Vrem publicarea romanelor lui Alec(Alexandru Cîrciumaru)

Alexandru Cîrciumaru sau Alec, cum îl ştiu cunoscuţii, a fost cel mai tânăr debutant la Gaudeamus, fiind de asemenea unul dintre cei mai tineri poeţi ai Romaniei: http://www.mediafax.ro/cultura-media/un-adolescent-de-16-ani-debuteaza-ca-scriitor-la-gaudeamus-9001279

Iată ce spun câţiva din cei care au citit scrierile publicate a le lui Alec de până acum:
- "Alexandru este o contradicţie. O dulce contradicţie! De o parte se află frageda vârsta a adolescenţei, 16 ani (actual 17 ani), de cealaltă responsabilitatea adusă de o mintea strălucitoare.Modul prin care se face cunoscunt lumii este cuvântul. Mânuit cu o artă pură, acesta capătă valenţe puternice, nebănuite. Pus în versuri, tot el, cuvântul deschide infinitul cer al cititului..." (Andreea Gahan)
- "Pe Alec l-am admirat, de când am citit primele rânduri scrise de el, pentru sinceritatea cuvintelor sale. Cuvintele alcătuiesc un instrument greu de stăpânit, nu oricine are curajul de a se arunca în folosirea lor şi în expunerea frazelor legate, publicului larg. El a avut curajul necesar, şi-a pus sentimentele în poeziile sale, a rupt bucăţele din sufletul său şi le-a împrumutat personajelor din romanele pe care le-a scris, a suflat viaţă pe genele lor şi a creat opere impresionante. Îi sunt datoare pe veci, pentru că m-a făcut să dobândesc încrederea în forţele proprii pentru a putea începe să-mi las imaginaţia să mă stăpânească. Volumul său de poezii m-a făcut să pierd noţiunea timpului, bucurându-mă de fiecare vers o noapte întreagă. Acelaşi sentiment sper să vă stăpânească şi pe voi când veţi citi scrierile lui." (Isabelle Constantin)
- "Alec sau Alexandru Cîrciumaru, cum este el cunoscut în lumea tinerilor artişti, este un adevărat prinţ al textelor lirice şi textelor în proză de mică întindere. Alec este persoana care are o rimă pentru absolut orice, scrie ca un artist contemporan şi totuşi, nu are capul mare, nu are un cârlig în loc de mâna dreaptă, nu are un picior de lemn, are doi ochi frumoşi şi sănătoşi, vorbeşte şi se comportă ca un om normal. Dar el este mai presus de normalitate datorită faptului că îşi alege cuvintele cu mare atenţie." (Ana-Maria Dumitraşcu)

Iar pentru cei care nu au auzit încă de Alec, vă pun la dispoziţie un mic fragment din scrierile acestuia:

"Când dimineaţa se lăsă peste Cişmigiul încă gol, el nu mai rezistă tensiunii de a sta între cele trei fete aşa că se hotărî să iasă la plimbare prin oraşul ce se aglomera puţin câte puţin căci ceasul arata ora şapte şi jumătate.Ieşi liniştit şi inspiră adânc aerul rece al dimineţii de vară ce avea să fie înlocuit curând cu un aer cald aproape irespirabil pe care el nu îl suporta şi de care se ferea cât putea de bine. Soarele încă nu ardea aşa de tare cum o făcea în zilele normale de vară şi cerul nu frigea încă cum se întâmplă de obicei.
O luă liniştit spre Izvor dar coti spre stânga, intrând pe Bulevardul Regina Elisabeta, trecând chiar vis a vis de intrarea de la Lazăr. Mergea liniştit cu mâinile în buzunar inhalând din când în când aer proaspăt şi curat de parcă ar fi vrut să-l păstreze în plămâni pentru tot restul zilei şi să nu fie nevoit să îl respire pe cel fierbinte.În drumul său dădu însă de un puşti de vârsta lui care stătea nervos cu capul sprijinit de un zid pe care îl lovea la intervale de timp neregulate cu pumnul drept, care era deja plin de sânge.
Îl privi pentru câteva secunde, timp în care el mai lovi zidul de două ori cu putere încercând să-şi verse nervii şi durerea atât prin lacrimi cât şi prin forţă brută. Braţul stâng, ce şi-l ţinea la ochi era acoperit de lacrimi ce se scurgeau încet pe mână şi apoi cădeau pe caldarâm completându-se cu picăturile de sânge.El simţi o dorinţă de a-l opri, îşi dorea să intervină, să facă ceva indiferent de consecinţe, nu-l putea lăsa să-şi disturga complet pumnul drept, indiferent ce ar fi făcut nu merita aşa ceva. Niciodată nu ar fi reuşit să se descarce, căci durerea spirituală contopită cu cea fizică formau un ansamblu perfect capabil să pună un om la pământ.
Se apropie atunci de el şi îi puse mâna pe umăr, dar înainte să poată să-i adreseze măcar un cuvânt fu lovit direct în ochi cu pumnul sângerând. Lovitura îl ameţi, îi învineţi ochiul şi îi lăsă sânge pe faţă. Se şterse cu mâna de sângele celuilalt şi-i spuse:
- Calmează-te, prietene!
- Nu vreau nici să-ţi fiu prieten, nici să mă calmez.
- Nici eu nu vreau să-mi fii prieten. Vreau doar să nu-ţi mai distrugi mâna.
- De ce îţi pasă ţie? Spuse el aproape ţipând.- Nu ştiu. O să mă gândesc serios la asta diseară, când lovitura asta, arătă spre ochi, o să doară mai tare. Poate că doar am o dimineaţă sensibilă.
- Prietene, nu ştii ce e aia o dimineaţă sensibilă.
- Pe asta pot să o cred. Spuse el uitându-se la mâna lui plină de sânge.
Acesta se şterse de sânge cu mâna stângă şi strângând puţin din dinţi îi întinse mâna lui Alec şi apoi îi spuse pe un ton ceva mai blând:
- Cristian. Încântat.
- Alec. Îndurerat. Răspunse el cu un zâmbet. 
- Îmi pare rău pentru...
- Mai târziu asta. Îl întrerupse el. Să mergem către prima farmacie.
Porniră către farmacia ce se afla ceva mai în faţă. Pe drumul înspre farmacie nu îşi spuseră nimic. Cristian îl privea uimit pe Alec cum merge relaxat cu mâinile în buzunare şi ochii aproape închişi de lumina soarelui ce devenea din ce în ce mai puternică. I se părea ciudat acest puşti căruia îi păsa de el cu câteva secunde înainte şi acum nu dorea să-i asculte povestea. Nu era singurul lucru ciudat la el, dar momentan era singurul lucru de care era sigur că este ciudat."

În concluzie, părerea mea şi a multor alţi adolescenţi din ziua de azi este că Alexandru merită o şansă, merită să îşi publice scrierile şi să îşi îndeplinească visul de a deveni un artist !
Noi spunem "DA" tinerilor artişti !

Ana-Maria Dumitrascu    Contactați autorul petiției