Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
BREAKING NEWS ALER VALCEA |
#44088 S-au încheiat 2 luni de prestaţie Romprest. Concluzii.2015-10-14 05:56S-au încheiat 2 luni de prestaţie Romprest. Concluzii.
Conducerea Urban SA continuă să furnizeze opiniei publice noi dovezi potrivit cărora Primăria Râmnicului, ca instituţie, este “pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă”. Aşa cum Urban SA a fot obligată să investească într-o staţie de sortare a deşeurilor atunci când a intrat în operare depozitul ecologic Feţeni, şi Romprest avea obligaţia de a deţine o staţie de sortare ( sau contract cu una autorizată) pentru a putea depozita deşeurile colectate, în conformitate cu normele europene, la Feţeni.Altfel ce logică ar mai fi avut adresa din 21 mai 2009 (în acel moment primar era Mircia Gutău), prin care municipalitatea solicita Urban-ului să urgenteze achiziţionarea staţiei de sortare astfel încât sistemul de gestionare a deşeurilor în Rm. Vâlcea să nu se blocheze? Administraţia publică locală, “pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”! Faptul că Urban a respectat normele de mediu este dovedit şi de scrisoarea de mulţumire, semnată o lună mai târziu (nr. 13.047 din 23 iunie 2009), semnată de viceprimarul (pe acea vreme) Romeo Rădulescu pentru promptitudinea cu care societatea vâlceană s-a achitat de această sarcină costisitoare din punct de vedere financiar. În 2015, conform graficului de depuneri din perioada ianuarie – iulie 2015, până în luna august Urban a depus la Feţeni, în medie, 1.500 de tone de deşeuri reziduale( rezultate în urma procesului de sortare în staţia proprie, în total 10.187 tone până la 31 iulie inclusiv). Cum sunt furaţi râmnicenii, cu acordul Primăriei Rm. Vâlcea. Romprest nu reciclează, dar încasează, iar Primăria Râmnicului închide ochii! Primăria Râmnicului îşi generează singură pierderi la buget Dan Ceauşescu susţine în continuare că Romprest încasează, în prezent, de la începerea contractului, un tarif care nu reflectă costul efectiv al prestaţiei şi fraudează, deopotrivă, toţi beneficiarii din Râmnicu Vâlcea cu 130.340 lei/lună, precum şi bugetul local cu 240.000 lei/lună. Romprest încasează nejustificat 28,21 lei/tonă, adică 39.423 lei/lună de la toate firmele şi instituţiile din Râmnicu Vâlcea prin încasarea tarifului care, la capitolul cheltuieli cu depunerea deşeurilor în rampă, conţine costurile de depozitare la depozitul ecologic Feţeni de 84 lei/tonă, dar în fapt depozitează deşeurile la depozitul neconform Horezu, la un cost de 30 lei/tonă. Deşeurile sunt colectate amestecat, Primăria ştie Primăria Râmnicu Vâlcea, prin răspunsul nr. 28.389 din 18.08.2015, motivează că deşeurile reziduale colectate din Râmnic de către Romprest nu se depozitează la depozitul Feţeni pentru că, cităm: 1. Deşeurile reziduale colectate începând cu data de 1 august 2015, de către noul operator al serviciului, Asocierea SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA, nu au fost acceptate în Depozitul ecologic Feţeni de către administratorul acestuia, întrucât membrii comunităţii locale, persoane fizice si juridice, în calitate de utilizatori direcţi şi indirecţi ai serviciului de salubrizare, nu au asigurat precolectarea separată, în recipientele distinct inscripţionate, aflate în spaţiile special amenajate, a deşeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităţilor lucrative pe care le desfăşoară. Tot Primaria, prin răspunsul nr. 31770 din 16.09.2015, recunoaşte că nu există nicio dovadă că deşeurile reziduale colectate din Râmnic au fost transportate de operator la depozitul Feţeni şi au fost neacceptate la depozitare: 2.Referitor la dovada că deşeurile reziduale colectate începând cu data de 01.08.2015 de către noul operator nu au fost acceptate la Depozitul ecologic Feţeni, precizăm că nu există un document scris cu acest conţinut. Cel mai interesant este faptul că, deşi toate punctele de colectare sunt dotate cu recipiente separate pentru deşeuri biodegradabile şi pentru deşeuri reziduale. ROMPREST colectează amestecat, încărcând la grămadă în aceeaşi autospecială, în acelaşi timp, ambele fracţii. Drept dovadă, există un singur program de colectare, executat de o singură autospecială, pentru aceste puncte de colectare. Aşadar, operatorul este cel care amestecă deşeurile. În consecinţă, indiferent de calitatea precolectării deşeurilor de către utilizatori, nu se poate respecta separarea lor şi implicit transportul separat, pentru deşeuri biodegradabile