Salvati Palatul Ghika - Comanesti!

Salvaţi Palatul Ghika – Comăneşti!

 

Apel civic lansat de Asociaţia cultural – ştiinţifică ,,Dimitrie Ghika Comăneşti”

18 august 2012

Palatul Ghika – Comăneşti este cel mai important monument istoric din oraşul Comăneşti, aflat pe Valea Trotuşului Superior. Construit la sfârşitul secolului al XIX-lea de către Dimitrie N. Ghika, cunoscut explorator şi om politic, pentru familia sa, palatul a fost naţionalizat în timpul regimului comunist şi a rămas în proprietate publică şi după 1989, fiind amenajat ca Muzeu de etnografie şi artă.

Urmaşii în linie directă ai lui Dimitrie N. Ghika şi-au pierdut interesul pentru această proprietate, care include şi un frumos parc public. Comunitatea locală a investit efort şi bani pentru întreţinerea palatului şi parcului, considerate de locuitorii oraşului ca făcând parte din viaţa lor. Aici vin copiii de la cea mai fragedă vârstă pentru a asculta poveşti cu prinţi şi domniţe, vin tineri şi adulţi pentru a vedea exponatele specifice ocupaţiilor tradiţionale din zonă şi costumele portului popular de pe Valea Trotuşului. Tot aici se organizează simpozioane, expoziţii, lansări de carte, serate culturale, pentru că palatul Ghika este inima culturală a oraşului Comăneşti. Prin personalitatea lui Dimitrie Ghika, palatul reprezintă un simbol şi o emblemă a localităţii, unul dintre cele mai importante elemente de identitate ale comunităţii noastre.

În ultimii ani, urmaşii unei linii colaterale a familiei Ghika, pe fondul lipsei de interes a moştenitorilor direcţi, au revendicat palatul şi parcul Ghika şi, după procese îndelungate cu autoritatea locală, au avut câştig de cauză. Soarta acestui minunat locaş de cultură este acum la dispoziţia proprietarilor, despre care nu ştim dacă manifestă interes faţă de rolul important pe care palatul Ghika îl are în viaţa a peste 20 000 de locuitori ai oraşului, dar şi faţă de importanţa turistică pentru cei care vizitează zona Văii Trotuşului.

Facem apel la solidaritate cu cei care se află într-o situaţie similară, pentru a păstra în proprietate publică monumente care joacă un rol cultural important pentru comunitatea locală şi reprezintă simboluri ale istoriei şi culturii naţionale.

Facem apel la forurile culturale naţionale, precum Academia Română şi Ministerul Culturii, să susţină cauza noastră, pentru că generaţiile de azi şi de mâine de pe Valea Trotuşului Superior au nevoie de istorie şi de cultură aici, ,,acasă”, iar ,,acasă” include şi palatul Ghika, cu istoria lui de ieri şi rolul său cultural de azi.

Facem, de asemenea, apel la alte asociaţii culturale, fundaţii şi ONG-uri, precum şi la persoanele care vor să semneze acest apel pentru a putea fi înaintat Parlamentului României, singura instituţie ce poate modifica o lege care nu a ţinut cont de astfel de situaţii, atunci când a reglementat condiţiile retrocedării fostelor proprietăţi confiscate abuziv în timpul regimului comunist.

 

Salvaţi Palatul Ghika – Comăneşti!

 

 


Asociaţia cultural – ştiinţifică ,,Dimitrie Ghika Comăneşti”    Contactați autorul petiției


SAU

Adresa dvs. de email nu va fi publicată pe site-ul nostru. Cu toate acestea, autorul petiției va putea vedea toate informațiile furnizate în acest formular.

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Vă rugăm să verificați inbox (și folderul pentru mesaje nedorite).
Facebook