Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Quoted post


Musafir

#32654

2015-01-25 14:57

 
 

Salariile compensatorii, plătite din producţia proprie

 

Guvernul şi-a luat mâna de pe disponibilizaţii Oltchim

Cei aproximativ 1000 de angajaţi de la Oltchim, disponibilizaţi în vara anului 2013, au aflat săptămâna trecută că-şi vor primi salariile compensatorii în rate de câte 650 lei, din vânzarea SPV-ului, nu de la bugetul statului, cum se stabilise în momentul disponibilizării.

Disponibilizaţii nu sunt de acord şi cer plata întregii sume promise, în condiţiile în care ei au plătit deja impozitele către ANAF.
Consorţiul de administratori judiciari de la Oltchim,  Rominslov SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, i-au anunţat, săptămâna trecută, pe cei aproximativ 1000 de disponibilizaţi de la Oltchim că nu are soluţii pentru salvarea combinatului. Avocaţii au declarat că societatea se va închide, cel mai probabil, în primăvara acestui an, iar salariile compensatorii ale disponibilizaţilor, folosite deja de echipa de manageri a combinatului, vor fi date din vânzarea SPV-ului, în timp, atunci când societatea va încasa banii. Ratele  se vor situa, cel mai probabil, la nivelul salariului minim, dar într-un orizont de aşteptare îndelungat. În traducere liberă… disponibilizaţii îşi vor vedea salariile la calendele greceşti. Acelaşi consorţiu le-a promis şi  rescadenţare a creditelor restante, în limita sumei blocată la masa credală, pentru persoanele care nu au loc de muncă. După ce le-au folosit banii de la CAR pentru cheltuielile combinatului, acelaşi consorţiu se ,,sacrifică” şi le rescadenţează creditele restante pentru care mare parte au fost executaţi silit.
Disponibilizaţii au considerat protocolul o batjocură şi au decis să se adreseze premierului Victor Ponta într-o ultimă încercare, deşi este foarte clar că acesta şi-a luat mâna de pe ei.  
Protocol încheiat în data de 16.01.2015, în urma întâlnirii ce a avut loc în pavilionul administrativ al Oltchim, între o delegaţie de salariaţi disponibilizaţi, reprezentanţi ai consorţiului de administratori judiciari şi liderul SLO, Mihai Diculoiu.
Delegaţia de salariaţi disponibilizaţi solicită plata urgentă a salariilor compensatorii, indiferent de sursa fondurilor.
Consorţiul de administratori judiciari a comunicat că toate datoriile curente, deci şi salariile compensatorii, vor fi achitate integral din fondurile obţinute din vânzarea SPV-ului. Orizontul de timp necesar vânzării societăţii nu poate fi apreciat exact la acest moment.
Faţă de fluxul de numerar previzionat al Oltchim SA, activitatea curentă a societăţii debitoare poate crea premisele efectuării unor plăţi parţiale lunare câtre disponibilzaţi, începând cu luna aprilie 2015. Cuantumul  lor lunar va fi comunicat disponibilizaţilor la începutul lunii februarie 2015, dacă societatea îşi menţine trendul crescător privind realizarea profitului.
Este precizat şi faptul că este respectat graficul procedural asumat pentru această perioadă, aşadar a fost afişat tabelul definitiv al creanţelor în termenul stabilit – 07.01.2015. Cel târziu în data de 05.02.2015 va fi depus planul de reorganizare, plan care prevede plata integrală a creanţelor curente, deci şi a salariilor compensatorii, cât şi plata integrală a creanţelor salariale, sumele înscrise în tabelul creanţelor.
Consorţiul de administratori judiciari a prezentat şi informaţia că, în urma negocierilor cu reprezentantul CAR Oltchim, domnul Şarpe Ilie, acesta a fost de acord să promoveze în faţa conducerii CAR măsura de rescadenţare a creditelor restante, în limita sumei blocată la masa credală, pentru persoanele care nu au loc de muncă.
Salariaţii disponibilizaţi afirmă că nu mai pot rezista pentru a aştepta banii din sursele provenind din activitatea curentă a Oltchim SA şi solicită plata imediată a salariilor compensatorii din fondul provenind din bugetul statului.
Liderul SLO Mihai Diculoiu se oferă să organizeze grupul de salariaţi disponibilizaţi cu scopul de a dialoga eficient cu instituţiile statului şi se implică în formarea unui grup de 10 persoane care să îi reprezinte. Propune ca echipa astfel formată să aibă întâlniri cu oficialii statului roman prin care să promoveze plata imediată a salariilor compensatorii, din fonduri provenind din bugetul statului.
În acest sens, liderul Mihai Diculoiu propune disponibilizaţilor ca în perioada 19.01.2015 – 15.02.2015, în vederea identificării soluţiilor pentru plata salariilor compensatorii, să se organizeze întâlniri cu autorităţile locale vâlcene, înclusiv parlamentari, ministrul Economiei şi primul ministru.”, se precizează în protocol.

