Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Musafir |
#44633 INTERVIU Florian Mateiță (Rominsolv): Trei companii sunt interesate de preluarea Oltchim.2015-10-29 12:43INTERVIU Florian Mateiță (Rominsolv): Trei companii sunt interesate de preluarea Oltchim.
Potrivit acestuia, în cazul în care vor exista oferte concrete, creditorii vor vota, iar dacă votul este pozitiv activitatea Oltchim se mută pe o firmă special înființată. Dacă votul este negativ, procesul este reluat. De asemenea, Florian Mateiță a vorbit despre situația financiară a Oltchim. După doi ani de la intrarea în insolvență, profitul operațional brut din exploatare al companiei a trecut de la un minus de 4,3 milioane de euro pe lună la un plus de aproape un milion de euro lunar, chiar dacă în continuare cheltuielile de conservare și întreținere a activelor neproductive produc pierderi la nivelul rezultatului financiar net. AGERPRES: Care este situația financiară din prezent a Oltchim? AGERPRES: Care este situația din punct de vedere al rezultatului consolidat? AGERPRES: Când am putea să vedem un prim trimestru pozitiv pe net? AGERPRES: Care este nivelul datoriilor și cum ar urma acestea să fi achitate? AGERPRES: Care este valoarea datoriilor anulate și ce reprezentau acestea? |
Raspunsuri
Musafir |
#44634 Re: INTERVIU Florian Mateiță (Rominsolv): Trei companii sunt interesate de preluarea Oltchim (II).2015-10-29 12:48:08#44633: - INTERVIU Florian Mateiță (Rominsolv): Trei companii sunt interesate de preluarea Oltchim. AGERPRES: Câte companii sunt în momentul de față interesate de Oltchim? AGERPRES: Cu câte companii ați avut discuții în ultimii ani? AGERPRES: Există șanse să vedem preluarea Oltchim de o companie din România? AGERPRES: Este necesară privatizarea de urgență a companiei? AGERPRES: Câți salariați au fost și urmează a fi disponibilizați? Există bani pentru plățile compensatorii? AGERPRES: Cum vedeți viitorul companiei Oltchim din punct de vedere al producției? AGERPRES: Dar al competiției din zonă? AGERPRES: Petrom a anunțat că Arpechim ar putea fi demolată în 2016. Mai are Oltchim vreo intenție în legătură cu combinatul? |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
STOP eutanasierii câinilor din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
16132 Creat: 2025-05-26
GRATIERE 2025
21626 Creat: 2025-02-03
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
3323 Creat: 2025-06-14
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
2022 Creat: 2025-02-25
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
5325 Creat: 2025-06-03
Oradea spune: NU paradă Pride
5401 Creat: 2025-06-10
Locuitorii din Dezmir cer respect: Apa nu este un lux!
523 Creat: 2025-06-17
Propunere oficială pentru introducerea studierii scriitoarelor românce în programa liceală
495 Creat: 2025-06-19
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12184 Creat: 2025-06-04
PETIȚIE PUBLICĂ – Albaiulienii nu sunt turiști! Nu triplați abonamentele pentru cetățeni!
258 Creat: 2025-06-18
ROMÂNII ÎȘI IAU ȚARA ÎNAPOI
537 Creat: 2025-05-27
Stabilirea răspunderii în cazul poluării apei Târnava Mică / Felelősség megállapítása a Kis-Küküllő vízszennyezésének ügyében
547 Creat: 2025-06-12
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
14025 Creat: 2025-06-03
LIBERTATEA de EXPRIMARE
1505 Creat: 2025-06-04
Dreptate pentru Andrei tânărul omorât la Berești fără pic de mila și remușcări 😭😭😭
462 Creat: 2025-06-13
Cerem audit extern, transparent și independent pentru toate fondurile europene gestionate de România
236 Creat: 2025-06-13
Diploma de Bac 2025 NU trebuie să ascundă o ilegalitate!
136 Creat: 2025-06-16
Cerem măsuri urgente și responsabile pentru protejarea oamenilor și a comunităților afectate de suprapopularea cu urși!
123 Creat: 2025-06-18
STOP angajării în Administrația Publică, a persoanelor care cumulează pensia cu un salariu din bugetul de stat
211 Creat: 2025-06-08
Săli de așteptare NON-CONTAGIOASE spitale
102 Creat: 2025-06-18