

Creat: 2016-08-16

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 6655 6303
7 zile 2 2



Facebook