Promisiunile din 2013


În comunicatul  BDO din data de  12.06.2013, administratorii judiciari  ai Oltchim promiteau reorganizarea societăţii în cadrul căreia drepturile salariale înscrise la masa credală, precum şi salariile compensatorii cuvenite personalului disponibilizat au rang de prioritate superior, săptămâna trecută au prezentat un plan de ,,fugă”.
 ,,Subscrisele Rominslov SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL în calitate de administrator judiciar al SC Oltchim SA, având în vedere următoarele:
-    obiectivul major este reorganizarea activităţii Oltchim pe principii de performanţă şi productivitate;
-    necesitatea ajungerii la un echilibru finaciar prin măsuri de reducere a costurilor dublate de măsuri de menţinere şi de creştere a producţiei;
-    menţinerea în stare de funcţionare a SC Oltchim până la momentul găsirii unui investitor;
-    măsurile de disponibilizare dispuse în luna mai 2013.

Aducem la cunoştinţa tuturor salariaţilor următoarele:
-    Până la data de 14. 06.2013 salariaţii (atât cei disponibilizaţi, cât şi cei rămaşi în producţie) vor primi rest 50% avans pe luna mai 2013 ( scadenta cf CCM 25.05.2013);
-    Pentru celelalte drepturi salariale restante până la data prezentei, precum şi pentru cele care se vor naşte, se are în vedere, în perspectiva asigurării finanţării capitalului de lucru, asigurarea unei ritmicităţi lunare a plăţilor;
-    Drepturile salariale înscrise la masa credală precum şi salariile compensatorii cuvenite personalului disponibilizat au rang de prioritate superior, iar plata lor va fi reglementată prin planul de reorganizare.
-    În perioada 24 – 30 iunie 2013 se vor elibera, la cerere, adeverinţe prin care se va indica salariaţilor disponibilizaţi situaţia drepturilor salariale restante la data încetării contractelor individuale de muncă (14.06.2013).
-    SC Oltchim SA şi AJOFM au luat măsurile necesare şi sprijină salariaţii disponibilizaţi pentru depunerea dosarului în vederea încasării indemnizaţiei de şomaj în baza Legii 76 pe  2002 şi a venitului lunar de completare în baza OUG 36 pe 2013.”.
Luni dimineaţa, cei 10  reprezentanţi ai disponibilizaţilor au cerut o nouă audienţă la prefectul Dumitru Cornoiu, rezultatul a fost acelaşi. Prefectul le-a precizat că rezolvarea situaţiei de la Oltchim intră în atribuţiile administratorului judiciar şi a Ministerului Economiei.
D.N.

 

 

Raspunsuri

SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA LA SC. OLTCHIM SA.

#32655 SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA LA SC. OLTCHIM SA.

2015-01-25 15:00:04

#32654: -  LEGEA NU LASA LOC DE JOCURI DE CULISE,  DIN CONTRA O SANCTIONEAZA PENAL.

 Da, am vazut ca se incearca inca o ilegalitate, iar Legea 85/2006 insolventa NU PERMITE RATE,  SE SPECIFICA SA SE ACHITE TOATA SUMA SI  NU LASA LOC DE INTERPRETARI, EXACT CE AM SCRIS MAI SUS,  CE SPUN EI, ESTE UN FALS GROSONAL SI O MICIUNA ARUNCATA DE POLITIC, JUDECATORUL-SINDIC DECIDE, NU ESTE TREABA NOASTRA DE UNDE VIN CU BANII, IAR EI POT TRAMBITA CE DORESC EI CA SI PANA ACUM, OCUPANDU-SE NUMAI DE FRAUDARE SI ILEGALITATI CONTRA LEGII, SPECIFICA SI ASTA LEGEA....

