Sa invatam altundeva nu in scoala 7!!
concluzia
2011-09-08 14:17:58Bănuiesc că toţi semnatarii petiţiei incă speră că s-ar fi putut întampla ceva in favoarea noastră.Din păcate trebuie să ne mulţumim cu faptul că am incercat şi că am fost ascultaţi.
Cei ce ne-au condamnat pentru nemulţumirea noastră vor jubila acum şi se vor simţi superiori nouă.
Vreau să mulţumesc celor ce s-au implicat si celor ce ne-au adus injurii pentru că ei au fost ca un energizant,împingându'ne de la spate.
Un lucru pozitiv cu care am putea rămâne după această încercare este că am dat dovadă că nu suntem chiar nişte marionete şi ca pentru un timp(chiar si foarte scurt)au fost persoane cărora le-a fost frică de o eventuala reuşită a noastră.
Încă o dată multumim tuturor celor ce au alocat timp acestei petitii!
Doar încercând putem spera!
Ps:sper că acum după publicarea acestui anunţ să se termine cu ironiile şi jignirile!
elevi ai colegiului national nichita stanescu ploiesti
intalnire
2011-09-05 13:16:50S-a hotarat ca maine(06.septembrie 2011),la ora 10,sa se intalneasca cat mai multi parinti pentru a merge in audienta la inspectorul general,domnul Borovina.
Intalnirea se face direct la sediul Inspectoratului Scolar Judetean Prahova situat pe Strada Democratiei, Nr. 35, Ploiesti(undeva in zona Piata Anton).
Parintii dornici sa mearga sunt rugati sa ajunga acolo cu cateva minute inainte de ora 10,la acea ora fiind programata audienta.
Cu cat mai multi parinti,cu atat mai bine!
Inca o data multumim celor ce au semnat petitia si multumim aniticat celor ce vor ajunge maine acolo-Doar incercand putem spera sa rezolvam ceva!!!
PS:ne cerem scuze ca aceasta intalnire a fost programata asa din scurt,insa programul domnului inspector este unul incarcat si programarea pentru aceasta audienta a fost confirmata dabia astazi.
Multumim si va asteptam!
elevi ai colegiului national nichita stanescu ploiesti
Distribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Cum să promovați o petiție?
- Partajați petiția pe peretele Facebook și pe grupurile care au legătură cu subiectul petiției.
- Contactați-vă prietenii
- Scrieți un mesaj în care explicați de ce ați semnat această petiție, având în vedere că este mai probabil ca oamenii să o semneze dacă înțeleg importanță subiectului la care face trimitere.
- Copiați și lipiți adresa web a petiției în mesajul dumneavoastră.
- Trimiteți mesajul folosind e-mail, SMS, Facebook, WhatsApp, Twitter, Skype, Instagram și LinkedIn.
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1340 Creat: 2025-09-11
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
201 Creat: 2025-09-07
Diabetul nu are vârstă
809 Creat: 2025-09-05
#StopJocLaNenoroc
119 Creat: 2025-09-10
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1889 Creat: 2025-09-11
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
279 Creat: 2025-09-15
Rapid cere respect!
1316 Creat: 2025-09-14
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5702 Creat: 2025-06-14
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
365 Creat: 2021-01-31
GRATIERE 2025
100617 Creat: 2025-02-03
VREM CONSTRUIREA UNUI POD/PASAJ SUBTERAN LA CALEA FERATA DIN BDUL. PETRICANI (VOLUNTARI)
60 Creat: 2025-09-04
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
35 Creat: 2025-09-15
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
149 Creat: 2025-09-13
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
174 Creat: 2025-09-09
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13758 Creat: 2025-06-04
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3272 Creat: 2021-05-07
Demiterea Primarului Stefan Apateanu
43 Creat: 2025-09-15
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
58 Creat: 2025-09-13
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
54 Creat: 2025-09-08
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
163 Creat: 2025-09-08