Ilegalități comise de Consiliul Superior al Magistraturii din România

În data de 15.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul principal declarat împotriva Sentinței nr. 4658/29.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București și a anulat prin Decizia definitivă nr. 5228, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012 prin care este aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură. Dosarul cu nr. 5194/2/2017 în care a fost pronunțată această decizie se poate accesa de pe site-urile www.portal.just.ro și www.scj.ro.

În link-urile de mai jos se pot accesa site-urile celor două instanțe, dar cu precizarea că de pe site-ul Curții de Apel București acest dosar a fost eliminat.

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Informaţii dosar (just.ro)

Detalii dosar - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (scj.ro)

Hotărârea nr. 279/2012 prin care este aprobat acest Regulament este emisă în fiecare an de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru organizarea acestor concursuri, de unde se poate trage concluzia că Legile și Constituția au fost încălcate timp de 8 ani în ceea ce privește organizarea concursurilor pentru admiterea în magistratură.

Prin urmare, solicităm autorităților publice din România să ia măsuri cu privire la tragerea la răspundere disciplinară, civilă sau penală a persoanelor care se fac vinovate de comiterea acestor ilegalități.

--------------------------------------------------

Explicații suplimentare cu privire la anularea Hotărârii nr. 279/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

În primul rând, pentru a înțelege aceste ilegalități trebuie să plecăm de la principiul supremației și forței juridice a actelor administrative. În continuare o să structurez această supremație în ordine numerică, plecând de la primul act administrativ normativ cu forța juridică cea mai mare - CONSTITUȚIA ROMÂNIEI.

1. Constituția României;

2. Legile organice;

3. Legile ordinare;

4. Ordonanțele de urgență;

5. Ordonanțele de guvern simple;

6. Hotărârile de guvern;

7. Ordinele de ministru;

8. Actele administrative normative emise de administrația publică centrală (Ex: Consiliul Superior al Magistraturii, etc.) și de autoritățile administrative autonome;

9. Actele administrative normative emise de organele administrației publice locale (Ex: Consiliul Județean, Consiliul Local, Consiliul General al Municipiului București, etc.)

Hotărârea prin care se aprobă Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură este un act administrativ emis de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (autoritate publică din cadrul administrației publice centrale) și prin care se execută în concret Legea organică nr. 303/2004. Conform explicației din primul paragraf, acest act administrativ are o forță juridică mult inferioară unei legi organice. Art. 106 lit. d) din Legea organică nr. 303/2004, deleagă/împuternicește Consiliul Superior al Magistraturii să adopte această Hotărâre, dar acest act administrativ fiind un act cu o forță juridică inferioară unei legi organice și prin care trebuie să se execute în concret legea, el trebuie să fie emis OBLIGATORIU în condiții de conformitate cu legea, adică să nu contravină legii. În consecință, Hotărârea nu poate adăuga ceva suplimentar unei legi, deoarece acest lucru se poate face numai printr-un act administrativ de nivel cel puţin egal cu acesta din punct de vedere al forței juridice (de exemplu, se poate face tot printr-o lege organică, dar aceasta poate fi adoptată doar de Parlament); de asemenea, prin acest act administrativ inferior/infralegal nu se poate înlătura un drept stabilit într-o lege organică.

Dacă acest act administrativ inferior/infralegal nu respectă condițiile impuse de lege (adaugă ceva legii sau înlătură un drept stabilit), el poate fi atacat în instanța de judecată la secția de contencios administrativ unde se poate solicita constatarea nulității absolute a acestui act. Instanța de judecată va examina legalitatea acestui act administrativ inferior/infralegal prin raportare la actele administrative normative cu forţă juridică superioară, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea organică nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, articol care prevede expres: „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă”.

Că legiuitorul (Parlamentul României) nu a avut în vedere o probă care să nu poată fi contestată şi care prin aceasta să încalce principiile transparenţei şi egalităţii concursului de admitere prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, rezultă cu claritate din prevederile art. 15 alin. (7) din lege, în care se arată că se pot formula contestaţii împotriva rezultatelor concursului în termen de 3 zile de la afişare, fără distincţie cu privire la probele de concurs, numai decizia comisiei de soluţionare a contestaţiilor fiind prevăzută de lege ca fiind irevocabilă, nu şi rezultatul de la examinare (acestea au fost prevederile Legii nr. 303/2004 în perioada cuprinsă între anul adoptării legii - 2004 și până în 15.10.2018 când a fost modificată).

Rezultă că, Hotărârea prin care a fost aprobat Regulamentul privind concursul de admitere în magistratură a încălcat vădit prevederile art. 15 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 atunci când a prevăzut că rezultatul de la proba interviului nu poate fi contestat, fiind practic înlăturat un drept stabilit prin lege organică, iar această probă s-a transformat, contrar voinţei legiuitorului, într-o probă subiectivă și netransparentă (obscură), capabilă să vicieze întreg efortul depus pentru acest concurs şi să-i distorsioneze rezultatul, aspect contrar voinţei legiuitorului exprimat în Legea nr. 303/2004.

