Includerea orașului Ploiești și a localităților înconjurătoare în prevederile legii 163/2020, ca localitate afectată de industria de rafinare a petrolului

Domnule Preşedinte al României / Domnule Prim-ministru,

Domnilor Parlamentari din Parlamentul României,

Domnule Ministru al Sănătăţii,

Domnule Ministru al Muncii și Protecţiei Sociale,

Domnule Ministru al Mediului și Pădurilor,

Domnule Ministru al Justiţiei,      

Începem aceasta petitie prin a va aduce la cunoștință articolul din legea 163/2020, pe care tocmai ați promulgat-o:

,,(5) Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu sau de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv localitățile Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu Mureș, Drobeta-Turnu Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Vețel, Șoimuș, Baia de Criș, Ghelari, Teliuc, Certej, Băița, Orăștie, Deva din județul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)."  

După cum lesne se poate vedea, ați omis EXTRACȚIA ȘI PRELUCRAREA PETROLULUI și, prin aceasta, ați omis municipiul Ploiești și împrejurimile sale ca fiind sub incidența principalilor poluatori din sectorul rafinării petrolului: Astra, Brazi, Lukoil (Teleajen) și Vega, precum și parcurile de depozitare a produselor secundare extracției și prelucrării țițeiului, care funcționează încă de la începutul secolului trecut și de al căror combustibil beneficiați de fiecare dată când faceți plinul la mașină.

Practic, orașul nostru, municipiul Ploiești, este inconjurat de poluatori puternici, ale caror noxe deversate în aer, în apa și în sol au efecte grave asupra sanătății cetățenilor.

Practic, legiutorul a omis faptul că Ploieștiul este ”beneficiarul” unei poluări istorice de 163 de ani!

Aceste rafinării au funcționat și pe vremea comuniștilor, iar după vânzarea lor către agenții economici străini, nu au beneficiat de programe de ecologizare reale, ele fiind o continuă sursă de îmbolnăviri cronice, letale, pentru ploieșteni.

Boli grave precum cancerul, afecțiuni respiratorii, problematici neonatale, leucemia în stadii agravante mai ales la copii, au o frecvență foarte mare în Ploiești și în localitătile înconjurătoare.  

Pe lângă rafinăriile mai sus menționate, orașul este supus poluarii continue și de către alți poluatori, mai noi și mai vechi, aceștia primind avizul de funcţionare pe proceduri simplificate, care nu sunt fundamentate în urma unor studii de impact asupra mediului sau a stării de sănătate a populației.

În aceste zile nefericite, în care asistăm la răspândirea rapidă a infecției cu virusul SarsCov2 în Ploiești și în județul Prahova, poluarea excesivă a Municipiului Ploiești, nerecunoscută de autorități, este, de asemenea, un factor important de transmisie și inmulțire a acestui virus. Sunt numeroase studii pe aceasta temă.

De altfel, în ultimii 30 de ani de democraţie și capitalism de oportunitate, s-a încercat ştergerea memoriei unei întregi comunităţi asupra rolulului său în istoria modernă a Romaniei, ca și cum orașul Ploieşti și toată industria petrolieră și industria grea, conexă, nu au existat în acest oraş.  

Dacă industria extractivă a carbunelui și celelalte, așa cum sunt enumerate de legiuitor în textul legii 163/2020, a lăsat urme trasabile și greu de ignorat, fracțiile uşoare (toluen, benzen și alte componente aromatice petroliere cu potențial carcinogen) lasă urme doar în starea de sănătate a comunității orașului Ploieşti și a localităților înconjurătoare.  

Este evident că autorităţile abilitate cu protecţia cetăţenilor României și a zonei industriale Ploiești nu s-au achitat de îndatorirea de a vă informa asupra acestor aspecte, în momentul când legea a fost întocmită și aprobată. De aceea, noi, acum, vă cerem să nu uitați de zecile de generații afectate de poluarea gravă din Ploiesti și din imprejurimi, pe care o suportăm cu mic cu mare, zi de zi și ceas de ceas.  

Prin demersul pe care l-am inițiat, vă solicităm recunoașterea de drept a orașului Ploiești ca făcând parte din seria orașelor enumerate în legea 163/2020, ca oraș grav afectat de poluarea industrială, iar cetățenii acestui oraș, în marea lor majoritate cu probleme de sănătate datorate poluării industriale, să beneficieze de drepturile ei în mod nediscriminatoriu, conform Constituției României și a legilor de protecție sociala în vigoare.  

Totodată, Domnule Președinte, vă supunem atenției realitatea că este imperios necesar să luați măsurile care intră în atribuțiunile dumneavoastră, în calitate de garant al Constituției României și, implicit, de garant al drepturilor cetățenilor la sănatate, pentru verificarea acestor poluatori și a modului cum s-au achitat de obligațiile de a ecologiza procesele tehnologice, având ca țintă deopotrivă prezervarea mediului, cât și a stării de sănătate a locuitorilor din Municipiul Ploiești, a zonelor în care aceștia operează, iar dacă nu, să impuneți prin lege închiderea acestor industrii poluatoare, până la rezolvarea problemelor de mediu pe care le generează.

Ați putea spune: nu se poate... Ba se poate, Domnilor!

Printr-o politică de stat coerentă, în care interesele economice și sociale să fie coagulate în jurul unui țel comun: dezvoltarea orașului nostru pe baza unei industrii petroliere racordată la cele mai noi cuceriri tehnice în materie de protecție a mediului și, de ce nu, prin înființarea unei industrii a mediului la ”locul faptei” aici, la Ploiești. Pentru că este nevoie de ea.  

N.B. 1) Am introdus lucrarea ”Industria Mediului” ca soluție pentru Ploiești. Soluția este menționată în documentul de politică publică Aer curat pentru Ploiești, elaborat de Fundația Pancuantic în parteneriat cu Asociația Stop Poluării Orașului Ploiești și Asociația Pacienților Oncologici din România, fiind transmis și Primăriei Ploiești. Documentul este disponibil la adresa: https://www.pancuantic.ro/fundatie/Aer-Curat.pdf și poate fi utilizat pentru informare.

N.B. 2) Situația la zi a poluării cu benzen în Municipiul Ploiești este prezentată de Institutul Național de Statistică. Documentul poate fi descărcat la adresa: https://cnmrmc.insp.gov.ro/images/rapoarte/Vol-rez-2019.pdf  

8.08.2020                                                               

Camelia Iuliana Radu, Președinte al asociației Stop Poluării Orașului Ploiești;

Dr. Fiz. Silviu Gurlui, Vicepreședinte al asociației Stop Poluării Orașului Ploiești;

Dr. Ec. Florina-Valentina Nicolae, membru al asociației Stop Poluării Orașului Ploiești.


Asociația Stop Poluării Orașului Ploiești    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Asociația Stop Poluării Orașului Ploiești să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...