la Staţia de compost Râureni şi pentru deşeuri reziduale la depozitul ecologic Feţeni, pentru că Romprest colectează amestecat deşeurile. Costuri calculate anterior fundamentării tarifelor, dovada că Romprest ştia că nu va putea respecta condiţiile De fapt, Romprest a ştiut de la bun început că nu va putea respecta condiţiile impuse prin licitaţie şi nici structura de tarif declarată câştigătoare. Drept dovadă, prezentăm fişa de fundamentare a tarifelor, depusă la licitaţia din 14 Ianuarie 2105, unde există deja calculate şi inserate costurile cu depunerea deşeurilor în rampă. • pentru tariful pe persoană: Taxe licente – 33,750.00 – 0.0309 • pentru tariful pe tonă: Taxe licente – 19,500.00 – 1.16 Dar cum puteau aceste costuri să fie calculate din moment ce contractul cu depozitul Horezu a fost încheiat pe 20 Iulie 2015, la mai mult de 6 luni de la depunerea fişelor??!! Prezentăm şi contractul Romprest – Sacomet Horezu. http://www.timpuldevalcea.net/wp-content/uploads/2015/10/3U.png
|
Raspunsuri
BREAKING NEWS ALER VALCEA |
#44089 Re: S-au încheiat 2 luni de prestaţie Romprest. Concluzii.2015-10-14 05:59:29#44088: BREAKING NEWS ALER VALCEA - S-au încheiat 2 luni de prestaţie Romprest. Concluzii.
iar în privinţa preţului la depozitare: IV. PREŢ ŞI INSTRUMENTE DE PLATĂ Art.8. Depozitul deşeurilor se face contra unui tarif. Contravaloarea tarifului este de 30 lei/tonă (10,50 lei/mc), la care se adaugă TVA. Facturarea se va efectua pentru cantităţile rezultate astfel: se cumulează cantităţile din formularele de încărcare/descărcare pentru autospecialele de transport. Este acum clar că la data licitaţiei Romprest: 1. Nu avea cum să calculeze preţul la depozitare având la bază costurile de la depozitul Horezu; Autorizaţie de mediu, “revizuită” înainte de semnarea contractului de spaţiu! O altă ilegalitate este comisă prin emiterea de catre ANPM şi acceptarea de către Primăria Râmicu Vâlcea a Autorizaţiei de mediu nr. 6 din 27.06.2011 revizuită la 5.08.2015 a Companiei Romprest Service SA la detaliile referitoare la judeţul Vâlcea este menţionat: http://www.timpuldevalcea.net/.png Colectarea deşeurilor reziduale se face astfel: se descarcă deşeurile din autogunoiere în containere amplasate la Feţeni şi Râureni pentru a se transporta la depozitul Horezu. Colectarea biodeşeurilor se va face în pubele de 120l (pentru sistemul din poartă în poartă, zonele cu case) şi pubele de 240l (amplasate pe platformele de colectare din zonele cu blocu_ri). În prezent, cca 39.000 gospodării individuale- apartamente sunt dotate cu câte o pubelă de 10l pentru colectarea separată a biodeşeurilor. Cum este posibil să se revizuiască autorizaţia în data de 5.08.2015 din moment ce contractul pentru spaţiul unde se desfăşoară activitatea este din 6.08.2015 ??!! http://www.timpuldevalcea.net/.png Vom continua să furnizăm noi informaţii despre acest contract pe măsură ce le vom obţine. Vă ţinem la cu_rrent! http://www.timpuldevalcea.net/?p=15283
|
Petiții promovate de alți utilizatori
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
1901 Creat: 2025-07-06
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
964 Creat: 2025-07-04
GRATIERE 2025
25250 Creat: 2025-02-03
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
450 Creat: 2025-07-05
Vocea directorilor de școli: Cerem Schimbare și Respect!
1047 Creat: 2025-07-06
Spune NU festivalurilor zgomotoase pe Arena Națională!
217 Creat: 2025-07-06
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
141 Creat: 2025-07-04
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
114 Creat: 2025-07-05
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14976 Creat: 2021-04-05
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1451 Creat: 2025-06-28
CEREM RELUAREA LUCRĂRILOR LA BARAJUL RĂSTOLIȚA
221 Creat: 2025-07-02
Oradea spune: NU paradă Pride
5548 Creat: 2025-06-10
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12759 Creat: 2025-06-04
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
34 Creat: 2025-07-07
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
204 Creat: 2025-07-02
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22061 Creat: 2025-05-26
Stop abuzului față de puiul de ligru de la grădina „Arca lui Noe”!
356 Creat: 2025-06-28
Eliminarea Evaluării Naționale și introducerea principiului de proximitate obligatorie în învățământul românesc
58 Creat: 2025-07-06
Demisia Mihail Neamțu!
2636 Creat: 2025-06-25
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
6445 Creat: 2025-02-06