Argumente în ceea ce privește doctrina juridică. Problema forței juridice a actelor administrative mai este analizată în doctrina[1] din România și sub titulatura eficiența actelor administrative:

Ceea ce fundamentează forța juridică a efectelor pe care le produc actele administrative este prezumția că ele au fost emise cu respectarea tuturor condițiilor impuse de lege, în accepțiunea lato sensu, pentru emiterea lui și care îmbracă trei forme:

a.      prezumția de legalitate, prin care este subînțeleasă condiția actului administrativ de a corespunde Constituției, legii și actelor juridice emise în baza legii. Este o prezumție relativă, o prezumție iuris tantum, care se află la baza regimului juridic al actului administrativ, caracterul ei relativ rezultând din faptul că ea poate fi răsturnată în cazul în care actul administrativ a fost atacat în fața instanțelor de contencios administrativ iar acestea constată nelegalitatea lui. Astfel, într-o valoroasă lucrare se arată că „principiul legalității administrației este considerat ca pilon esențial al statului de drept și, împreună cu separarea structurală a puterii statale în trei puteri, trebuie să garanteze libertatea cetățeanului împotriva impunerii fără limite a executivului”. Prezumția de legalitate, în doctrină, indică fundamentul și justificarea obligației de supunere imediată față de lege a actelor administrative în statul de drept.

b.      prezumția de autenticitate, care evocă acea trăsătură care prezumă condiția actului administrativ de a fi emis de organul menționat prin forma sa exterioară, și anume, ștampilă, antet, semnături, etc.

c.      prezumția de veridicitate, potrivit căreia actul administrativ este prezumat a corespunde adevărului. Din aceste trei prezumții care fundamentează forța efectelor unui act administrativ, desprindem concluzia că actul respectiv se impune subiectelor de drept care sunt în egală măsură obligate să-l respecte sau să-l execute.  

Argumente în ceea ce privește practica judiciară. Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă în acest sens și aduc drept exemple câteva decizii pronunțate:         

Prin Decizia nr. 8/2013 a Î.C.C.J.pronunțată în Dosarul 138/54/2012, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Penitenciarul Craiova, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 241 din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova - secţia contencios administrativ şi fiscal, care a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din O.M.J. nr. 339/2007 şi a art. 4 alin. (3) şi (4) din Decizia Directorului General al A.N.P. şi a constatat nelegalitatea acestor dispoziţii. Pe fond, s-a constatat că dispoziţiile contestate sunt nelegale pentru că vin în contradicţie şi adaugă în mod nepermis la dispoziţiile O.U.G. nr. 64/2006 şi Legii nr. 293/2004, acte normative cu forţă superioară şi în aplicarea cărora au fost emise.          

Prin Decizia nr. 2354/2013 a Î.C.C.J. pronunțată în Dosarul nr. 647/42/2012 au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Casa Judeţeană de Pensii Prahova, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) şi de Casa Naţională de Pensii Publice împotriva sentinței nr. 270 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a Ordinelor nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S. şi nr. 482 din 29 aprilie 2009 emis de C.N.P.A.S., formulată de reclamanta D.C.M., în contradictoriu cu pârâţii. Instanța a constatat că dispoziţiile art. 1, alin. 1 din cele două ordine au fost emise cu încălcarea actelor normative în executarea cărora au fost emise, respectiv art. 18 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, aşa cum a fost modificat prin art. XV din O.U.G. nr. 35/2009 şi art. 16 din O.G. nr. 6/2007.     

Prin Decizia nr. 636/2014 a Î.C.C.J. pronunțată în Dosarul nr. 286/258/2013 au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Societatea Română de Radiodifuziune şi de Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 297 din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate formulată de SC "I.D." SRL - Miercurea Ciuc, în Dosarul nr. 286/258/2013 al Judecătoriei Miercurea Ciuc. Instanța a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003. Prevederile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 977/2003, instituie derogări de la dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, fapt care nu este posibil întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază, această interdicţie fiind instituită de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.            

Prin Decizia nr. 3977/2014 a Î.C.C.J. pronunțată în Dosarul nr. 847/102/2012 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta C.A.S. Mureş împotriva Sentinţei nr. 239 din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, pe cale de consecinţă, a constatat nelegal art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în ce priveşte condiţia comunicării deciziei de impunere contribuabilului până la data de 31 august 2011.(...) Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii legale rezultă, fără putinţă de tăgadă, ce se înţelege prin obligaţii de plată principale restante la data de 31 august 2011, însă, această individualizare prevăzută în cuprinsul articolului menţionat nu poate conţine soluţii care să contravină prevederilor cuprinse în O.G. nr. 30/2011 pe baza şi în executarea cărora a fost emis Ordinul nr. 894/2011.          

Prin Decizia nr. 591/2015 a Î.C.C.J. pronunțată în Dosarul nr. 303/64/2013 a fost respins ca nefondat recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 136/F din 22 august 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta SC J.W.C.R. SRL şi a constatat nelegalitatea parţială a dispoziţiilor pct. 60 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut că din analiza corelată a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 şi pct. 60 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 prin H.G. nr. 44/2004, rezultă că dispoziţiile legale a căror nelegalitate se solicită a se constata, adăugă prevederilor legii organice. [1] Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ediția a IX-a, revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic,  pag. 117.

Stan Ionel    Contactați autorul petiției