Anularea examenelor de stat promoția 2020 USM
În contextul instituirii stării de urgență în Republica Moldova până pe 15 mai 2020, cu posibilitatea unei eventuale prelungiri, rămâne incertă situația pentru absolvenții facultăților din promoția anului 2020. În situația fără precedent creată la nivel mondial, conducerea unor state precum Olanda și Franța au anulat examenele precum cel de bacalaureat, iar validarea diplomei urmează a fi făcută pe baza notelor obținute în timpul anului. Totodată, în contextul autonomiei decizionale a universităților din Republica Moldova, fiecare universitate urmează să decidă asupra obligativității susținerii examenelor de stat, cu care se soldează ciclul I licența. În această ordine de idei, doar puține universități din Moldova mai păstrează obligativitatea susținerii acestor examene, iar pe plan mondial în învățământul universitar această practică este și mai rar întâlnită.
Astfel, studenții absolvenți solicită respectuos, întru evitarea incertitudinilor, riscurilor asociate cu acest examen care determină într-o mare măsură nota de absolvire finală, urmarea exemplului statelor europene și, în mod excepțional, anularea examenelor de stat în acest an, cu validarea diplomei pe baza tezei de licență și a mediei obținute pe parcursul anilor de studii.
Studenții USM Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1329 Creat: 2025-09-11
Diabetul nu are vârstă
807 Creat: 2025-09-05
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
201 Creat: 2025-09-07
#StopJocLaNenoroc
118 Creat: 2025-09-10
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1889 Creat: 2025-09-11
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
278 Creat: 2025-09-15
Rapid cere respect!
1314 Creat: 2025-09-14
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5701 Creat: 2025-06-14
GRATIERE 2025
100617 Creat: 2025-02-03
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
364 Creat: 2021-01-31
VREM CONSTRUIREA UNUI POD/PASAJ SUBTERAN LA CALEA FERATA DIN BDUL. PETRICANI (VOLUNTARI)
59 Creat: 2025-09-04
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
34 Creat: 2025-09-15
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13758 Creat: 2025-06-04
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
148 Creat: 2025-09-13
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
174 Creat: 2025-09-09
Petiție pentru responsabilitate fiscală: Eliminarea subvențiilor pentru partide și reducerea cheltuielilor politice până la echilibru bugetar
112 Creat: 2025-06-27
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3272 Creat: 2021-05-07
Demiterea Primarului Stefan Apateanu
42 Creat: 2025-09-15
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
57 Creat: 2025-09-13
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
54 Creat: 2025-09-08