Manifestul tăticilor care fac diferența!

Emoții mai mari ca în ziua în care a născut soția mea nu am avut niciodată… Am așteptat ore în șir pe holul maternității, cunosc toate pătrățelele mozaicului de pe podea, sunt o sută trei în lungime si patruzeci și patru în lățime. Mi-am făcut și prieteni, mai erau alți viitori tătici care măsurau holul, la fel de agitați ca mine. Când mi-am văzut copilul prima dată, înfășurat până aproape de ochi, cu fața umflată, de un roz închis, durerile de burtă de la emoții au fost depășite de bucurie amestecată cu teamă.

Din acel moment, lucrurile s-au desfășurat cu repeziciune. Mi-era ciudă că, din cauza alergăturii cu actele, cu drumurile între casă și spital și invers, nu puteam să stau mai mult cu bebelușul meu. L-aș fi ținut tot timpul în brațe, chiar dacă îmi era încă puțin teamă că nu știu prea bine să-l îngrijesc. Soția mea făcea toate mișcările cu o mare lejeritate, părea că a avut copil dintotdeauna. O urmăream cum îl ia în brațe, îl pune la sân și îl schimbă, într-un mod cât se poate de natural.  

Cu alăptatul a fost ceva mai dificil, dar nu am renunțat. Nici ea, nici eu. Da, nici eu, pentru că am fost acolo si am susținut-o, am încurajat-o, am ajutat-o, atunci când a fost nevoie. Noi, tăticii, dacă am putea, am alăpta, însă, chiar dacă acesta este singurul lucru pe care nu i-l putem oferi bebelușului nostru, la propriu, sunt foarte multe lucruri pe care le putem face pentru voi, mamele,  ca să vă ușurăm viața și să nu renunțați așa ușor. La fel ca un pahar de apă adus unui om însetat, o pernă bine potrivită la spate în timp ce alăptați bebelușul și o vorbă bună fac minuni.    

Noi, bărbații, suntem crescuți să credem că suntem cei puternici, cei care fac lucrurile să se miște și lumea să se întâmple. Credem asta de mici și încercăm să ne ridicăm la înalțimea așteptărilor – câteodată reușim, câteodată eșuăm – dar cei mai mulți ne luptăm să demonstrăm că putem.

Când însă devenim tați, realizăm că voi, femeile, puteți face ceva mult mai tare decât orice am putea face noi... voi faceți să se întâmple oameni. În momentele în care realizăm că trupul vostru poate naște și crește mare un om, un copil, copilul nostru... ei bine, atunci credem că zeița maternității ne-a îngenuncheat și privim prosternați de pe margine cum trupul de femeie își face magia... Și că nu putem decât să ne declarăm pe veci învinși de superputerile materne.

Iar unii dintre noi chiar se declară învinși; ne convingem pe noi înșine că rolul nostru în primele luni de viață este unul minor, că pur și simplu natura și anatomia masculină nu ne-a înzestrat cu nimic din ceea ce ar putea să îi fie de ajutor unui bebeluș, că mâinile noastre sunt prea aspre ca să îngrijească un nou-născut delicat, că vocea ne este prea groasă ca să adoarmă un bebeluș, că pieptul nostru e prea aspru ca să cuibăreasca un pui de om...

Cu toate acestea, unii dintre noi aleg să nu se declare învinși de miracolul matern, ci mai degrabă cuceriți de el.

Unii dintre noi

...venim timizi și un pic timorați de mână cu voi la cursurile prenatale... unii colegi se amuză și fac haz de noi, dar alții ne întreabă unde pot și ei să învețe să devină tătici.

...învățăm odată cu voi despre sarcină, naștere și alăptare și, WOW!, dacă până acum vă admiram trupul pentru ca arată grozav, de acum, îl admirăm și mai mult, pentru că înțelegem ce lucruri grozave poate face!

...înțelegem cât de important este să vă stăm alături la naștere, că încurajările și suportul nostru chiar pot să va fie de ajutor.

...apoi aflăm că, da, trupul vostru și numai el poate să dea bebelușului prin alăptare cea mai bună hrană, cea mai eficientă protecție.

