Semnati pentru modificarea legii consilierilor juridici


Musafir

/ #2

2016-07-07 21:18

Am semnat acestă petiție motivat de faptul că profesia de consilier juridic este una nobilă, însă, cadrul legal de organizare și exercitare a acesteia a rămas mult în urmă raportat la momentul apariției, astfel că actualul cadru legal nu mai este ancorat în realitatea zilei de azi și mai mult noul proiect de modificare a legii 514/2003 respectă anumite canoane Europene. Pentru cei care nu știu Ministerele, Prefecturile, Consiliile Județene, Consiliile Locale, Primăriile, toate deconcentratele, majoritatea Multinaționalelor și foarte multe societăți comerciale sunt reprezentate de către consilierii juridici, acum înțelegem de ce este atât de importantă această profesie.
în concluzie , dacă dorim să avem specialiști de înaltă ținută și calificare profesională corelat cu o bună reputație a angajatorilor mai sus menționați, respectuos vă rog să dați girul Proiectului de modificare a Legii 514/2003, aflat în procedură legislativă la Camera Deputaților sub nr. PL 138/2016, prin semnarea acestei petiții.