Demisia premierului Victor Ponta cerută de mediul academic
Quoted post
Musafir |
#15172012-06-30 15:35Atunci cand scrii o teza de doctorat depui o munca de ocnas. Te costa ani de zile de rabdare, de nervi facuti praf prin biblioteci, arhive etc. Sa scrii teza presupune un efort enorm, dat fiind faptul ca trebuie sa te exprimi intr-un limbaj academic, limbaj care - poate - nu-ti este chiar totdeauna la indemana. Apoi trebuie sa fii cu ochii in patru, sa nu te trezesti ca bati la porti deja deschise, ca nu emiti idei despre care s-a mai vorbit, ca lucrarea ta e una originala, iar contributia ta stiintifica e una reala. La cate carti s-au scris in lume, intr-adevar ai de lucru cat nu-si inchipuie nimeni (afara de cei care chiar fac asta). Sigur, odata ce ai reusit, te astepti la recunoastere, te astepti chiar la o rasplata financiara. In anul in care Ponta si-a luat doctoratul inca mai functiona regula cu sporul salarial de cincisprezece la suta pentru titlul de doctor. Era pe vremea aceea o isterie a doctoratelor. Toti vroiau, fie si numai pentru atat, sa obtina acea diploma pe care scrie: "Cu toate drepturile si onorurile aferente." Hai sa vedem acum ce inseamna sa plagiezi. In primul rand - sa fie clar - nu esti scutit de efort. Volumul de munca al plagiatorului este cel putin egal cu al celui care scrie o teza cinstita. Numai pentru aranjarea unor paragrafe/pagini in contextul unei lucrari care sa para veridica ai de citit de-ti bubuie capul. Uneori, la acest efort participa si indrumatorul. In cazul lui Ponta e vorba de Adrian Nastase (de ce nu ma mir oare ca e posibil sa fie coautor la porcaria asta?). Este necesara multa, foarte multa atentie ca sa poti pacali o comisie doctorala si, oricate pile ai avea, pemanent te ameninta pericolul ca vreunul din membrii comisiei ar putea sa-ti faca figura. Apoi ramai si cu un stress permanent, pentru ca plagiatul e imprescriptibil. Chiar si dupa 2* de ani ti se retrage titlul de doctor daca esti prins ca ai furat de la altii. Nu conteaza cine esti si ce ai facut in rest. Plagiatul este raul cel mai grav si mai vanat in cazul doctoratului. Or, daca efortul de a plagia este atat de mare, iar pericolul de a fi descoperit in marsavia pe care ai comis-o planeaza permanent asupra ta, de ce sa nu optezi pentru o teza originala, in care chiar sa zici ceva? Simplu: pentru ca, de fapt, nu ai nimic de spus. Nu vrei decat niste bani. Atat. Si accesul in comunitatea stiintifica. Asta inseamna dreptul de a da concurs pentru un post de lector, de conferentiar, de profesor universitar, insemna - in vremea in care Ponta si-a scris lucrarea - si dreptul de ma mai primi niste bani in plus la salariul pe care deja il avea. Apropo, daca tot vorbim de un procuror, Ponta nu stie ca asta e chestiune penala? Cu alte cuvinte, Ponta a preferat sa depuna un efort cel putin egal, daca nu chiar mai mare realizand o teza falsa. A facut-o pentru ca nu are propriile idei, nu poate gandi cu propriul lui cap. Deci, dragii mei, suntem in copac. Ne conduce un tip care nu poate gandi singur. Bineinteles ca pune placa cu politica si cu Basescu. Nici aici, dupa cum se vede, nu poate gasi o minciuna mai originala, macar una mai putin folosita, mai putin cunoscuta. Asta cu razbunarea politica e de douazeci de ani. Deci, ce ne facem? A zis ca nu vrea sa demisioneze. Cred si eu. Dar romanii ce zic, gandindu-se ca sunt condusi, de fapt, de un prostalau impostor? |
Raspunsuri
Newcool Musafir |
#1518 Re:2012-06-30 15:39:49Tontul asta nici macar n-a depus el vreun efort sunt convins ca altii au lucrat la caricatura aia de teza....
|
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie pentru retragerea imunitatii parlamentare a deputatului AUR Dan Tanasa si judecarea lui pentru infractiunea descrisa in art.369 CP, incitare la ura sau discriminare
1209 Creat: 2025-08-29
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
10949 Creat: 2025-08-14
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3113 Creat: 2021-05-07
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
15639 Creat: 2021-04-05
Crearea unui parc comun pentru adresele ion Casian-Ungurean si Constantin Virnav. Tudor Strisca
329 Creat: 2025-08-27
IUS-Lubrifin - Parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea exproprierilor pentru terenul de pe fosta platformă. Semnează petiția!
7268 Creat: 2024-11-02
Fondurile pentru diaspora trebuie să fie pentru oameni!
554 Creat: 2025-08-25
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5370 Creat: 2025-06-14
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
570 Creat: 2025-08-17
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13692 Creat: 2025-06-04
Oprirea actiunilor MIPE in cadrul programului RepowerEU
127 Creat: 2025-08-27
Eliminare Ambrozie teren B-dul Pipera 198/4
124 Creat: 2025-08-31
Nerelocarea copiilor de la Cresa "Castelul Fermecat" la Scoala Gimnaziala NR 144
117 Creat: 2025-08-27
SALVAȚI URSUL CU UN PICIOR AMPUTAT PE TRANSFĂGĂRASAN
106 Creat: 2025-08-28
Un biberon fără durere – Lapte gratuit pentru micuții cu alergii
69 Creat: 2025-08-31
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
793 Creat: 2025-08-19
Extindere Parc Ciulin
483 Creat: 2025-05-20
Scoala de podologie (recuperarea piciorului)
58 Creat: 2025-08-30
GRATIERE 2025
100466 Creat: 2025-02-03
Petiție colectivă privind fraudele și înșelătoriile pe platformele Txex și Rs
49 Creat: 2025-08-27