Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Musafir |
#25469 Re: Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim2014-08-23 06:41#25468: - Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim În ceea ce priveşte al treilea palier, noi pregătim în momentul de faţă nu doar schiţa planului de organizare. Nu orice visător poate să facă un plan de reorganizare la Oltchim. Există doar trei persoane care pot face acest lucru: administratorul special (Bogdan Stănescu), adică acţionarul majoritar, administratorul judiciar şi orice creditor care are minim 20% din creanţe. În această postură sunt AVAS şi Electrica. ZF.ro, 19 apr 2013.
Contactat telefonic, Niculae Bălan, reprezentantul BDO Business Restructuring SPRL, a declarat pentru Curierul Naţional că astăzi va avea loc Adunarea creditorilor. "Luni va avea loc Adunarea Creditorilor. Pentru a putea elabora planul de reorganizare al Oltchim va trebui mai întâi să selectăm investitorul care să cumpere SPV-urile şi Rafinăria. În planul de reorganizare vor fi menţionate sumele care trebuie distribuite creditorilor, inclusiv salariile compensatorii ale salariaţilor disponibilizaţi, salariaţii fiind consideraţi salariaţi privilegiaţi", a declarat administratorul judiciar. [Anul 19. Luni, 12 Mai 2014] http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2014-05-12/Pierderile+Oltchim+sunt+duble+fata+de+vanzari
P.S. Nu si-au facut temele si au restante plus intarzieri si abateri grave de la lege coroborate cu multe minciuni. 23.08.2014 |
Raspunsuri
Musafir |
#25471 Re: Re: Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim2014-08-23 09:19:31#25469: - Re: Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim BURSA 06.08.2014
* Avocatul Gheorghe Piperea: "Acuzaţiile sunt o glumă proastă" Un grup de angajaţi ai Oltchim a acuzat conducerea şi administratorii combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea de fapte de corupţie, în perioada de insolvenţă 24 ianuarie 2013 şi până în prezent, potrivit unui document oficial sosit pe adresa redacţiei. Angajaţii susţin că, în intervalul menţionat, au fost comise o serie de acte de corupţie, respectiv subminarea economiei societăţii şi implicit a economiei naţionale, de către conducerea Oltchim, cu ştiinţa administratorilor judiciari Gheorghe Piperea (ROMINSOLV SPRL) şi Niculae Bălan (BDO Business Restructuring SPRL) şi cu aprobarea administratorului special Bogdan Stănescu. Contactat de ziarul BURSA, avocatul Gheorghe Piperea a declarat că, dacă grupul de angajaţi este cel din jurul domnului Corneliu Cernev (n.r. liderul sindicatului Victoria din Oltchim care a fost concediat pentru abateri disciplinare), acuzaţia nu este doar falsă, artificială şi neconformă realităţii, dar şi necredibilă. * Piperea: "Oricine poate acuza pe cine vrea, dar mai trebuie şi probe" Domnia sa ne-a precizat: "Domnul Cernev se răzbună pe toată lumea acum pentru că a fost demis disciplinar, şi nu de mine, ci de o comisie din fabrică. Până acum însă, domnul în cauză declara peste tot că e în relaţii amicale cu conducerea. Când o fi spus adevărul, când o fi fost ipocrit? Eu, cel puţin, sunt ultimul care le-ar refuza dreptul la informare salariaţilor, iar informaţiile publice pot fi comentate de toţi, inclusiv de angajaţi. În legătură cu acuzaţia de corupţie, în primul rând este o glumă proastă, mai ales când acuzaţia îmi este făcută mie. În al doilea rând, oricine poate acuza pe cine vrea, dar mai trebuie şi probe. În al treilea rând, întrucât nimeni nu m-a acuzat niciodată de vreo ilegalitate, cel care o va face abuziv şi calomnios va plăti daune morale". Grupul de angajaţi susţine că, de la începutul intrării în insolvenţă a combinatului, au fost şi sunt promovate acţiuni ilegale de dezafectare a instalaţiilor şi activelor fără aprobarea creditorilor şi fără aprobarea judecătorului sindic, societatea aflându-se sub incidenţa legii 85/2006 (a