Spunem NU parcării în locul terenului de joacă din centrul orașului Ialoveni!

Noi, locuitorii orașului Ialoveni semnatari ai acestei petiții, suntem categoric împotriva amenajării unei parcări în fața fostului magazin Unimarket, unde în prezent este un teren de joacă pentru copii. Ținând cont de următoarele argumente:

- înțelegem necesitatatea spațiilor de parcare în oraș, dar considerăm absolut inacceptabil ca acestea să fie amenajate din contul spațiilor publice, a trotuarelor și a spațiilor verzi.

- spațiul menționat este unul din (prea)puținele spații publice din centrul orașului Ialoveni.

- amenajarea unor intrări și ieșiri din parcare, exact în fața intrării în parcarea situată vizavi și în același loc cu stația de așteptare a transportului în comun, ar crea dificultăți majore traficului rutier în zonă și ar prezenta un pericol pentru pietoni.

- transformarea spațiului respectiv în parcare reprezintă un avantaj pentru un singur agent economic și afectează negativ viața unui număr considerabil de locuitori ai orașului.

- amenajarearea parcării în spațiul menționat va crea un pericol de accidente pentru copiii care se vor deplasa spre școlile din localitate.

- oamenii care vor dori să intre în magazin vor fi și ei expuși pericolului de a fi accidentați de mașinile care vor manevra prin parcare.

- partea carosabilă este pentru mașini, iar trotuarele aparțin oamenilor.

Cerem Primăriei orașului Ialoveni și autorităților publice responsabile de domeniu:

- să NU autorizeze transformarea spațiului din fața fostului magazin Unimarket în parcare;

- să propună proprietarilor și chiriașilor spațiului soluții de valorificare a terenului conform locației sale centrale, pentru transformarea lui într-un spațiu (de agrement) mai prietenos locuitorilor orașului;

- odată ce în prezent este în proces de actualizare Planul Urbanistic General al orașului, solicităm ca specialiștii care lucrează la el să propună soluții eficiente și acceptabile de amenajare a locurilor de parcare, fără a fi afectat confortul și securitatea pietonilor și a tuturor orășenilor.


www.ialovenionline.md    Contactați autorul petiției