#209: -  

„ Peste toate, vă îndemn să priviţi în ţările occidentale care L-au izgonit pe Dumnezeu din viaţa lor: or fi ele mai prospere economic, dar, din punct de vedere spiritual, trăiesc o moarte evidentă.

Și atunci ne amintim de spusele Mântuitorului Hristos: „ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”.

De aceea ora de religie în şcoli nu reprezintă o dorinţă utopică a Bisericii, ci o necesitate, nu doar de ordin religios, ci şi social, etic şi chiar istoric.

Am citit multe luări de poziţie referitoare la încercarea filistină a celor ce au declarat război lui Dumnezeu în propria viaţă, iar acum caută cu orice preţ să extindă această luptă în întreaga societate românească, de a-L izgoni pe Domnul din educaţia şcolarilor. Nu am crezut niciodată că simpla frustrare a unor români care vieţuiesc în bejenie faţă de valorile spirituale ale neamului lor ar fi capabilă să stârnească atâta polemici.

Bag seamă că unii au mocnit revolta împotriva educaţiei religioase mai de demult, iar acum, că tot s-a ivit prilejul, au început a arunca cu tot felul de mizerii în acest drept, obţinut prin lupta şi jertfa atâtor români, în decembrie 1989.”

#211: - Re:  

 Eu bag seama ca fanatismul religios intuneca vederea din nou (si pentru a cata oara?).

De ce nu vreti sa intelegeti ca discutia nu este despre DUMNEZEU si CREDINTA ci despre modul subiectiv in care oamenii se folosesc de imaginea, maretia si bunatatea CREATORULUI.

Descopar cu groaza ca biserica a pus stapanire pe notiunea de suflet si crede ca are dreptul sa foloseasca aceasta componenta esentiala a fiintelor vii in interes propriu. De cand exista un monopol asupra spiritului, de cand isi permite cineva sa conditioneze un spirit liber. Se pare ca fiind saraci nu mai au ce foloase materiale sa traga de pe spinarile rupte de munca si griji, si atunci au venit cu imbecilitati cum ca daca nu esti de acord cu ei iti pierzi sufletul.

Din pacate spatiul nu permite exprimarea in scris a situatiei complete si a contextului in care niste simpli oameni isi permit sa sustina ca ei sunt singurii indreptatiti sa vorbeasca in numele lui Dumnezeu si sa decida cine isi poate pastra sufletul si cine nu.

Se pare ca a "lua in desert numele Domnului" nu este un pacat capital pentru cei ce reprezinta biserica, iar inainte de a interpreta situatia ar fi bine ca informatiile sa fie bine "mestecate".

Puterea de gandire si interpretare vine direct de la divinitate si este de datoria noastra sa aratam recunostinta fata de singurul Dumnezeu si nu fata de o anumita religie care poate sa indruge (sau nu) ce ineptii doreste, fiind de asemenea libera sa considere ce pofteste sau ce i se comanda asa cum liber sa aleaga ar trebui sa fie oricare dintre noi.

Incetati cu blasfemiile care considera ca DUMNEZEU=ORA de religie.

De cand interpretam jertfa oamenilor pentru libertate in cadrul evenimentelor din 1989 ca fiind pentru biserica, cand ei au luptat pentru LIBERTATE (inclusiv aceea de a crede in ce vor ei) nu pentru ca oricine sa isi insuseasca meritele lor, aveti grija cu afirmatiile pe care le faceti si fiti gata sa le sustineti si sa le justificati, sau dupa caz sa raspundeti in fata legilor oricare ar fi ele, ale oamenilor sau ale lui DUMNEZEU!!!

Ce miza aveti toti cei care confundati divinitatea cu activitatile abjecte ale diverselor culte religioase.

Aveti cumva nevoie de ceva transfuzie de IQ?