Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

http://saptamana.net/articol/7694-s-c-oltchim-s-a-trecut-prezent-si-viitor

S.C. Oltchim S.A. – trecut, prezent şi viitor

Autor: Tiberiu Pană  09.03.2015

PRIMA PARTE:

Fenomenul dezindustrializării ţării, (manifestat din plin în România ultimilor 25 de ani) a determinat un lung şi dureros proces de reprogramare profesională, ca urmare a dispariţiei unor meserii şi pierderii statusului social al acestora. 
Faptul că unele unităţi de învăţământ nu s-au putut adapta acestor noi realităţi ale pieţei forţei de muncă, propunând planuri de şcolarizare nerealiste, cu specializări fără căutare (dar care asigură norme didactice pentru o inginerime încremenită în proiectul supravieţuirii cu orice preţ), a condamnat generaţii întregi de absolvenţi la asistenţă socială din partea statului sau la practicarea unor munci de semicalificaţi sau necalificaţi în cu totul alte domenii. Mulţi dintre ei au fost nevoiţi să îşi pună în ramă diplomele de bacalaureat/adeverinţele de absolvire a liceului şi Certificatele de competenţe profesionale de Nivel 3, prin care li se atestau formal unele competenţe şi aptitudini inutile! 
După terminarea studiilor liceale sau a celor profesionale, un tânăr fără alte aptitudini cultivate (decât cele conferite de meseria pentru a cărei practicare a fost pregătit în şcoală), fără şansa unei moşteniri de la vreo potenţială „mătuşă Tamara”, îşi iroseşte viaţa într-o luptă continuă pentru supravieţuire, nesiguranţă, disperare şi neputinţă, datorate sărăciei endemice şi eşecului potenţial al tuturor proiectelor sale alternative. 
Nu cumva, prin asemenea planuri de şcolarizare nerealiste – care nu oferă şansa unei integrări rapide a absolvenţilor, prin ocuparea unui loc de muncă în meseria pentru care au fost pregătiţi – este afectat însuşi dreptul tânărului la o viaţă normală? 
Nu cumva, ademenindu-i prin promisiuni deşarte/irealizabile să urmeze cursurile şi/sau specializările din oferta înşelătoare a unor astfel de şcoli, am contribuit şi noi la eşecul speranţelor acestor tineri? 
Răspunsul este singular şi tranşant: DA, la eşecul acestor tineri, din chiar momentul debutului lor în viaţă, contribuim şi noi. Cel puţin prin nepăsare şi din interes. 
Las la latitudinea cititorilor noştri să coreleze tristul adevăr al celor de mai sus cu realitatea dură a celor ce urmează. Şi să tragă ei înşişi concluziile care se impun.
Departe de a fi o „gaură neagră” pentru stat, S.C. Oltchim S.A. ar fi putut avea o şansă de supravieţuire, în cazul în care privatizarea societăţii nu ar fi eşuat lamentabil în toamna anului 2012. O şansă pentru locurile de muncă ale celor peste 3.200 de salariaţi care, deşi nu mai produceau aproape nimic, au continuat să fie plătiţi de către un „patron” generos (cum este statul român), care nu a dorit să aibă complicaţii sociale înaintea alegerilor parlamentare. 
Pe când companiile private româneşti aveau în medie un profit anual de circa 3.000 lei pe angajat (în 2008), pierzând 1.000 lei pe angajat în toiul crizei financiare (în 2009), revenind pe plus din anul 2010, companiile de stat au continuat să producă pierderi de circa 8.000 lei pe salariat (în 2008), de 16.000 lei pe salariat în 2009 şi de 22.000 lei pe salariat în 2010. Altă problemă produsă de neprofitabilele companii de stat, este reprezentată de arierate (datorii neplătite, garantate de stat în mare măsură). Doar Oltchim avea datorii de peste 800.000.000 de euro, datoriile marilor companii bugetofage ridicându-se la 3-4% din P.I.B.-ul ţării.
Printre cauzele care au generat asemenea pierderi colosale se află supraevaluarea achiziţiilor, vânzarea produselor sub preţul pieţei sau sub cel de cost, cheltuieli de investiţii majorate nejustificat. Printre deciziile greşite ale managementului de la combinatul Oltchim, „costisitoare şi fără justificare economică”, s-a aflat şi decizia referitoare la achiziţionarea unei părţi din rafinăria Arpechim Piteşti, „care stă închisă pentru că are nevoie de restul rafinăriei pentru a funcţiona. Rafinăria e însă supradimensionată faţă de nevoile Oltchim şi complet ineficientă pentru alţii, de aceea a şi închis-o Petrom... În loc să pună lacăt pe combinat, statul se gândeşte, de prin 2008, cum să cumpere toată rafinăria [pentru] vreun miliard de euro”. (Otilia Nuţu, Companiile de stat, piatra de moară a economiei româneşti, în Revista 22, 9-15 octombrie 2012, p. 6).