Dar mai învățăm că alăptarea este, de multe ori, exact ca într-un film cu supereroi: da, voi sunteti super-eroul – voi aveti superputerile alăptarii și da, nimic nu poate concura cu ele – dar câteodată, ca să învingeți „dușmanii” din aceasta perioadă (oboseală, dificultățile tehnice ale alăptării, disconfortul fizic după naștere etc.) și să alăptați cu succes bebelușul, poate fi de ajutor un sidekick – un ajutor de supererou care nu are chiar superputerile voastre, dar care e curajos, competent și săritor, știind cum și când să intervină atunci când supereroul e la anaghie.

Ei, da, unii dintre noi – din ce în ce mai mulți dintre noi – vrem să fim acest sidekick al vostru în timpul alăptării, pentru că știm că putem face diferența astfel încât să reușim, împreună, să oferim bebelușului nostru cel mai bun start în viață, alăptându-l exclusiv la cerere în primele 6 luni de viață și chiar mai mult. Ce poate efectiv să facă un bărbat, ca sidekick al alăptarii, ca sa ofere mamei și bebelușului, chiar și când apar probleme, șanse maxime pentru o alăptare de succes, în loc să renunțe? Cum poate să acționeze un tătic ca sa facă diferența?

  • se informează corect despre lactație și alăptare, venind alături de partenera sa la cursul prenatal despre alăptare și la cel de puericultură, unde, pe langa informații utile, obține și zile libere plătite ca să stea alături de mamă și nou-născut
  • participă la nașterea copilului său în maternitate, asigurându-se că bebelușul ajunge cât mai rapid după naștere la pieptul mamei (și legea îi permite asta!)
  • încurajează și ajută efectiv mama să pună corect bebelușul la sân reamintindu-i informațiile primite la cursul prenatal despre alăptare
  • este pregătit să solicite activ cât mai rapid o consultație de alăptare pentru mamă, imediat ce constată că mama simte disconfort la alăptare, fie crede că nu are destul lapte sau, pur și simplu, este confuză din princina mesajelor primite de la cei din jur. Nu de puține ori, un tătic pe fază, înarmat cu un mobil și o carte de vizită a unui consultant de alăptare a reușit să previna renunțarea prematură la alăptare!
  • participă la consultația de alăptare și ofera sprijin mamei, ori de câte ori este nevoie și se asigură că mama are tot confortul fizic (o pernă așezată strategic și un masaj al umerilor, însoțit de vorbe de încurajare, șoptite la ureche, pot face minuni)
  • oferă mamei regulat perioade de respiro, preluând bebelușul, îngrijirea sau adormirea lui pentru un interval de timp, astfel încât mama să aibă timp de un duș, masă, siestă sau pur și simplu să se bucure de un moment de relaxare în fața serialului preferat, până  la următoarea alăptare.
  • ajută mama să își reia activitatea profesională atunci cand ea decide, fără ca asta să priveze bebelușul de laptele matern.

Tăticii pot să își hrănească bebelușul cu lapte matern, ajutând mama să colecteze regulat lapte cu ajutorul pompei de sân, chiar dacă aceasta se întoarce la locul de muncă. Și, nu în ultimul rând, se bucură de alăptare.

Da, vor rămâne unii dintre noi care, atunci când își văd partenera că ia în brațe bebelușul pentru a-l alăpta, cred că cercul s-a închis și nu au ce căuta acolo... dar exista și aceia dintre noi care știm că cercul nu se închide și că nu trebuie decât să o luăm pe ea, pe mama care alăptează, în brațe, ca să luam parte la magia alăptării. Este atât de simplu! Și, da, un lucru atât de simplu, poate face diferența!

Deci unii dintre noi știm că tăticii fac diferența! Semnează și tu petiția, arată-ne că suntem mulți! 

Manifest susținut de către Asociația SAMAS – „Sănătate pentru mame și sugari”


Tăticii care fac diferența!    Contactați autorul petiției

Adresa dvs. de email nu va fi publicată pe site-ul nostru. Cu toate acestea, autorul petiției va putea vedea toate informațiile furnizate în acest formular.

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Vă rugăm să verificați inbox (și folderul pentru mesaje nedorite).
Facebook