insolvenţei). Potrivit salariaţilor, deşeurile de inox rezultate prin dezafectarea ilegală a instalaţiilor şi echipamentelor funcţionale ale combinatului sunt vândute sub cotaţia de piaţă a inoxului în beneficiul unor apropiaţi ai administratorilor sau managerilor combinatului chimic şi generează pierderi imense societăţii Oltchim. Semnatarii sesizării au precizat: "Am atras atenţia managementului şi administratorilor asupra acestor acţiuni ilegale, dar am fost trataţi cu dispreţ şi nici la acest moment nu s-au luat măsuri de către organele în drept. Mai mult, am fost şi suntem în continuare ameninţaţi de către conducerea actuală a Oltchim şi de către administratorul Gheorghe Piperea că, dacă vom devoala presei ilegalităţile în curs, vom fi disponibilizaţi. În fapt, din combinat dispar utilaje, ba chiar secţii întregi, iar totul se face cu girul managerilor şi administratorilor care s-au perindat pe la conducerea societăţii după intrarea în insolvenţă a acesteia, imediat ce fostul manager Constantin Roibu a fost înlăturat, fiind acuzat că ar fi generat insolvenţa combinatului". Angajaţii afirmă că administratorul judiciar Gheorghe Piperea emite puncte de vedere nesustenabile legat de eficienţa administrării în insolvenţă a combinatului Oltchim sub conducerea domniei sale, pentru a induce în eroare opinia publică în ceea ce priveşte actele de corupţie care se produc de fapt. "Cu toate că domnul Piperea se victimizează în presă indicând că sindicatele şi angajaţii «îi vor capul» nejustificat şi lansează mesaje liniştitoare către presă şi opinia publică, dezinformând inclusiv Ministerul Economiei faţă de situaţia economică reală în care a fost adus Oltchim, devalizarea şi înfundarea în datorii a combinatului continuă", potrivit documentului citat. * Angajaţi: "Pierderile Oltchim s-au dublat în administrarea Piperea" Cifra de afaceri a combinatului a scăzut vertiginos anul trecut, iar pierderile s-au dublat ca urmare a practicilor de devalizare a combinatului prin sistem suveică, au mai spus angajaţii Oltchim, care susţin că instalaţiile tehnologice funcţionale ale combinatului au fost dezmembrate şi vândute pe bucăţi la fier vechi. Potrivit sursei citate, ingineriile financiare privind reevaluarea activelor societăţii în sensul scăderii valorii contabile a acestora, sub administratorul Gheorghe Piperea, aduc un prejudiciu semnificativ economiei societăţii în folosul personal al membrilor conducerii şi administratorilor. |
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
6859 Creat: 2025-08-14
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
385 Creat: 2025-08-19
Reamenajare loc joaca - TOMIS PLUS
67 Creat: 2025-08-21
Respect și drepturi pentru asistenții de stomatologie din România
64 Creat: 2025-08-20
Reducerea taxelor CECCAR
1612 Creat: 2025-07-20
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
253 Creat: 2025-08-17
Nu complexelor locative in Colonita!
340 Creat: 2025-08-14
STOP DESFIINȚĂRII Oficiului Român pentru Drepturile de Autor !
53 Creat: 2025-08-19
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2246 Creat: 2025-08-01
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
191 Creat: 2025-08-18
Locuri de parcare, NU demolare (Sector 2)
28 Creat: 2025-08-19
GRATIERE 2025
100336 Creat: 2025-02-03
Lăsați-ne să-i dăm o șansă la viață!
279 Creat: 2025-08-18
VREM UNITATE DE POMPIERI IN COMUNA BERCENI !
509 Creat: 2025-08-17
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4973 Creat: 2025-06-14
Vrem siguranța in Rin Grand Residence
13 Creat: 2025-08-20
Petitie publică pentru blocarea vânzării companiilor profitabile de stat
65 Creat: 2025-08-18
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
795 Creat: 2025-08-13
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1478 Creat: 2025-07-30
Stop aplicării discriminatorii a burselor de merit! Cerem reguli clare și naționale pentru toți elevii!
31 Creat: 2025-08-17