Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Musafir |
#20512 Piperea: "Constantin Roibu, tras la răspundere pentru insolvenţa Oltchim"2014-05-08 20:21http://m.bursa.ro/s=companii_afaceri&articol=236578.html Companii-Afaceri 08.05.2014 Administratorii judiciari ai Oltchim vor înainta instanţei, în următoarele zile, acţiunea de tragere la răspundere a lui Constantin Roibu, fostul director general al combinatului vâlcean, ne-a declarat avocatul Gheorghe Piperea. Domnul Piperea, care este unul din administratorii judiciari Oltchim, ne-a precizat: "Acţiunea nu îl vizează numai pe Constantin Roibu, ci şi pe membrii Consiliului de Administraţie al Oltchim din perioada 2009-2012. Raportul asupra cauzelor insolvenţei Oltchim indică managementul defectuos ca una dintre principalele motive pentru care combinatul a ajuns în această situaţie precară. Prejudiciul pe care îl vom solicita este de circa 500 milioane de euro, care este diferenţa dintre datoriile totale de aproape 800 milioane de euro ale combinatului şi suma de 300 de milioane de euro - stabilită ca preţ în cadrul licitaţiei de vânzare a activelor viabile". Domnia sa susţine că administratorii Oltchim au strâns toate probele necesare pentru susţinerea în faţa judecătorului sindic a acţiunii de tragere la răspundere. * O nouă amânare a licitaţiei pentru vânzarea combinatului Avocatul Piperea ne-a mai declarat, ieri, că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care este principalul creditor al Oltchim, a solicitat o nouă amânare, până pe 6 iunie, a licitaţiei pentru vânzarea Oltchim: "Termenul limită pentru depunerea ofertelor este, în prezent, 16 mai. Săptămâna viitoare, adunarea creditorilor va analiza propunerea AAAS pentru amânarea licitaţiei. AAAS susţine că este nevoie să aşteptăm avizul Consiliului Concurenţei pentru formarea acelui Oltchim 2, o societate de tip SPV care va prelua activele viabile din combinat şi va fi deţinută integral de Oltchim SA. Consiliul Concurenţei trebuie să constate că formarea aces¬tui SPV nu este ajutor de stat". Dacă va fi aprobată, aceasta ar fi a treia amânare a privatizării Oltchim. Primele două au fost solicitate de investitorii care s-au declarat interesaţi. Până acum, de preluarea Oltchim s-au arătat interesate companiile chineze Baota Petrochemical Group & Junlun Petroleum, omul de afaceri Ştefan Vuza - prin Chimcomplex Borzeşti şi divizia petrochimică a grupului MOL Ungaria. De asemenea, SIF 3 Transilvania analizează posibilitatea preluării activelor viabile ale combinatului Oltchim, după cum ne-a declarat, recent, Mihai Fercală, preşedintele executiv al societăţii de investiţii financiare. Ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a declarat, citat de Agerpres, că amânarea privatizării are la bază mai multe motive: "În primul rând, preluarea rafinăriei piteştene Arpechim, care din câte am înţeles de la domnul minis¬tru Niţă, este în stadiu extrem de avansate şi se aşteaptă publicarea în Monitorul Oficial, în momentul finalizării. Al doilea motiv este convertirea unei părţi din creanţele combinatului în acţiuni, astfel încât statul să-şi crească ponderea de la 54% la aproape 70% şi atunci combinatul devine mai atractiv pentru investitori. Eu cred că în acest an vom discuta de o privatizare de succes la Oltchim". Ieri dimineaţă, foşti salariaţi ai Oltchim au protestat în faţa Prefecturii Vâlcea, cerându-şi drepturile salariale promise în urmă cu un an de conducerea combinatului. Protestatarii au strigat lozinci antiguvernamentale, împotriva preşedintelui Consiliul Judeţean Vâlcea şi împotriva prefectului şi au ameninţat cu intrarea în greva foamei dacă nu li se oferă drepturile băneşti şi toate plăţile compensatorii ce le-au fost promise în momentul concedierii. |
Raspunsuri
paul |
#20513 Re: Piperea: "Constantin Roibu, tras la răspundere pentru insolvenţa Oltchim"2014-05-09 05:27:01#20512: - Piperea: "Constantin Roibu, tras la răspundere pentru insolvenţa Oltchim" Pentru ca lui Piperea i-au murit laudatorii, o sa-l laud eu: Bravo mai Piperea, sa intre toti la puscarie! Bravo mai Gheorghe, sa plateasca toti hotii din tara: Iliescu, Nastase, Tariceanu, Boc, Basescu, intreg AVAS-ul, Calea, Gutau, Sabau, toti mascaricii de deputati si senatori, toti membrii consiliului de administratie si, cu voia dumneavoastra, Roibu. Multumim tovarasului UTC-ist Piperea! |
paul |
#20514 Re: Piperea: "Constantin Roibu, tras la răspundere pentru insolvenţa Oltchim"2014-05-09 05:28:20#20512: - Piperea: "Constantin Roibu, tras la răspundere pentru insolvenţa Oltchim" Daca in 6 iunie nu vine nimeni, ce faci mai Piperea, vinzi pe bucatele combinatul? |
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie pentru retragerea imunitatii parlamentare a deputatului AUR Dan Tanasa si judecarea lui pentru infractiunea descrisa in art.369 CP, incitare la ura sau discriminare
1251 Creat: 2025-08-29
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3148 Creat: 2021-05-07
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5428 Creat: 2025-06-14
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
11055 Creat: 2025-08-14
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
592 Creat: 2025-08-17
IUS-Lubrifin - Parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea exproprierilor pentru terenul de pe fosta platformă. Semnează petiția!
7278 Creat: 2024-11-02
Eliminare Ambrozie teren B-dul Pipera 198/4
130 Creat: 2025-08-31
Fondurile pentru diaspora trebuie să fie pentru oameni!
561 Creat: 2025-08-25
Oprirea actiunilor MIPE in cadrul programului RepowerEU
133 Creat: 2025-08-27
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
15656 Creat: 2021-04-05
Un biberon fără durere – Lapte gratuit pentru micuții cu alergii
84 Creat: 2025-08-31
Crearea unui parc comun pentru adresele ion Casian-Ungurean si Constantin Virnav. Tudor Strisca
348 Creat: 2025-08-27
Extindere Parc Ciulin
487 Creat: 2025-05-20
Scoala de podologie (recuperarea piciorului)
60 Creat: 2025-08-30
🔹 Cerem dizolvarea comitetului bisericii și reluarea votului pentru alegerea pastorului
206 Creat: 2025-07-23
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
806 Creat: 2025-08-19
GRATIERE 2025
100479 Creat: 2025-02-03
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
314 Creat: 2025-08-07
Accesul liber al cainilor/ animalelor de companie pe spatiul verde din parcuri, gradini publice si cele destinate ansamblurilor de locuinte, si in magazine si piete agroalimentare.
41 Creat: 2025-09-01
SALVAȚI URSUL CU UN PICIOR AMPUTAT PE TRANSFĂGĂRASAN
111 Creat: 2025-08-28