http://saptamana.net/articol/7694-s-c-oltchim-s-a-trecut-prezent-si-viitor

S.C. Oltchim S.A. – trecut, prezent şi viitor

Autor: Tiberiu Pană  09.03.2015

PRIMA PARTE:

Fenomenul dezindustrializării ţării, (manifestat din plin în România ultimilor 25 de ani) a determinat un lung şi dureros proces de reprogramare profesională, ca urmare a dispariţiei unor meserii şi pierderii statusului social al acestora. 
Faptul că unele unităţi de învăţământ nu s-au putut adapta acestor noi realităţi ale pieţei forţei de muncă, propunând planuri de şcolarizare nerealiste, cu specializări fără căutare (dar care asigură norme didactice pentru o inginerime încremenită în proiectul supravieţuirii cu orice preţ), a condamnat generaţii întregi de absolvenţi la asistenţă socială din partea statului sau la practicarea unor munci de semicalificaţi sau necalificaţi în cu totul alte domenii. Mulţi dintre ei au fost nevoiţi să îşi pună în ramă diplomele de bacalaureat/adeverinţele de absolvire a liceului şi Certificatele de competenţe profesionale de Nivel 3, prin care li se atestau formal unele competenţe şi aptitudini inutile! 
După terminarea studiilor liceale sau a celor profesionale, un tânăr fără alte aptitudini cultivate (decât cele conferite de meseria pentru a cărei practicare a fost pregătit în şcoală), fără şansa unei moşteniri de la vreo potenţială „mătuşă Tamara”, îşi iroseşte viaţa într-o luptă continuă pentru supravieţuire, nesiguranţă, disperare şi neputinţă, datorate sărăciei endemice şi eşecului potenţial al tuturor proiectelor sale alternative. 
Nu cumva, prin asemenea planuri de şcolarizare nerealiste – care nu oferă şansa unei integrări rapide a absolvenţilor, prin ocuparea unui loc de muncă în meseria pentru care au fost pregătiţi – este afectat însuşi dreptul tânărului la o viaţă normală? 
Nu cumva, ademenindu-i prin promisiuni deşarte/irealizabile să urmeze cursurile şi/sau specializările din oferta înşelătoare a unor astfel de şcoli, am contribuit şi noi la eşecul speranţelor acestor tineri? 
Răspunsul este singular şi tranşant: DA, la eşecul acestor tineri, din chiar momentul debutului lor în viaţă, contribuim şi noi. Cel puţin prin nepăsare şi din interes. 
Las la latitudinea cititorilor noştri să coreleze tristul adevăr al celor de mai sus cu realitatea dură a celor ce urmează. Şi să tragă ei înşişi concluziile care se impun.
Departe de a fi o „gaură neagră” pentru stat, S.C. Oltchim S.A. ar fi putut avea o şansă de supravieţuire, în cazul în care privatizarea societăţii nu ar fi eşuat lamentabil în toamna anului 2012. O şansă pentru locurile de muncă ale celor peste 3.200 de salariaţi care, deşi nu mai produceau aproape nimic, au continuat să fie plătiţi de către un „patron” generos (cum este statul român), care nu a dorit să aibă complicaţii sociale înaintea alegerilor parlamentare. 
Pe când companiile private româneşti aveau în medie un profit anual de circa 3.000 lei pe angajat (în 2008), pierzând 1.000 lei pe angajat în toiul crizei financiare (în 2009), revenind pe plus din anul 2010, companiile de stat au continuat să producă pierderi de circa 8.000 lei pe salariat (în 2008), de 16.000 lei pe salariat în 2009 şi de 22.000 lei pe salariat în 2010. Altă problemă produsă de neprofitabilele companii de stat, este reprezentată de arierate (datorii neplătite, garantate de stat în mare măsură). Doar Oltchim avea datorii de peste 800.000.000 de euro, datoriile marilor companii bugetofage ridicându-se la 3-4% din P.I.B.-ul ţării.
Printre cauzele care au generat asemenea pierderi colosale se află supraevaluarea achiziţiilor, vânzarea produselor sub preţul pieţei sau sub cel de cost, cheltuieli de investiţii majorate nejustificat. Printre deciziile greşite ale managementului de la combinatul Oltchim, „costisitoare şi fără justificare economică”, s-a aflat şi decizia referitoare la achiziţionarea unei părţi din rafinăria Arpechim Piteşti, „care stă închisă pentru că are nevoie de restul rafinăriei pentru a funcţiona. Rafinăria e însă supradimensionată faţă de nevoile Oltchim şi complet ineficientă pentru alţii, de aceea a şi închis-o Petrom... În loc să pună lacăt pe combinat, statul se gândeşte, de prin 2008, cum să cumpere toată rafinăria [pentru] vreun miliard de euro”. (Otilia Nuţu, Companiile de stat, piatra de moară a economiei româneşti, în Revista 22, 9-15 octombrie 2012, p. 6). 

#35262: - Pentru toti „păreriştii”, „zvonerii” şi „răspândacii” interesaţi: STATUL ROMAN IN CULPA!!! 

