Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
OLTCHIM |
#44754 Hoti, banditi, pungasi, latrai, puscariasi, penali....2015-11-05 09:4601 Aprilie 2013
Disponibilizări în masă la Oltchim. Salariile restante vor fi plătite 01 Aprilie 2013 1020 de salariaţi de la Oltchim vor fi daţi afară. Decizia afost luată, spun sindicaliştii, rămâne ca executivul să aprobe ordonanţa legată de plăţile compensatorii. Până ca acestea să şi intre în conturile salariaţilor disponibilizaţi, este însă cale lungă. Între timp, autorităţile promit plata salariilor restante începând cu jumătatea lui aprilie.Odată cu salariile restante, unii dintre angajaţi s-ar putea trezi şi cu preaviz. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, spune că săptămâna viitoare se va lua o decizie legată de protecţia socială a salariaţilor Oltchim. Imediat după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, lista concedierilor va fi pusă în aplicare.Ministrul Economiei susţine că, în ultima lună, Oltchim şi-a triplat capacitatea de producţie. Însă, ca să nu lucreze în pierdere, combinatul trebuie să ajungă la o capacitate de producţie de 50%. Pentru asta este nevoie de 45 de milioane de euro. Bani pe care autorităţile speră să-i adune de la partenerii comerciali, trader, de la instituţiile financiare nebancare şi de la bănci, prin scrisori de garanaţie. - See more at: http://stiri.tvr.ro/disponibilizari
|
Raspunsuri
OLTCHIM |
#44755 Re: Hoti, banditi, pungasi, latrai, puscariasi, penali....2015-11-05 09:48:21#44754: OLTCHIM - Hoti, banditi, pungasi, latrai, puscariasi, penali....
VIDEO EXCLUSIV: Premierul Victor PONTA, incognito la OLTCHIM (foto)Vizită surpriză la combinatul Oltchim Rm Vâlcea în după-amiaza zilei de luni, 8 septembrie 2014, premierul Victor Ponta fiind invitat de sindicaliştii chimişti să le dea garanţii privind privatizarea şi ţinerea în viaţă a societăţii.
https://www.youtube.com/watch?v=nhLYh1vnBiU
|
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Dreptate pentru Miau-Miau
573 Creat: 2024-05-09
Recunoașterea noțiunii de ”femicid” în legislația Republicii Moldova
682 Creat: 2024-04-30
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
5693 Creat: 2024-03-04
Dreptate pentru Ioana Săndulescu
641 Creat: 2024-05-04
“ Legământ pentru Pământ”-Adoptarea Autobuzelor Electrice în orașul Copșa Mică
105 Creat: 2024-05-06
Vrem demiterea judecătoarei din dosarul „2 Mai” și drepturi egale pentru cetățean și magistrat
97 Creat: 2024-05-09
Acționez pentru viitor! - Creșterea vitezei autovehiculelor pentru traversarea orașului Copșa Mică în vederea reducerii poluării și a poluării fonice
92 Creat: 2024-05-07
Salvarea bazei sportive NOUA Brasov
124 Creat: 2024-05-05
STOP ABUZURILOR STATULUI ASUPRA CENTRELOR REZIDENȚIALE DE BĂTRÂNI!
74 Creat: 2024-05-11
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10638 Creat: 2023-10-05
Respingem semnarea Tratatului Pandemic și solicităm ieșirea României din Organizația Mondială a Sănătății!
1688 Creat: 2024-03-03
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
4419 Creat: 2023-12-09
S.O.S BACALAUREAT TEHNIC 2024
45 Creat: 2024-05-08
Luati cu doua maini! Ce primim in schimbul taxelor noastre?
1021 Creat: 2024-04-23
Restricționarea traficului de mărfuri pe drumul național 42 între Berettyóújfalu și Ártánd
185 Creat: 2024-04-11
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
3043 Creat: 2022-12-06
Medicii Ginecologi doresc crearea unui Atestat de Ultrasonografie Mamară
35 Creat: 2024-04-26
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
1266 Creat: 2024-04-16
- RO: STOP construirii parcului fotovoltaic FLOTANT pe luciul apei lacului de acumulare Zetea. HU: STOP az úszó napelempark épitésére a zetelaki gát vízfelületére.
599 Creat: 2024-03-13
Aqua Dog
25 Creat: 2024-05-11