Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Musafir |
#13278 Protest la Oltchim, linişte la Piteşti2013-12-03 21:19#13275: - http://ziarulargesul.ro/23146-protest-la-oltchim-liniste-la-pitesti.html Ieri, timp de două ore, circa 100 de salariaţi de la Oltchim Râmnicu-Vâlcea au protestat şi au cerut conducerii executive o informare cu privire la modul în care se vor acorda salariile restante până la sfârşitul acestui an. Corneliu Cernev, liderul Sindcatului “Victoria” Oltchim, ne-a spus “reproşez conducerii lipsa dialogului cu sindicatele. Nu vrem vorbe, vrem un comunicat oficial, scris, semnat şi parafat de conducere, unde să ne răspundă când se recuperază restanţele, de ce nu se reduc cheltuielile cu protocolul, de ce nu se reduce numărul de directori, mai ales cei numiţi politic în combinat. Nu putem spune că nu discutăm cu directorul Marius Pârvu, dar vrem să aflăm un răspuns la doleanţele noastre. Din păcate, zece salariaţi au intrat în greva foamei”. Trei luni restanţe La Divizia Petrochimică Bradu nu a fost protest. Marian Radu, viceliderul Sindicatului “Unirea”, ne-a spus că “în decembrie vom primi salariul restant din luna septembrie, plus tichetele de masă pe septembrie şi octombrie. Nu e plata la zi a salariilor, dar acest lucru e de ceva vreme. Întârzieri au tot fost cu plata salariilor. Conducerea face eforturi pentru a găsi resursele necesare pentru achitarea restanţelor şi pentru procesele de producţie. În fiecare lună s-a achitat un salariu, numai că restanţele sunt din urmă”. La Piteşti nu s-a protest ieri, însă şi în rândul salariaţilor de aici există o stare de nemulţumire. De când au fost preluaţi de Oltchim, petrochimiştii au tot primit salariile cu întârziere. Au protestat de nenumărate ori, dar numărul salariaţilor s-a tot subţiat. În vară, peste 300 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu au fost disponibilizaţi. |
Raspunsuri
Musafir |
#13280 A fost înfiinţată societatea Oltchim SPV. Vezi ce se întâmplă cu dizivia petrochimică de la Bradu!2013-12-03 21:22:24#13278: - Protest la Oltchim, linişte la Piteşti
Adunarea generală a creditorilor, întrunită în Bucureşti, a aprobat ieri strategia de reorganizare judiciară a Oltchimului. Cu această ocazie a fost înfiinţată Oltchim SPV, societate în care este inclusă şi Divizia Petrochimică Bradu (de lângă Pitești). “A fost aprobată şi procedura de acceptare a ofertelor angajante (pentru privatizare), acestea urmând să fie depuse până cel târziu pe 31 ianuarie 2014″, precizează Corneliu Cernev, preşedintele Sindicatului “Victoria” de la Oltchim Râmnicu Vâlcea. |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
32002 Creat: 2025-02-03
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
1571 Creat: 2025-07-09
„Drepturi reale și nediscriminatorii pentru persoanele oncologice – aplicare imediată a Legii 293/2022”
406 Creat: 2025-07-13
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2142 Creat: 2025-07-09
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2720 Creat: 2025-07-04
DREPTATE PENTRU ASISTENȚII PERSONALI – SPORUL DE RISC ESTE UN DREPT, NU O FAVOARE!de!
422 Creat: 2025-07-13
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1182 Creat: 2025-07-11
DEMISIA Domnule Ministru DANIEL DAVID
83 Creat: 2025-07-08
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6021 Creat: 2024-11-02
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
582 Creat: 2025-07-05
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
818 Creat: 2025-07-07
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
80 Creat: 2025-07-05
NU BEACH PLEASE, SALVAȚI GENERATIA TÂNĂRĂ
30 Creat: 2025-07-13
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
250 Creat: 2025-07-04
Respectarea programei la definitivat – Educația timpurie nu e caracterizare!
412 Creat: 2025-07-10
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
896 Creat: 2025-07-05
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4332 Creat: 2025-06-14
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22136 Creat: 2025-05-26
PETIȚIE PENTRU MENȚINEREA PERSONALITĂȚII JURIDICE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 200
253 Creat: 2025-07-10
Vrem libertatea de a ne folosi contribuția la sănătate și la privat!
92 Creat: 2025-07-12