A DOUA PARTE:

S-a adăugat şi căpuşarea societăţii de către firme create doar pentru a fi favorizate prin atribuirea preferenţială de contracte. Motive suficiente pentru F.M.I. ca să pretindă reformarea companiilor de stat prin restructurare, faliment sau privatizare: „Faliment pentru cele care nu mai pot fi salvate, sunt ineficiente şi doar consumă resurse publice; restructurare pentru companiile care oferă servicii publice, pentru a le eficientiza şi a înlocui managementul clientelar cu profesionişti adevăraţi; şi privatizare pentru companiile care sunt clar comerciale şi pentru care problema e doar ineficienţa şi corupţia administrării de stat” (Ibidem). 
Situaţia de astăzi a Combinatului Chimic se datorează şi anilor de „pilotare” neperformantă de către echipa managerială condusă de Constantin Roibu (cel care a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie până în august 2011). Începând din luna august 2011, lunar, circa 1.060 de salariaţi erau trimişi în şomaj tehnic, deoarece nu mai puteau fi accesate resurse necesare pentru finanţarea societăţii. 
Pe 31 decembrie 2010, combinatul avea capitaluri proprii negative (de minus 548,54 milioane de lei), iar obligaţiile curente ale societăţii depăşeau activele circulante cu suma de 785,5 milioane lei. La conturarea acestui tablou sumbru a contribuit şi volumul impresionant al datoriilor (de 2.2 miliarde de lei), din care ponderea cea mai mare (de 1,15 miliarde de lei) o aveau datoriile comerciale (către furnizori şi altele). În anul 2011, datoriile pe care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) trebuia să le recupereze de la Oltchim, depăşeau 540 milioane de lei, sumă care era de 15 ori mai mare decât capitalul social al combinatului! 
Această situaţie s-a datorat şi faptului că, la sfârşitul anului 2008, în urma declanşării unei investigaţii de către Comisia Europeană, referitoare la legalitatea transformării datoriilor S.C. Oltchim S.A. în acţiuni, Guvernul Tăriceanu a abrogat ordonanţa prin care, în anul 2006, a aprobat conversia datoriilor Oltchim în acţiuni! 
S-a adăugat şi obligaţia de a plăti o amendă de 14,3 milioane de euro, primită de la Autoritatea pentru Fondul de Mediu (A.F.M.) pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei care reglementează acest domeniu. 
Pentru a facilita înţelegerea acestei stări de lucruri, trebuie să vedem ce s-a prevăzut în cele cinci scrisori de intenţie, încheiate de autorităţile române cu F.M.I., U.E. şi Banca Mondială, în intervalul 9 iunie 2011 (prima) şi 8 iunie 2012 (a cincea), referitor la privatizarea S.C. Oltchim S.A. Ca să putem identifica mai uşor vinovaţii de acest eşec.
În prima dintre scrisori, Guvernul României şi B.N.R. se angajau ca, prin 6 mecanisme diferite, să soluţioneze problema arieratelor întreprinderilor de stat, afirmând şi „ferma determinare” de a realiza reformarea profundă a acestora. La S.C. Oltchim S.A., se intenţiona privatizarea restului pachetului deţinut de stat (până la sfârşitul anului 2011) urmând ca – pentru identificarea unei soluţii la problema datoriilor mari pe care le are societatea – să fie desemnat un consultant juridic (până la sfârşitul lunii iunie 2011), să fie aleasă o bancă de investiţii (până la sfârşitul lunii septembrie) şi finalizate licitaţiile de privatizare până la sfârşitul anului 2011. 
În a doua scrisoare de intenţie (din 14 septembrie 2011), autorităţile române se angajau să „reducă semnificativ” arieratele întreprinderilor monitorizate, urmând ca în luna octombrie să aibă loc vânzarea către „investitori strategici” a acţiunilor publice pe care le mai deţinea statul la Oltchim. 
Aceste termene şi angajamente s-au dovedit a fi total nerealiste.
În cea de a treia scrisoare de intenţie – din 2 decembrie 2011 – autorităţile admiteau că „eforturile de privatizare nu au progresat aşa de rapid cum anticipasem”, menţinându-şi angajamentul de a oferi spre vânzare către un investitor strategic acţiunile publice rămase în proprietatea statului la Oltchim, „până la finele lunii aprilie 2012”. Se mai angajau ca până la sfârşitul lunii ianuarie 2012 să selecteze echipa privată de management care să preia conducerea S.C. Oltchim S.A. şi să desemneze membrii Consiliului de Administraţie „care să pregătească compania pentru privatizare până la finele lunii decembrie 2011”. 
La 28 februarie 2012, noul guvern prezidat de M.R.U. a încheiat a patra scrisoare de intenţie, menţinându-şi angajamentul ca din primul grup de companii de stat care urmau să fie oferite spre privatizare „până la finele lunii aprilie 2012”, să facă parte şi Oltchim. 
Pică şi acel guvern şi noul executiv condus de Victor Viorel Ponta remite F.M.I. o nouă scrisoare de intenţie (a cincea) prin care recunoştea că „programul de privatizare continuă să înregistreze întârzieri semnificative”, declarând că „vânzarea acţiunilor Oltchim rămase în proprietatea statului a fost amânată până în luna septembrie a anului 2012, datorită unor probleme tehnice”. Trebuie să precizăm că de conţinutul fiecăreia din cele cinci scrisori am luat cunoştinţă după ratificarea acestora de către Parlamentul României (prin Legea nr. 205/9.XI.2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 790/23.XI.2012).