STOP FINANTARII din bani publici a PARTIDELOR POLITICE!

Contactați autorul petiției

Petiţia trimisă Avocatului Poporului despre NECONSTITUŢIONALITATEA FINANŢĂRII PARTIDELOR POLITICE DIN BANI PUBLICI

2019-10-10 07:53:51

La petiţia intitulată "STOP FINANTARII din bani publici a PARTIDELOR POLITICE!", s-au adunat doar 46 de semnături.

ESTE POSIBIL CA ROMÂNILOR SĂ LE CONVINĂ SĂ FIE MINŢIŢI PE BANII LOR, adică pe banii cu care au contribuit la bugetul statului, SĂ PLĂTEASCĂ PENTRU A-I VEDEA PE POLITICIENI LA TELEVIZOR, PE BANNERE ŞI PE AFIŞE.

Cu toate acestea, fiindcă nu este nevoie de un număr minim de semnături, m-am hotărât să îi trimit o petiţie Avocatului Poporului, solicitându-i să se adreseze Curţii Constituţionale a României (CCR) pentru a constata că, raportat la prevederile articolului 56 alineatul (1) din Constituţia României, SUNT NECONSTITUŢIONALE prevederile legale ce REGLEMENTEAZĂ FINANŢAREA PARTIDELOR POLITICE DIN BANI PUBLICI, aici încadrându-se atât SUBVENŢIILE acordate partidelor politice prin intermediul Autorităţii Electorale Permanente, cât şi RAMBURSAREA, tot prin intermediul Autorităţii Electorale Permanente, a SUMELOR PE CARE PARTIDELE POLITICE LE CHELTUIESC ÎN CAMPANIILE ELECTORALE.

În petiţie, am explicat că este necesar ca judecătorii Curţii Constituţionale să constate că sunt NECONSTITUŢIONALE disp. art.3 alin.1 lit.d și alin.10, art.18-20, art.22-25, art.28 alin.8, art.42 alin.2, 2^1 şi 2^2, art.45, art.48 şi 48^1, art.62 ultima teză („şi a compartimentului specializat pentru alocarea subvenţiei de la bugetul de stat”), art.63 alin.2 lit.b şi lit.f, dar şi cele corespunzătoare din art.52 alin.2 din LEGEA nr.334/2006, republicată, privind FINANŢAREA ACTIVITĂŢII PARTIDELOR POLITICE ŞI A CAMPANIILOR ELECTORALE.

Ca urmare a constatării neconstituţionalităţii acestor prevederi legale, se impune să fie constatată şi neconstituţionalitatea prevederilor din toate actele normative corelative, să fie constatată neconstituţionalitatea oricărei prevederi ce devine contrară noilor reglementări rezultate din eliminarea prevederilor neconstituţionale, inclusiv H.G. nr.78/2018 şi prevederile corespunzătoare din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.10/2016.

 Detalii găsiţi în petiţia online, pe care am publicat-o la acest link:  

https://www.petitieonline.com/stop_finantarii_din_bani_publici_a_partidelor_politice?u=187139

 

Pe Facebok, am publicat informaţia la acest link: https://www.facebook.com/MonaPetrut/photos/a.398103933656718/1685838374883261

 


NICOLETA-MONICA PETRUŢ



Distribuiți această petiție

Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.

Cum să promovați o petiție?

  • Partajați petiția pe peretele Facebook și pe grupurile care au legătură cu subiectul petiției.
  • Contactați-vă prietenii
    1. Scrieți un mesaj în care explicați de ce ați semnat această petiție, având în vedere că este mai probabil ca oamenii să o semneze dacă înțeleg importanță subiectului la care face trimitere.
    2. Copiați și lipiți adresa web a petiției în mesajul dumneavoastră.
    3. Trimiteți mesajul folosind e-mail, SMS, Facebook, WhatsApp, Twitter, Skype, Instagram și LinkedIn.



Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...

Facebook