#32653 SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA LA SC. OLTCHIM SA.

AVOCATII NU AU VOIE SA LASE O ASTFEL DE ILEGALITATE, ASA CUM IN TABELUL DE CREANTE APAR TOATE SUMELE TOTI, ASA APAR SI ACHITARILE DIN TIMPUL INSOLVENTEI, TOATE.

IN PLANUL DE REORGANIZARE SE PRECIZEAZA SUMELE DE BANI CARE IN TIMPUL INSOLVENTEI CREANTE NEACHITATE SI URGENTATE LA PLATA TREBUIESC SAU MAI BINE SPUS TREBUIAU ACHITATE SUME LA FIECARE IN PARTE PLATI BANI SUMA TOATA SI CONFORM LEGII ACHITATE CU PENALIZARI DE INTARZIERE LA CURSUL BNR DE LA DATA GENERARII LOR SI CONFORME CU ACTELE PRIMITE FIECARE IN PARTE CA SI CREANTE PRIN DECIZII IN CAZUL NOSTRU DISPONIBILIZATII DAR SI SALARIATII ANGAJATI SI FOSTI SALARIATI AVAND ACELEASI DREPTURI PRIN SINDICAT CARE SA-I REPREZINTE IN INSTANTA ( SINDICATELE  REFUZAND SA FIE IN FATA JUDECATORULUI-SINDIC PE ACEST PROCES... SI ALTE FAPTE COMISE DE EI IN CARDASIE CU STATUL ROMAN...) , IN ACEST PLAN DE REORGANIZARE APARAND SI MASA CREDALA CARE AM VAZUT-O IN BULETINUL DE INSOLVENTA TABELUL DE CREANTE CREDITORI, ALTE SUME NEACHITATE SI CONFORM PLANULUI TREBUIESC SI ACESTEA ACHITATE, RAMANAND SA CEREM INSTANTELOR JUDECATORESTI SA NE REZOLVE PROBLEMA SALARIILOR DETURNATE SI TOATE ILEGALITATILE CARE NI S-AU COMIS IN ACEASTA PERIOADA.... JUDECATORUL-SINDIC APROBA SAU RESPINGE DUPA CAZ PLANUL DE REORGANIZARE, ASTA DUPA CE TRECE DE AGA OLTCHIM ( CE TOT INCERCAM NOI SA EXPLICAM UNORA CARE SUNT SCOSI DIN CONTEXT... SI ALTE FAPTE COMISE DE EI...), DACA NUUU... CEI DE AU CERUT FALIMENT OLTCHIM POT ORICAND CERE ACEASTA EXECUTARE PE SENTINTA CAUZEI IN INSTANTA IAR  JUDECATORUL-SINDIC NEAVAND CE SA MAI FACA SI URMEAZA PROCEDURA DIN LEGE FALIMENT, PENTRU CA NU S-AU ONORAT ACHITARILE SI MULTE ALTE ILEGALITATI COMISE..., SE APLICA CONFORM CU LEGEA 85/2006...ETC.

Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective

SC OLTCHIM SA RM VALCEA


Musafir

#32673 Sa vezi si sa nu crezi? Pe scurt ... e groasa:

2015-01-25 19:13:40

#32654:
CLICK: 
Salariile compensatorii, plătite din producţia proprie

1. Guvernul şi-a luat mâna de pe disponibilizaţii Oltchim.

2. Disponibilizaţi vor primi salariile compensatorii, în rate de câte 650 lei, din vânzarea SPV-ului.

3. Rominslov SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, au anunţat, că nu au soluţii pentru salvarea combinatului; avocaţii au declarat că societatea se va închide, cel mai probabil, în primăvara acestui an.

4. Salariile compensatorii ale disponibilizaţilor, folosite deja de echipa de manageri a combinatului.

5. Banii de la CAR au fost folositi pentru cheltuielile combinatului.

6.
Drepturile salariale înscrise la masa credală precum şi salariile compensatorii cuvenite personalului disponibilizat au rang de prioritate superior, iar plata lor va fi reglementată prin planul de reorganizare.