Zero toleranta pentru hartuirea sexuala in scoli si universitati!
Hărțuirea sexuală în școli și universități nu are justificare!
Este imperativ ca România să-și schimbe mentalitatea în ceea ce privește tolerarea acestui tip de comportament. Hărțuirea sexuală trebuie scoasă din umbra ignoranței, unde a fost ascunsă atâția ani, și luate măsuri drastice. Organizațiile societății civile au depus eforturi considerabile pentru a scoate în evidență abuzurile sexuale comise împotriva tinerilor, fetelor și femeilor, de la vârste fragede, încă din școală.
În sfârșit, după o lungă perioadă de așteptare, avem în Parlament un proiect de lege care cere "Zero toleranță pentru hărțuirea sexuală în școli și universități". Dacă acest proiect va fi adoptat, Codul Penal va incrimina clar și fără echivoc hărțuirea sexuală în instituțiile de învățământ și îi va pedepsi aspru pentru cei care se dedau la astfel de comportamente în perioada de formare și educație a copiilor și tinerilor.
Textul proiectului de lege se află aici: https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L483&an_cls=2023
Proiectul de lege a fost deja adoptat în Senat cu unanimitate de voturi și se află acum în Camera Deputaților.
Noi, semnatarii acestei petiții, le cerem deputaților României să voteze și ei cu unanimitate pentru adoptarea acestui proiect de lege și să demonstreze o "Zero toleranță pentru hărțuirea sexuală în școli și universități"!
Credem că este timpul ca România să pună în aplicare măsuri drastice pentru a proteja integritatea și siguranța tinerilor în mediul educațional.
România la feminin Contactați autorul petiției
Administrați-vă semnăturile
Nu ați primit e-mailul de confirmare sau vreți să vă eliminați semnătura?
Administrați-vă semnăturileDistribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Publicitate plătită
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petiții promovate de alți utilizatori
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
87543 Creat: 2025-02-03
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
1864 Creat: 2025-08-01
Salvați Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu – Vrem să ne păstrăm identitatea și performanța!
257 Creat: 2025-08-13
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2106 Creat: 2025-08-01
După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!
1425 Creat: 2025-07-22
Interzicere circulatie tuk tuk pe raza orasului Navodari
255 Creat: 2025-08-11
Salvarea Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
28 Creat: 2025-08-13
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
247 Creat: 2025-08-07
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1423 Creat: 2025-07-30
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
5118 Creat: 2024-12-18
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4851 Creat: 2025-06-14
Vrem arestarea și condamnarea abuzatorului, fără plângerea penala a victimei!
9 Creat: 2025-08-13
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13321 Creat: 2025-06-04
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
225 Creat: 2025-06-01
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8367 Creat: 2023-03-14
Eliminarea taxei pe apa meteorică și scăderea prețului apei în Valea Jiului!
76 Creat: 2025-08-08
📢 Apel pentru protejarea resurselor românești – Sarea de la Valea Florilor „După 15 ani de blocaje, licența pentru exploatarea zăcământului de sare de la Valea Florilor, unul dintre cele mai pure di
5 Creat: 2025-08-13
Împotriva implementării sistemului de parcare cu plată pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui
136 Creat: 2025-07-26
Reducerea taxelor CECCAR
1241 Creat: 2025-07-20
Spunem NU comasării liceelor din Năsăud!
394 Creat: 2025-08-07